Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Sunt împreună de peste 20 de ani, dar nu vor să se căsătorească. Totul despre povestea de iubire dintre Mircea Badea și Carmen Brumă

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro
De ce nu vor să se căsătorească

De ce nu vor să se căsătorească

Sunt împreună de peste 20 de ani și trăiesc o poveste de iubire la care unii doar îndrăznesc doar să viseze, însă mulți s-au întreabat de ce Carmen Brumă și Mircea Badea nu au ajuns în fața altarului până acum. Carmen a rămas tot Brumă în buletin, iar asta pentru că vedeta consideră că un act de căsătorie nu reprezintă o prioritate în relația lor.

"Longevitatea în cuplu nu are legătură cu nişte simple formalităţi. Sunt suficient de multe acte în viaţa mea în acest moment. Da, Mircea a povestit public asta în repetate rânduri. Şi-am primit toate inelele pe care mi le-am dorit", a povestit Carmen Brumă, într-un interviu acordat revistei Taifasuri.

Deși nu au au avut niciodată planuri concrete de nuntă, Carmen Brumă și-a format o idee despre cum și-ar dori să arate nunta ei cu Mircea Badea. "Cred că ar fi o una restrânsă şi fără multe formalităţi", a mai spus vedeta.

Sursa foto: Imgur

Citește și: Felicitări, era timpul! Relația Andreei Bălan cu Tiberiu Argint a trecut la nivelul următor

Surse foto: Facebook, Imgur

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!