Serena Williams este însărcinată cu primul copil

Serena Williams este însărcinată cu primul copil

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Serena Williams (35 de ani), tenismena numărul 2 mondial în clasamentul WTA, a confirmat miercuri că este însărcinată în 20 de săptămâni și că va aduce pe lume anul acesta primul său copil.

Zvonuri legate de o posibilă sarcină au început să circule încă din ianuarie, când a câștigat cel de al 23-lea titlu de Grand Slam. Imediat după victorie, tenismena a decis să se retragă o vreme și a stat departe de ochii curioșilor. Cea mai bună jucătoare din lumea tenisului se pare că era însărcinată în 2 luni atunci când a câștigat ultima sa competiție, iar acum informațiile au fost confirmate chiar de sportivă.

Serena Williams s-a logodit în decembrie cu Alexis Ohanian (33 de ani), om de afaceri și cofondator al unei firme cunoscute de IT și Tehnologie din America.

Alex Ohanian, iubitul Serenei Williams, cu care urmeaza sa aiba un copil

Una dintre cele mai bună jucătoare de tenis va fi mămică la 35 de ani și promite să se întoarcă în sportul care a consacrat-o de anul viitor, conform New York Times.

Serena Williams se află în acest moment pe locul 2 în topul mondial al celor mai bune jucătoare de tenis. De-a lungul carierei sale a câștigat 39 de titluri la Grand Slam și este cea mai bogată jucătoare de tenis din istorie.

Surse foto: Pinterest, Getty

Articolul urmator
Anca Dumitra este însărcinată! Cum arată Gianina din „Las Fierbinți” cu burtică
Anca Dumitra este însărcinată! Cum arată Gianina din „Las Fierbinți” cu burtică
Ce fel de nume ar trebui sa ii pui primului copil?
Incepe quiz
Ce fel de nume ar trebui sa ii pui primului copil?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.