swipe

O artistă desăvârșită și atipică, o femeie mai mult decât discretă. Ce ne ascunde Alexandra Ungureanu

A început să cânte la vârsta de 6 ani

Alexandra Ungureanu s-a născut la Onești pe data de 28 decembrie 1981. La vârsta de doar șase ani părinții ei au realizat că are înclinații artistice, astfel că au hotărât să o înscrie la cursuri de canto și pian. În anii adolescenței, vedeta a luat și lecții de chitară, iar mai apoi a participat la mai multe concursuri muzicale pentru copii, unde a obținut premii importante.

Sursa foto: Imgur

O artistă desăvârșită și atipică, o femeie mai mult decât discretă. Ce ne ascunde Alexandra Ungureanu

Vocea trupei "Crush"

Alexandra Ungureanu s-a făcut remarcată destul de repede în lumea muzicală. Artista a început să colaboreze cu formația "Sistem" în anul 2001 și a lansat piese cunoscute precum "Emoții", "Departe de tine" sau "Senzații". Un moment important în cariera sa l-a reprezentat anul 2003, atunci când a câștigat locul al treilea la Selecția Națională pentru Eurovision și ne-a reprezentat țara la festivalul Cerbul de Aur.

În 2004 a început colaborarea cu formația house/dance "Crush", fapt ce i-a adus un plus de notorietate. Alexandra Ungureanu a lansat alături de membrii formației albume precum "Hello" sau "Crush+Alexandra Ungureanu". Între anii 2009 și 2010 a fost jurat la emisiunea "Be a Disney Channel Star", alături de George Hora și Smiley.

Sursa foto: Imgur

Citește și: Cine este noul "Burlac" al României: totul despre Andi Constantin

O artistă desăvârșită și atipică, o femeie mai mult decât discretă. Ce ne ascunde Alexandra Ungureanu

Debutul în cariera solo

În anul 2014, Alexandra Ungureanu a decis să facă primii pași în cariera solo. Piesa "Împotriva lor" a prins foarte repede la public și a fost interpretată alături de Andrei Vitan, unul dintre artiștii descoperți de producătorul Adrian Sînă. Piesa, dar și videoclipul inedit, a reprezentat o declarație de independență a artistei pe plan muzical, dar și un îndemn pentru fanii săi de a-și asculta propria chemare și de a lupta pentru visele lor, se arată în comunicatul de promovare a piesei.

Sursa foto: Captură YouTube

O artistă desăvârșită și atipică, o femeie mai mult decât discretă. Ce ne ascunde Alexandra Ungureanu

Un pas înainte 

Alexandra Unngureanu a fost surpriza din acest sezon al emisiunii "Bravo, ai stil". Artista a avut mereu o afinitate pentru modă și a acceptat cu mare entuziasm propunerea producătorilor de la Kanal D. Vedeta a considerat că participarea la acest show îi va aduce un plus de imagine și că va reprezenta un pas înainte pentru cariera ei. Vedeta a concurat alături de alte nume celebre din showbiz, precum Raluca Tănase, Calina Dumitrescu, Theo Rose, Oana Radu, Bianca Rus sau Andreea Tonciu.

Sursa foto: Instagram

Citește și: DivaInterviu: Stilul Alexandra Ungureanu

O artistă desăvârșită și atipică, o femeie mai mult decât discretă. Ce ne ascunde Alexandra Ungureanu

Părăsită la Altar

Alexandra Ungureanu nu a fost atât de norocoasă în viața persoanală precum în sfera profesională. Vedeta a fost părăsită chiar înainte de nuntă de către iubitul ei, DJ-ul Andrei Gheorghiu (foto). Cei doi își făcuseră mari planuri de viitor, se logodiseră în America și voiau să se stabilească la New York. Din păcate, Alexandra Ungureanu a fost nevoită să se întoarcă în România, după ce bărbatul a decis să încheie relația.

"El a fost cel care a renunțat la tot, iar Alexandra a decis să vină în țară și să o ia de la capăt", au declarat surse din preajma vedetei, conform Playtech.ro.

Istoria s-a repetat pentru Alexandra Ungureanu, care nici după acest eșec amoros nu a reușit să își găsească liniștea. Artista a fost cerută în căsătorie și a doua oară, dar nici de acea dată lucrurile nu au ieșit exact așa cum și-a dorit.

"Am fost cerută în căsătorie de două ori, până acum, cu inel. Dar în ambele situații a fost cumva o forțare a unui context care nu prea funcționa, așa că nu aveam cum să ajungem la un final fericit. Până și despre mine, care nu am dat prea multe din intimitatea mea, s-au făcut diverse speculații și m-am trezit cu tot felul de povești în presă. Când am suferit cel mai mult, nu a știut nimeni, a fost alegerea mea", a povestit Alexandra Ungureanu, într-un interviu acordat revistei Viva!

Sursa foto: Imgur

Citește și: Totul despre povestea atipică de iubire dintre Matt Damon și soția lui Luciana, unul dintre cele mai frumoase cupluri de vedete din lume

O artistă desăvârșită și atipică, o femeie mai mult decât discretă. Ce ne ascunde Alexandra Ungureanu

Suferă de o boală autoimună

Alexandra Ungureanu a fost mereu o prezență discretă și ușor timidă în spațiul public. Vedeta a preferat să își evidențieze mai mult reușitele pe plan profesional și să evite să ofere prea multe detalii despre viața ei personală. Cu toate acestea, Alexandra Ungureanu a mărturisit la un moment dat că suferă de o boală autoimună, care nu poate fi tratată cu medicație.

"Mă confrunt cu o afecțiune autoimună care duce la apariția unor chisturi pe pleoapă, denumite chalasion. Încă nu am găsit rezolvarea cu tratament, e posibil să fie nevoie de intervenție chirurgicală. Nu am suferit intervenții chirurgicale, nici medicale, nici estetice", a declarat cântăreața, conform Libertatea.ro.

Sursa foto: Instagram

O artistă desăvârșită și atipică, o femeie mai mult decât discretă. Ce ne ascunde Alexandra Ungureanu

Ce planuri are cu premiul cel mare de la "Bravo, ai stil"

Alexandra Ungureanu este marea câștigătoare a ultimului sezon "Bravo, ai stil". Artista a luptat în finală cu Theo Rose și a reușit să câștige cu 50,3% în fața competitoarei sale, care a obținut 49,7%. Așadar, Alexandra Ungureanu a plecat acasă mai bogată cu 100.000 de euro, bani pe care plănuiește să îi investească tot în cariera sa.

În contextul pandemiei mondiale de coronavirus Alexandra Ungureanu a fost nevoită să se reprofileze și să pună muzica pe planul secund. Astfel, vedeta a devenit influencer în modă și turism în mediul online. 

"Lucrez în online, sunt influencer, muzica a rămas în spate. Se vede pe social media ce fac. Ne adaptăm noii vieți, 'Bravo, ai stil' nu putea rămâne fără urmări. Am contracte online, cu sau fără voia mea, asta este pâinea acestor zile. Nu pot spune că îmi doream neapărat, dar mă adaptez contextului și vremurilor sperând în creșterea numărului de concerte și scăderea timpului petrecut în crearea videoclipurilor pentru conținut online. Dar nu mă deranjează, iar partea de modă este ok, fac propuneri de ținute celor care m-au cunoscut și așa. Pentru că mulți nu mă cunoșteau ca solistă. Banii sunt pe card încă, am făcut prima investiție într-o placă de sune pentru că până la cântările de scenă voi cânta online", a declarat Alexandra Ungureanu, pentru click.ro.

Sursa foto: Instagram

‹ Vezi si