Prințesa Tessy a Luxemburgului, propriul avocat la procesul de partaj

Prințesa Tessy a Luxemburgului, propriul avocat la procesul de partaj

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

Întreaga lor poveste de dragoste a fost complet diferită de cutumele unei Familii Regale și se pare că nici la finalul acesteia, cei doi nu se dezic! S-au cunoscut într-o misiune din Kosovo, pe când erau extrem de tineri, ea a rămas gravidă cu propriul lor copil în afara căsătoriei - el avea 19 ani pe atunci și a devenit astfel cel mai tânăr părinte dintr-o familie regală din Europa. La 6 luni după venirea pe lume a fiului lor, el, cel de-al treilea fiu al Marelui Duce Henri și al Marii Ducese Maria Teresa, a renunțat la dreptul lui de succesiune la tron și s-a căsătorit cu ea, o tânără băiețoasă care terminase armata, în septembrie 2006.

Nunta Printului Louis de Luxembourg cu Tessy Anthony

Anul trecut în ianuarie și-au anunțat despărțirea, o lună mai târziu au primit decizia rapidă de divorț, după aproximativ 10 ani de căsătorie, iar zilele acestea se judecă procesul lor de împărțire a bunurilor comune.

Vorbim despre prințesa Tessy, 31 de ani, și prințul Louis al Luxemburgului. În ultimele luni ale căsătoriei lor, cuplul princiar a locuit la Londra, împreună cu cei doi copii, prințul Gabriel, în vârstă de 10 ani și prințul Noe, în vârstă de 9 ani. După ce a intrat în istorie când s-a alăturat familiei regale din Luxemburg așa cum a făcut-o și cu istoricul ei, Tessy reușește să dea naștere unui nou moment de răscruce cu ecou internațional. Nimeni nu a făcut asta până acum! Prințesa s-a reprezentat singură în procesul pentru împărțirea averii între ea și fostul soț., ținut la Înalta Curte de Justiţie de la Londra. În ciuda faptului că este de origine luxemburgheză, Tessy și-a ținut pledoaria, lungă de aproximativ o oră, exclusiv în limba engleză, contra avocatului senior și distins membru al Baroului  James Ewins QC și al echipei sale legale, reprezentanții prințului.

Prince Louis and Princess Tessy of Luxembourg

Prințesa Tessy nu și-a motivat în niciun fel opțiunea, atunci când a ieșit din sala de judecată. Fosta consoartă a prințului Louis locuiește în continuare în Londra, împreună cu Gabriel și Noe, copiii cuplului.

Surse foto: Getty

Articolul urmator
Cristina Spătar nu a încheiat războiul cu fostul soț, deși în ultima luptă a ieșit învingătoare: „Nu se poate avea niciun fel de relație.”
Cristina Spătar nu a încheiat războiul cu fostul soț, deși în ultima luptă a ieșit învingătoare: „Nu se poate avea niciun fel de relație.”
Ai stofă de regină, de prințesă sau de cerșetoare?
Incepe quiz
Ai stofă de regină, de prințesă sau de cerșetoare?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.