Spuneti-mi Caitlyn: Vezi cum arata Bruce Jenner ca femeie!

Spuneti-mi Caitlyn: Vezi cum arata Bruce Jenner ca femeie!

Eugenia Dinescu, redactor

“Spuneti-mi Caitlyn”, titreaza editia din luna iulie a revistei “Vanity Fair”, anuntand evenimentul pe care fanii fostului campion olimpic Bruce Jenner il asteptau cu sufletul la gura. In varsta de 65 de ani, tatal vitreg al lui Kim Kardashian a marcat prima aparitie ca femeie, de la anuntul oficial ca este transsexual. De atunci, transformarea in Caitlyn a implicat extensii, implanturi mamare si o interventie de 10 ore pentru feminizarea trasaturilor faciale, iar rezultatul poate fi admirat pe coperta "Vanity Fair."



Fotografiata de legendara Annie Leibovitz, coperta editiei din iulie a revistei “Vanity Fair” o surprinde pe Caitlyn intr-un stil retro, adoptand o postura inspirata de celebrele pin-up girls ale Decadei de Aur a Hollywood-ului. Purtand un corset din satin si avand parul aranjat in onduleuri largi, debutul lui Caitlyn a fost marcat de comparatia cu una dintre cele mai frumoase actrite de la Hollywood, Jessica Lange. Desi laureata Premiului Oscar nu vazuse coperta “Vanity Fair” in momentul in care a fost contactata de publicatia Daily Mail, ea a fost incantata de paralela cu Caitlyn Jenner: “Este un lucru atat de frumos. Acum va trebui sa caut fotografia”, a declarat actrita din “American Horror Story”.



Starurile au reactionat imediat, impanzind retelele de social media cu mesaje de sustinere pentru Caitlyn Jenner. “Ai nevoie de mult curaj pentru a-ti impartasi povestea... Povestea ta conteaza in lupta pentru drepturile LGBT”, i-a transmis insusi presedintele Statelor Unite ale Americii. Insa Barack Obama nu a fost singura celebritate care si-a manifestat sprijinul fata de Jenner. Staruri precum Lady Gaga, Susan Sarandon sau Alyssa Milano i-au transmit mesaje de incurajare prin intermediul retelei Twitter: “Iti multumesc pentru ca esti o parte din vietile noastre si iti folosesti platforma pentru a schimba perceptiile oamenilor”, i-a spus Gaga, in timp ce Susan Sarandon i-a transmis “ Felicitari @Caitlyn_Jenner pentru renasterea ta. Ai inspirat un dialog inteligent si curaj”.

Starul de reality TV a lansat si un nou cont de Twitter, unde a impartasit cu peste un milion de followeri coperta “Vanity Fair”, alaturi de un mesaj emotionant: “Sunt atat de fericita dupa o lupta indelungata ca imi pot trai adevaratul sine. Bun venit in lume, Caitlyn. Abia astept sa o/ma cunoasteti”, a transmis medaliatul cu aur in proba de decatlon de la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976. In interviul din “Vanity Fair”, Caitlyn a recunoscut ca “fugea de o multime de lucruri” in timpul carierei sportive, si ca “Bruce a fost nevoit intotdeauna sa spuna o minciuna, a trait intotdeauna intr-o minciuna, in fiecare zi avea un secret de ascuns de dimineata pana seara, insa Caitlyn nu are niciun secret” si ca “de indata ce revista “Vanity Fair” va fi publicata, voi fi libera”.


Jocurile Olimpice de Vara de la Montreal, 1976

Libertatea pentru Bruce Jenner a inceput insa din iunie 2013, odata cu despartirea de cea de-a treia sotie, Kris Jenner, mama fiicelor sale Kendall si Kylie. Bruce, tatal a 6 copii, a parasit  atunci casa in care se desfasoarau filmarile pentru reality show-ul “Keeping Up with the Kardashians”, mutandu-se intr-o zona mai retrasa din Malibu. In septembrie, cei doi au divortat in mod amiabil, insa problemele nu s-au terminat atunci pentru fostul atlet olimpic. In urma cu doar cateva luni, starul american a fost implicat intr-un accident auto soldat cu moartea unei persoane, iar acum Caitlyn poate petrece pana la 6 ani in spatele gratiilor in cazul in care va fi gasita vinovata.
 
Tu ce parere ai despre Caitlyn Jenner?

Articolul urmator
Cum arată casa scoasă la vânzare de Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu
Cum arată casa scoasă la vânzare de Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu
Cum va arata sotul tau?
Incepe quiz
Cum va arata sotul tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.