Industria modei este foarte strictă, știm cu toții, dar asta nu înseamnă că, din când în când, barierele nu pot fi spulberate. Rosa Saito, care în prezent are 71 de ani, și-a descoperit pasiunea pe modeling la 68 și, în ciuda vârstei sale, a reușit să ia cu asalt cele mei celebre podiumuri din întreaga lume.
Este o frumusețe naturală, are părul lung și alb, o înălțime de 1,68, însă talentul ei și personalitatea puternică i-au adus, cu adevărat, succesul în acest domeniu. Spiritul său aventurier este apreciat de publicul larg, iar curajul de care dă dovadă de fiecare dată când urcă pe scenă ne inspiră pe toți. Ea chiar a defilat la Săptămâna Modei din São Paulo.
View this post on Instagram
Rosa Saito, pe numele său real Setsuko Saito - l-a schimbat pe rețelele de socializare pentru a fi mai ușor oamenilor din întreaga nume să i-l pronunțe-, s-a născut în Araçatuba, São Paulo. Și-a descoperit dragostea pentru frumos și talentele încă din copilărie, iar de atunci nu a făcut decât să-și cultive fiecare pasiune în parte. A scris, a cântat, a desenat... iar câteva decenii mai târziu a ajuns un foarte cunoscut model. Visele chiar devin realitate, nu-i așa?
"Întotdeauna am știut că voi urma ceva creativ, ceva ce aș putea inventa. Tot ceea ce fac duc în această latură", spune ea.
View this post on Instagram
Viața este de-a dreptul surprinzătoare, iar Rosa Saito știe asta cel mai bine. Ea nu s-a gândit niciodată să devină model, dar a fost abordată de profesioniști deseori. Abia după ce a fost invitată de trei ori a decis să ia în considerare ideea și să își asume un nou risc.
"De două ori a fost abordată de către profesioniști de la agenția de modeling Mega și o dată de către un fotograf. Am lăsat ideea să se așeze timp de un an, până la urmă, avea și anumite riscuri, nu era ceva în care să mă bag așa, orbește. Până când am decis să-mi asum acel risc", își amintește ea.
View this post on Instagram
Chiar dacă acum ar părea că duce o viață de vis, lucrurile nu au fost dintotdeauna roz pentru Rosa Saito. S-a confruntat cu multe provocări și suferințe încă din tinerețe și a fost nevoită să le depășească de una singură.
La doar 22 de ani, a avut grijă de mama ei imobilizată la pat, iar puțin mai târziu a fost obligată să-și crească cei trei copii de una singură. Din păcate, soțul ei a murit în anul 2000. Chiar și așa, artista a refuzat să se lase înfrântă de soartă și iată că, într-un final, a izbândit! Și-a descoperit liniștea în îngrijirea plantelor, o activitate pe care a simțit-o ca o formă de meditație.
"Este important să te cauți și să te găsești pe tine însuți. Iar momentul meu de pace este cu ele (plantele). Mă duc în grădina mea și vorbesc cu ele", spune ea.
View this post on Instagram
Modelul a fost crescut într-un mod foarte natural și nu a primit nici măcar o aspirină în copilărie. În familia sa, problemele se rezolvau cu remedii naturale, iar Rosa Saito a încercat să ducă învățăturile părinților mai departe.
"Totul era bazat pe ceai, iar în esența mea, eu așa sunt, împotriva a tot ce înseamnă chimicale. Așa că întotdeauna am avut grijă de mine cu aloe, ulei de cocos, ulei de măsline", spune ea.
View this post on Instagram
Este clar că Rosa Saito nu este o prezență normală sau obișnuită din industria modei. Fiind model, încearcă să transmită un mesaj emoționant, cu impact puternic, tuturor femeilor din întreaga lume:
"Frumusețea în sine constă în a avea cu adevărat grijă de gândurile tale, de spiritualitatea ta. Persoana poate deveni frumoasă, captivantă, prietenoasă, asta este mult mai mult decât frumusețea lipsită de orice rid și perfectă. Conținutul este cel care contează, după părerea mea".
Pentru ea, standardele industriei frumuseții sunt opresive, dar încă există speranță: "Simt că, încet-încet, ne schimbăm. Oamenii trăiesc mai mult, au mai multă grijă de ei înșiși, iar companiile chiar trebuie să se deschidă mai mult în acest sens și să vizualizeze acești potențiali clienți."
View this post on Instagram