Prințesa Diana a știut că nu va avea ocazia să-și cunoască nurorile. Ce mesaje audio a lăsat pentru soțiile fiilor ei

Prințesa Diana a știut că nu va avea ocazia să-și cunoască nurorile. Ce mesaje audio a lăsat pentru soțiile fiilor ei

Alida Enache

Înainte de a muri într-un mod tragic și prematur, Prințesa Diana a avut premoniția că viața sa se va termina mult, mult prea devreme. Și, într-adevăr, presimțirile sale s-au adeverit. În ziua de 31 august 1997, în tunelul stradal numit Pont de l'Alma din Paris, regretata Prințesă de Wales pierea, în urma unui teribil accident de mașină.

Imagine cu Prințesa Diana înainte să moară

Pe parcursul vieții sale, după ce a devenit mamă și pentru că știa că nu va avea de trăit prea mult timp, prințesa a înregistrat un jurnal audio pentru viitoarele sale nurori. Era conștientă că nu va avea ocazia de a le întâlni, așa că a găsit o cale de a le comunica un mesaj foarte important. Conform OK!, o sursă apropiată prințesei, care a cerut să rămână anonimă, a menționat că Dianei i-a venit această idee ingenioasă după ce a înregistrat casete pentru cartea revoluționară din 1992 al lui Andrew Morton, "Diana: Her True Story".

„Oricât de incredibil ar părea, Diana știa că va muri tânără. Avea o credință puternică în lumea spirituală și în evenimentele psihice . Mi-a spus că a făcut casetele pentru ziua în care nu va fi prin preajmă pentru a-și ghida băieții.”, a declarat sursa menționată anterior.

Imagine cu Prințesa Diana alături de William și Harry când erau mici

Chiar și după publicarea cărții sale, Prințesa de Wales a continuat să se înregistreze cu micul ei casetofon Sony, din 1992 și până în 1997, anul în care a murit. Pe casetele pe care le-a făcut pentru Kate Middleton și Meghan Markle, aceasta le oferă diverse sfaturi materne celor două nurori ale sale și, în plus de asta, își exprimă speranțele pe care le are în legătură cu fiii ei, William și Harry. Ea a cerut că acele înregistrări să fie oferite prinților într-un moment cheie din viețile lor.

„În felul acesta, ea ar fi putut face parte din viața fiilor ei, chiar dacă nu mai era în preajmă. A crezut că este o idee foarte inteligentă – ​​și i-a plăcut ideea de a fi ceea ce ea numea 'o mamă sâcâitoare de dincolo de mormânt'. I s-a părut destul de amuzant.”, a mai adăugat aceasta.

Despre William, care acum are 39 de ani, prințesa spunea că va deveni un soț minunat și un tată blând și grijuliu - exact opusul soțului ei, prințul Charles, care era, mai degrabă, rece și distant. De asemenea, Diana voia neapărat ca fiul ei cel mare și viitoarea sa soție să nu ajungă la divorț. În caseta înregistrată pentru Kate Middleton, ea "era atât de sinceră. Îți puteai da seama din vocea ei. Vorbea direct din inimă.”

Imagine cu Kate Middleton alături de Prințul William și bebelușul lor

„A fost foarte emoționant. Îmi amintesc destul de bine fragmente din ea chiar și după atâta vreme. Am fost surprins că m-a lăsat să o ascult. Și când s-a terminat, am vorbit despre femeia pe care o va lua William de soție. Ea a crezut că mireasa lui va fi frumoasă, inteligentă și independentă. Și, uimitor, avea dreptate. Kate este toate aceste lucruri și chiar mai mult.”, a mai menționat persoana apropiată prințesei.

Tot în înregistrarea pentru viitoarea soție a lui William, regretata prințesă de Wales a împărtășit câteva amintiri din copilăria fiului ei, dar și marea sa dorință din tinerețe: voia o fiică.

"Părea că Diana vorbea direct cu Kate când i-a spus: „Pregătește-te pentru o conversație unidirecțională. Evident, nu ne-am întâlnit, dar vreau să știi că mi-aș fi dorit să o fi făcut. Știu că te-aș fi adorat și că am fi fost prietene. Trebuie să fii o persoană cu adevărat specială. Dacă n-ai fi, nu erai soția lui William.”, și-a mai amintit sursa.

De asemenea, prințesa a mai dat și câteva sfaturi legate de căsătorie: „Pentru ca mariajul tău să supraviețuiască strălucirii publice și presiunilor vieții regale, va fi nevoie de răbdare, compromis, înțelegere, încredere, loialitate și, desigur, dragoste. Dar amândoi trebuie să lucrați la asta. Zilnic. Sunt sigură că ești conștientă de eșecurile mele și ale tatălui lui William. Învață din aceste greșeli. Construiește o relație care să reziste. O meriți. La fel și copiii tăi.”.

Imagine cu Meghan Markle și Prințul Harry în ziua nunții lor în caleașcă

Prima soție a prințului Charles a mai mărturisit că: „Familia este cel mai important lucru în viață. Prețuiește-ți copiii pentru mine. Ei îmi poartă inima. Spune-le că îi iubesc și că îi voi veghea mereu.”

Înregistrarea se termină cu un sărut din partea prințesei. Deși sursa apropiată acesteia nu știe exact numărul casetelor pe care le-ar fi pregătit sau cui i s-au încredințat, ea este sigură că ele au fost primite de persoanele cărora le erau destinate.

Citește și: Bărbatul de care era obsedată prințesa Diana a murit. Vezi cine era el

Surse articol: Marieclaire, Bolnews, Flipboard

Surse foto: Getty

Articolul urmator
Cât de frumos vorbește Smiley despre Gina Pistol! Artistul își laudă soția de câte ori are ocazia: „Mă echilibrează foarte tare”
Cât de frumos vorbește Smiley despre Gina Pistol! Artistul își laudă soția de câte ori are ocazia: „Mă echilibrează foarte tare”
Ai stofă de regină, de prințesă sau de cerșetoare?
Incepe quiz
Ai stofă de regină, de prințesă sau de cerșetoare?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.