Ludmila Bălan a devenit mama celebrului Dan Bălan când avea 21 de ani, însă până atunci a reușit să facă multe în plan profesional. S-a remarcat în televiziune de la 19 ani și a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova. Încă din anii ’90, a ajuns o vedetă cunoscută peste Prut, datorită apariției în emisiuni precum: „Noapte bună, copii!”, „Căsuța cu povești”, „De la 5 la 10” și „Tanti Ludmila Show”. Toate aceste producții au fost difuzate la postul național de televiziune din Moldova.
După ce și-a făcut debutul cu emisiuni pentru copii, a început să prezinte în România emisiuni culturale. Înclinația sa spre cultură a făcut-o să primească, în 1999, titlul onorific de „Maestru în Artă”, conferit chiar de președintele Republicii Moldova de atunci, Petru Lucinschi.
În 2013, viața ei a cunoscut o schimbare uriașă, căci s-a lansat și în plan muzical, iar prima piesă pe care a înregistrat-o a fost „Pentru o sărutare”. De atunci, a început să îmbine pasiunea pentru cântat cu televiziunea, reușind să devină o femeie de succes, cunoscută la nivel internațional. În prezent, la 65 de ani, continuă să încânte auzul publicului său și susține spectacole în care energia molipsitoare nu trece neobservată.
Mama lui Dan Bălan este căsătorită cu diplomatul din Republica Moldova Mihai Bălan (69 de ani), care îi este alături de aproximativ cinci decenii. Împreună au și o fiică, pe Sanda Bălan, care este de profesie tot jurnalist. Asta înseamnă că ambii copii au călcat pe urmele ei. Fiul este cântăreț, iar fiica a lucrat o perioadă în televiziunea din Moldova.
Mihai Bălan este o prezență discretă în mediul online. Deși fotografiile de familie sunt puține, Ludmila Bălan publică imagini cu soțul ei la fiecare ocazie specială. În fiecare an, pe 30 septembrie, marchează aniversarea căsătoriei printr-un mesaj emoționant.
Au făcut pasul cel mare pe 30 septembrie 1978, cu doar câteva luni înainte să se nască primul lor fiu – cântărețul Dan Bălan.
De-a lungul anilor, Ludmila Bălan a primit nenumărate laude pentru aspectul său fizic și pentru îndrăzneala de a-și pune formele în valoare cu ajutorul vestimentației sexy. Nu mai este un secret faptul că, în 2008, la vârsta de 50 de ani, Ludmila Bălan a pozat în costum de baie pentru revista VIP Magazin. Foarte tare, nu?
Nici acum, la mai bine de un deceniu distanță, nu încetează să surprindă cu trupul său perfect. A încărcat pe rețelele sociale două imagini în care silueta îi poate fi admirată în toată splendoarea. Îmbrăcată într-un costum de baie galben aprins, căruia i-a alăturat o fustă mini în aceeași culoare, Ludmila Bălan a făcut furori pe Facebook.
„Gândește-te întotdeauna numai la bine și binele te va urma, ca o umbră, pretutindeni…”, a fost mesajul publicat în dreptul fotografiilor sexy.
Într-un interviu mai vechi, mama cântărețului Dan Bălan a vorbit deschis despre obiceiurile care o ajută să se mențină în formă. Nu depune eforturi mari, dar urmează două reguli simple: mănâncă o singură dată pe zi și își curăță pielea cu zeamă de lămâie. Iată cum îmbină cele două „ritualuri” simple:
„Nu prea am secrete. Sport fac, dar nu forțez, eu în general nu forțez nimic în viața asta, las lucrurile să meargă de la sine. Important e că tot ce fac, fac cu plăcere. Chiar și când mănânc, mănânc cu plăcere. Chiar dacă mi-e foame și ceea ce mi se oferă nu-mi place, atunci nu mănânc. Să mănânc pur și simplu așa, de foame, nu pot. Eu trebuie să mănânc cu plăcere.
Mănânc foarte, foarte încet, o singură dată în zi. Iar pentru față folosesc lămâie. De la altceva nu am văzut efecte, dar de la lămâie, da, am văzut. Exfoliază și ajută să scăpăm mai repede de celulele moarte, care cu vârsta nu se mai desprind atât de ușor.”
Așa cum ai aflat din rândurile anterioare, Dan Bălan are și o soră, pe Sanda Bălan (39 de ani), care a călcat pe urmele mamei și este tot prezentatoare TV. De asemenea, aceasta este mamă de băiat și fată, ceea ce înseamnă că Ludmila Bălan este bunică, dar nu orice fel de bunică... Ce este special la ea? Este plină de energie și pare să alerge cot la cot cu nepoțeii săi.
„Lucrând în televiziune, nu am petrecut foarte mult timp cu copiii mei când erau mici, însă acum, Cristian se va bucura de mai multă atenție din partea mea și va avea parte de toate poveștile pe care le spuneam copiilor la televizor. Este frumos, zâmbește tot timpul și are o voce foarte drăguță. Eu îl voi susține, mi-ar plăcea să îl văd pe scenă, aplaudat de fani.”, spunea fericita bunicuță atunci când a venit pe lume primul ei nepot.
Visul i s-a împlinit când s-a născut și nepoțica, pentru că aceasta pare să fi moștenit de la ea pasiunea pentru muzică și dans.
Ludmila Bălan se poate mândri nu doar cu frumusețea ei inegalabilă, ci și cu modul în care a îmbătrânit femeia care i-a dat viață. Soarta i-a permis să se bucure mulți ani de mama care încă o așteaptă de fiecare dată în pragul casei părintești. Petrece momente speciale alături de ea, o răsfață, o duce la coafor și îi numără anii cu bucurie. Bunica lui Dan Bălan are 90 de ani, dar se ține foarte bine la vârsta ei și trăiește din plin fiecare clipă. Familia îi este alături și profită din plin de înțelepciunea ei. Se pare că toți au moștenit de la ea pofta de viață.