swipe

"Nemuritorul" a trecut de 60 de ani. Ce a făcut Adrian Paul de când nu l-am mai văzut și cum arată în prezent

Coregraf și model

Născut pe data de 29 mai 1959 în Londra, într-o familie conservatoare, Adrian Paul Hewett a simțit mereu că destinul îl va purta departe de casa părintească. S-a mutat în Statele Unite ale Americii în anul 1984. Mai întâi a lucrat ca model și coregraf, iar în paralel lua lecții de actorie pentru a-și urma adevăratul vis - acela de a ajunge pe marele ecran.

"M-am născut în Anglia, dintr-o mamă italiancă și un tată englez. Mi-am petrecut anii copilăriei jucând fotbal în fața casei și am început să lucrez la o bancă atunci când am împlinit vârsta de 18 ani. Am fost fotomodel și coregraf până să îmi încep cariera de actor", a declarat el, pentru site-ul Medium. 

Sursa foto: Facebook

Citește și: Cum l-a marcat pe Robert Powell, actorul care l-a jucat pe Iisus din Nazaret, rolul din celebrul film

"Nemuritorul" a trecut de 60 de ani. Ce a făcut Adrian Paul de când nu l-am mai văzut și cum arată în prezent

Faimosul "nemuritor"

Primul rol important l-a avut în serialul difuzat de ABC, "The Colbys" (1985-1987), unde l-a interpretat pe Nikolai Rostov. A urmat apoi apariția într-o piesă de pe Broadway, "Bouncers", în anul 1987, ulterior fiind distribuit în producția filmului "Last Rites" (1988), unde a împărtățit platoul de filmare alături de Tom Berenger.

Însă personajul Duncan MacLeod din celebrul serial "Nemuritorul" era cel care avea să îi aducă faima la nivel internațional. Pe parcursul celor șase ani de difuzare, Adrian a și regizat patru dintre episoade, care au fost votate de fani ca fiind cele mai bune dintre toate cele 117.

Sursa foto: Imgur

"Nemuritorul" a trecut de 60 de ani. Ce a făcut Adrian Paul de când nu l-am mai văzut și cum arată în prezent

Și-a continuat cariera

După terminarea filmărilor serialului care l-a consacrat, actorul a mai apărut în câteva filme și emisiuni TV, între care amintim thrillerul "Dead Men Can't Dance" (1997), dar și în "Highlander:Endgame" (2000), unde a jucat alături de Christopher Lambert. El s-a impus și în postura de coregraf și regizor. Pentru pelicula "Immortal Voyages" (2009), Adrianl a fost cel care a creat toate scenele din cadrul secvențelor de luptă. În anul 2006 povestea "Highlander" a revenit, din nou, pe micile ecrane, el având ocazia de a juca pentru ultima dată rolul impunătorului Duncan MacLeod.

Sursa foto: Facebook

Citește și: A lăsat lumina reflectoarelor și s-a retras la mănăstire: ce face și cum arată azi actorul Andrei Ciopec

"Nemuritorul" a trecut de 60 de ani. Ce a făcut Adrian Paul de când nu l-am mai văzut și cum arată în prezent

Acțiuni caritabile în România

În paralel cu meseria de actor, el și-a îndreptat atenția și către acțiunile filantropice. Și-a lansat propria organizație caritabilă în 1997, numită "Peace Fund", în cadrul căreia a colaborat cu persoane din mai multe țări, precum Statele Unite, Thailanda, Haiti, Ungaria, dar și România. În anul 2012, el a ajutat la strângerea de fonduri pentru realizarea unei clinici stomatologice pentru copiii din satul Vultureni, județul Cluj, scrie Romania-Insider.com.

Sursa foto: Facebook

"Nemuritorul" a trecut de 60 de ani. Ce a făcut Adrian Paul de când nu l-am mai văzut și cum arată în prezent

Familia, mândria lui

Actorul și actuala lui soție, Alexandra Tonelli, s-au întâlnit pentru prima oară în 2001, pe platourile de filmare ale peliculei "The Breed", ea fiind designerul vestimentar care s-a ocupat de realizarea costumelor actorilor. Cei doi s-au căsătorit în anul 2009 și în prezent au trei copii. Actorul este un tată foarte devotat și petrece foarte mult timp cu micuții săi, fie că organizează tot felul de activități acasă sau călătoresc împreună prin toată lumea.

Sursa foto: Instagram

Citește și: Bătaie la Hollywood: un actor cu greutate, luat la pumni de un producător

"Nemuritorul" a trecut de 60 de ani. Ce a făcut Adrian Paul de când nu l-am mai văzut și cum arată în prezent

"Faima este trecătoare"

Adrian Paul nu a mai avut roluri de referință după ce a jucat în "Highlander". Cu toate acestea, el s-a implicat activ în munca sa de regizor. În 2016, el a produs filmul de lungmetraj "Chemical Influence", după un scenariu propriu și tot în același an a lansat și "The Sword Experience". La cei 61 de ani pe care îi are, își împarte timpul între familie, proiecte cinematografice și acțiuni caritabile. Privind retrospectiv, actorul mărturisește că își dorește ca cineva să-i fi spus mai devreme că faima este trecătoare.

"Actorii sunt produse care au perioadă de valabilitate. Industria înseamnă parțial talent și parțial valoare pe piață. Am fost frustrat când am fost refuzat pentru roluri în fața unor oameni care erau mai populari decât mine pe site-urile de socializare. Aș fi vrut să știu dinainte că oamenii vor spune orice pentru a obține ceea ce își doresc, dar poate că nu sunt capabil să o facă. Ar fi trebuit să îmi ascult instinctele. Într-un final, mi-am ascultat inima, ca atunci când am mers la castingul pentru 'Highlander' și le-am spus că nu trebuie să mai caute pe altcineva, eu sunt tipul potrivit.

Într-un final, a meritat. Aș fi vrut ca oamenii să-mi spună că faima este trecătoare. Când ești un tânăr actor crezi că dacă bifezi un rol mare ești aranjat pentru toată viața. Faima nu este atât de importantă, nu acesta este scopul. Este mai important modul în care le influențezi viața oamenilor, schimbările pe care ești capabil să le faci cât timp exiști pe această lume, chiar și cele minore", a dezvăluit el, într-un interviu pentru Medium.com.

Sursa foto: Instagram

Citește și: Cum arată azi actorii din “Dr. Quinn”, la 20 de ani după terminarea filmărilor

‹ Vezi si