swipe

Transformarea dramatică a unui zeu al muzicii. Cum a ajuns să arate astăzi Paul McCartney

"The Beatles" -  fenomen mondial

Trupa "The Beatles", fondată în 1960, a fost una dintre cele mai influente trupe de muzică rock ale tuturor timpurilor. Formația, alcătuită din John Lennon, Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr este considerată un etalon muzical pentru zeci de generații, iar muzica lor continuă să dăinuie și în prezent. Trupa "The Beatles" a vândut discuri în valoare de peste 1,1 miliarde de dolari la nivel global până la destrămarea definitivă care s-a produs în anul 1970.

Sursa foto: Instagram

Citește și: Betty cea urâtă nu mai arată așa! Iată transformarea de look spectaculoasă

Transformarea dramatică a unui zeu al muzicii. Cum a ajuns să arate astăzi Paul McCartney

Succes în cariera solo

Trupa "The Beatles" s-a desființat oficial în anul 1970, frângând inimile fanilor din întreaga lume. Cu toate acestea, Paul McCartney nu a avut niciodată intenția de a renunța la viața publică. El a fost primul fost membru al trupei care a lansat un album solo (intitulat "McCartney") și, deși reacțiile au fost mixte, într-un final albumul de debut a fost considerat un real succes. Încurajat de prieteni și familie, Paul McCartney a lansat trupa "Wings", o formație populară în acei ani, care a câștigat două premii Grammy. 

Sursa foto: Instagram

Transformarea dramatică a unui zeu al muzicii. Cum a ajuns să arate astăzi Paul McCartney

Muza și iubirea vieții lui

În 1969 Paul McCartney s-a căsătorit cu Linda Eastman, o fotografă cu origini americane care avea să îi fie muză timp de aproape 30 de ani. Au avut împreună patru copii: Heather (fiica ei dintr-o căsătorie anterioară), Mary, Stella și James. Au locuit mult timp la ferma lui Paul McCartney din Scoția, iar între concerte și sesiuni la studio artistul adora să muncească pământul sau să îngrijează animalele, ducând o viață simplă și lipsită de aroganțe specifice pentru un star rock. Linda Eastman s-a stins din viață în anul 1998, în urma unei bătălii lungi cu cancerul.

Sursa foto: Instagram

Citește și: Ce face și cum arată acum Silvia Dumitrescu. Artista suferă de o boală incurabilă

Transformarea dramatică a unui zeu al muzicii. Cum a ajuns să arate astăzi Paul McCartney

Depresie după moartea lui John Lennon

Anii '80 au reprezentat o perioadă de cumpănă pentru Paul McCartney. Artistul a trecut prin mai multe episoade negre atunci, începând cu arestarea sa din Japonia pentru posesie de marijuana, în urma căreia a stat în spatele gratiilor timp de nouă zile. Tot în același an, colegul și bunul său prieten, John Lennon (foto dreapta), cu care se împăcase recent după ani de zile în care nu își vorbiseră, a fost ucis în fața apartamentului său din New York, la vârsta de 40 de ani.

După ce John Lennon a murit, Paul McCartney a refuzat să mai meargă în turnee timp de aproximativ zece ani. Cu toate acestea, el a continuat să înregistreze și să cânte piese noi, colaborând cu artiști precum Stevie Wonder și Michael Jackson. 

Sursa foto: Instagram

Transformarea dramatică a unui zeu al muzicii. Cum a ajuns să arate astăzi Paul McCartney

Record mondial

În 1990 Paul McCartney a fost, din nou, pregătit să urce pe scenă în fața fanilor și a susținut un turneu mondial în care și-a promovat noul album. În cadrul acestuia artistului a doborât un record mondial pentru cel mai amplu eveniment cu public, când a susținut un concert în Rio de Janeiro cu 184.000 de participanți. 

Sursa foto: Instagram

Citește și: A dispărut de ani de zile din televiziune. Cum arată și cu ce se mai ocupă în prezent Mihaela Tatu

Transformarea dramatică a unui zeu al muzicii. Cum a ajuns să arate astăzi Paul McCartney

Realizări artistice spectaculoase

În cei peste 60 de ani de carieră, Paul McCartney a produs și coprodus nu mai puțin de 50 de piese de top 10, mai multe decât oricare alt producător, și este recunoscut ca interpret, chitarist, toboșar și compozitor, fapt ce l-a încadrat și în "The Guinness Book of Records".

Paul McCartney a fost distins cu numeroase premii din industrie de-a lungul anilor, dintre care amintim titlul de Cavaler al "Ordinului Imperiului Britanic", "Premiul Grammy" pentru întreaga carieră, iar în 2010 fostul președinte Barack Obama i-a acordat "Premiul Gershwin", cel mai prestigios trofeu pe care un muzician îl poate primi în SUA. Paul McCartney a fost primul artist care nu este cetățean american ce a primit această onoare. Doi ani mai târziu, a fost numit "Persoana Anului" de către fundația americană MusiCares în onoarea realizărilor sale artistice și a dedicării sale pentru filantropie.

Sursa foto: Instagram

Transformarea dramatică a unui zeu al muzicii. Cum a ajuns să arate astăzi Paul McCartney

A ajuns de nerecunoscut

Ajuns la respectabila vârsta de 78 de ani, fostul membru al trupei "The Beatles", și-a schimbat stilul, din nou, lucru deloc surprinzător pentru excentricul artist. Paul McCartney a fost surprins recent în timpul vacanței din St. Barths, alături de soția lui, Nancy Shevell. Anii și-au pus amprenta pe trupul și chipul muzicianului, și din imagini se poate observa că a acumulat câteva kilograme, nu mai are silueta zveltă de altădată și și-a lăsat părul alb să crească.

Sursa foto: Imgur

Citește și: Horia Brenciu are un frate secret. Cum arată acesta și care este relația dintre cei doi

Transformarea dramatică a unui zeu al muzicii. Cum a ajuns să arate astăzi Paul McCartney

Împlinit în viața personală

Paul McCartney și soția lui, afacerista Nancy Shevell, mai tânără cu 17 ani, sunt căsătoriți din anul 2011. Cei doi s-au îndrăgostit în timpul unei petreceri private din New Jersey, iar atunci artistul a cucerit-o iremediabil când i-a cântat o serenadă și a emoționat-o până la lacrimi.

De atunci, cei doi sunt de nedespărțit, iar în prezent își petrec majoritatea timpului în vila lor impozantă din Londra. Averea lui Paul McCartney este estimată la 1,2 miliar de de dolari. În anul 2018 artistul a lansat ultimul său album, intitulat "Egypt Station".

Sursa foto: Instagram

Citește și: E un alt om! Cum arăta Ilinca Vandici înainte de toate operațiile estetice la care s-a supus

‹ Vezi si