swipe

Ultima oară l-am văzut în 2009, la înmormântarea tatălui său. Cum arată în prezent Blanket, cel mai mic fiu al lui Michael Jackson

Blanket, născut cu ajutorul unei mame surogat

Blanket Jackson, născut Prince Michael Jackson al II-lea, a fost conceput asemenea fraţilor lui, Paris și Prince, cu ajutorul unei mame surogat. În anul 2002, Blanket avea doar nouă luni pe când tatăl lui l-a prezentat lumii întregi, pe balconul unui apartement dintr-un hotel. La moartea tatălui său, Blanket a rămas în custodia bunicii sale paterne, Katherine Jackson.

Sursa foto: Instagram

Ultima oară l-am văzut în 2009, la înmormântarea tatălui său. Cum arată în prezent Blanket, cel mai mic fiu al lui Michael Jackson

Michael Jackson, un tată iubitor

Michael Jackson și-a protejat familia de blițurile paparazzilor și a încercat, pe cât posibil, să fie cât mai discret în privința vieții sale personale. Însă curiozitățile despre stilul său parental au început să apară în presă abia după ce a murit, în anul 2009. Copiii săi, Blanket și Paris, l-au descris drept un „tată normal” și au povestit despre cât de devotat a fost el în acest rol.

Sursa foto: Instagram

Ultima oară l-am văzut în 2009, la înmormântarea tatălui său. Cum arată în prezent Blanket, cel mai mic fiu al lui Michael Jackson

Blanket Jackson stă departe de lumea mondenă

Copilașul acela prezentat publicului într-un mod atât de inedit a împlinit acum vârsta de 18 ani. În urmă cu câțiva ani, el a renunțat la porecla „Blanket” și a început să se prezinte cu numele de Bigi. Iubește filmele și este foarte pasionat de benzile desenate, conform E! News. Preferă să își trăiască viața ca un adolescent obișnuit, spre deosebire de ceilalți membri ai familiei sale. 

Sursa foto: Instagram

Ultima oară l-am văzut în 2009, la înmormântarea tatălui său. Cum arată în prezent Blanket, cel mai mic fiu al lui Michael Jackson

Are o relație bună cu frații lui mai mari

Blanket Jackson urmează cursurile unui liceu privat din California. Adolescentul este foarte apropiat de fratele său Prince, în vârstă de 23 de ani, deși toți cei trei frați au o legătură specială. „I-am schimbat scutecele. Sunt mândră de faptul că a devenit un tânăr chipeș, inteligent, perspicace, amuzant și amabil. Îi place intimitatea, așa că trebuie să respectăm asta”, a declarat sora lui Blanket Jackson, Paris, în vârstă de 21 de ani.

Sursa foto: Instagram

Ultima oară l-am văzut în 2009, la înmormântarea tatălui său. Cum arată în prezent Blanket, cel mai mic fiu al lui Michael Jackson

Blanket Jackson, ascuns de ochii presei

În timp ce eforturile pe care Michael Jackson le-a făcut pentru a proteja intimitatea copiilor săi nu par deloc atât de anormale, la vremea respectivă, toate acele gesturi, inclusiv faptul că își obliga copiii să poarte măști când ieșeau din casă, au fost considerate doar excentricități normale pentru artist. Probabil din acest motiv Blanket preferă să nu iasă la evenimente și să se țină departe de viața publică.

Sursa foto: Instagram

Ultima oară l-am văzut în 2009, la înmormântarea tatălui său. Cum arată în prezent Blanket, cel mai mic fiu al lui Michael Jackson

Blanket Jackson are un cerc restrâns de prieteni

Relația lui Michael Jackson cu faima a fost întotdeauna complicată, deoarece starului pop i-a fost furată copilăria, devenind celebru la vârsta de cinci ani. A fost forțat să stea în lumina reflectoarelor, astfel că și-a dorit ca fiii și fiica lui să aibă parte de o copilărie cât mai normală. 

Sursa foto: Instagram

Ultima oară l-am văzut în 2009, la înmormântarea tatălui său. Cum arată în prezent Blanket, cel mai mic fiu al lui Michael Jackson

Blanket Jackson, un adolescent misterios

Bigi, pe atunci cunoscut sub numele de Blanket, avea doar 7 ani când tatăl său a murit, pe data de 25 iunie 2009. În cadrul ceremoniei de comemorare a lui Michael Jackson, care a avut loc la Staples Center în Los Angeles, lumea i-a văzut pentru prima oară pe copiii artistului împreună.

Sursa foto: Instagram

Ultima oară l-am văzut în 2009, la înmormântarea tatălui său. Cum arată în prezent Blanket, cel mai mic fiu al lui Michael Jackson

Are o relație specială cu fratele său, Prince

Prince, fratele lui Blanket, a absolvit anul trecut Universitatea Loyola Marymount și s-a concentrat pe filantropie. Blanket nu s-a hotărât încă ce carieră să urmeze.

Sursa foto: Instagram

Ultima oară l-am văzut în 2009, la înmormântarea tatălui său. Cum arată în prezent Blanket, cel mai mic fiu al lui Michael Jackson

Numele real al lui Blanket

În urmă cu câțiva ani, fiul cel mic al lui Michael Jackson a renunţat la numele de Blanket, după ani întregi în care colegii lui de şcoală l-au ironizat. Chiar dacă Blanket (Păturică) este doar o poreclă, numele său real fiind Prince Michael Jackson al II-lea, adolescentul n-a mai vrut să audă glume pe această temă, asfel că astăzi se prezintă drept Bigi.

Sursa foto: Instagram

Ultima oară l-am văzut în 2009, la înmormântarea tatălui său. Cum arată în prezent Blanket, cel mai mic fiu al lui Michael Jackson

Nu se cunoaște identitatea mamei biologice

Chiar și porecla lui Blanket a fost considerată o enigmă. Michael Jackson a explicat de unde a pornit totul, într-un interviu: „Este o expresie pe care o folosesc cu familia și angajații mei. Spun: ar trebui să îl acoperiți cu ceva când iese (n.r. pe fiul său). O pătură este o binecuvântare. Este un mod de a arăta dragoste și grijă”. Identitatea mamei biologice a lui Blanket nu a fost niciodată dezvăluită.

Sursa foto: Instagram

‹ Vezi si