Stan Lee a murit la 95 de ani

Stan Lee a murit la 95 de ani

Redactor Divahair.ro

Stan Lee, creatorul benzilor desenate Marvel, a murit la 95 de ani, într-un spital din California. Anunțul a fost făcut de fiica sa, pentru tmz.com. O ambulanță a fost chemată luni dimineață la locuința artistului, iar acesta a fost transportat de urgență la spital. Medicii nu au putut, însă, să îl salveze. În ultimii ani, Stan Lee a suferit de numeroase boli, printre care pneumonie și probleme cu vederea.

stan lee

Stan Lee și-a început cariera la Timely Comics, în 1939. De-a lungul anilor, a fost scriitor și editor, dar a făcut și ilustrații. A plecat, însă, din companie, iar în anii 60, a fost rugat să creeze o echipă de super-eroi care să concureze cu cei e la DC Comics: Superman, Batman, Wonder Woman și Green Latern. Cu ajutorul lui Jack Kirby și Steve Ditko, Lee a reușit să revoluționeze domeniul.

Universul Marvel a fost, astfel, reînviat cu eroi mai apropiați de umanitate, care se luptau cu provocările vieții de zi cu zi. Primele personaje au fost Cei Patru Fantastici, urmate de Apiderman, Hulk, Iron Man, X-Men și Daredevil.

Acești noi super-eroi au devenit extrem de populari între 1961 - 1964 și au reușit să îi depășească în vânzări și celebritate pe cei de la DC Comics.

Stan Lee s-a născut în 22 decembrie 1922, în New York, din doi părinți evrei proveniți din România. Tatăl său se născuse în București, în 1886, dar a plecat în SUA la 19 ani, din cauza antisemitismului. Moartea lui Stan Lee a zdruncinat cetatea filmului, iar vedetele care fac parte din Universul Marvel au transmis pe Instagram mesaje de condoleanțe. Printre aceștia se află și actorul român Sebastian Stan.

sebastian stan si stan lee

Sursa foto: Instagram.

„Mulțumesc, mare legendă. Ți se va simți lipsa. Nu aș fi aici fără tine”, a scris Sebastian Stan pe contul său de Instagram.

stan lee

Sursa foto: Instagram.

„Mulțumesc pentru tot, Stan”, a fost și mesajul scris de Ryan Reynolds, un alt erou al Universului Marvel.

robert downey si stan lee

Sursa foto: Instagram.

Și Robert Downey Jr., actorul care îl interpretează pe Iron Man, a ținut să îi mulțumească lui Stan Lee.
„Îți datorez totul. Odihnește-te în pace, Stan”, a scris acesta pe contul său de Instagram.

Articolul urmator
Laura Stoica a avut parte de o iubire ca în povești. A trăit fericită și a murit împăcată alături de alesul inimii ei și de copilul lor nenăscut
Laura Stoica a avut parte de o iubire ca în povești. A trăit fericită și a murit împăcată alături de alesul inimii ei și de copilul lor nenăscut
Ce vei face peste 10 ani?
Incepe quiz
Ce vei face peste 10 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.