Au trecut 8 ani de la moartea Denisei Răducu. Tatăl artistei i-a făcut un parastas restrâns, deși a fost iubită de milioane de români
Originară din comuna vâlceană Ștefănești și provenind dintr-o familie de muzicanți, Denisa Răducu, cunoscută și ca „Denisa Manelista”, a încetat din viață pe 23 iulie 2017. S-a luptat cu o boală grea care a răpus-o în câteva luni, deși avea numai 27 de ani.
Recent, tatăl îndrăgitei artiste, Emilian Răducu, a venit cu dezvăluiri atât despre suferința prin care trece după pierderea fiicei sale, cât și despre parastasul pe care l-a organizat pentru ea.
„O să fac la mine acasă pomana, o să chem niște vecini”
Într-un interviu acordat pentru „CANCAN.RO”, Emilian Răducu a povestit cum va organiza parastasul pentru fiica lui, la 8 ani de la moartea acesteia. Astfel, a precizat că va merge la cimitir (aflat în curtea fostei mănăstiri Morunglavu, din județul Vâlcea), la biserică și în final va da de pomană la el acasă.
Bărbatul a explicat de ce a luat o asemenea decizie: „O să fac la mine acasă pomana, o să chem niște vecini. Nu am făcut la restaurant, pentru că restaurantele sunt ocupate la sfârșit de săptămână, este perioada nunților.
Vor fi câteva persoane, pentru că așa mult s-a împuținat lumea pe aici, că nici nu prea mai ai pe cine să chemi. Sunt plecați la muncă. În plus, pomana are și ea rostul ei, nu poți să chemi pe cineva care stă cu băutura în nas și care să înceapă să vorbească cine știe ce.”
@cancan_ro Pe 23 iulie 2017, Denisa Răducu, alias Denisa Manelista, se stingea răpusă de o boală nemiloasă. Tatăl artistei se pregătește să îi facă fiicei sale parastasul de 8 ani. Emilian Răducu va merge la cimitir, apoi va chema acasă câțiva vecini, pentru pomană. El ne- a vorbit despre motivul care l-a condiționat să facă o masă restrânsă. Sora Denisei nu va veni la parastas. CANCAN.RO are toate detaliile. #denisamanelista #manele #tragedie #fyromania #cancan ♬ original sound - cancan.ro
De asemenea, tatăl îndurerat a menționat că de la parastas a lipsit sora mai mare a Denisei, Adelina, care lucrează în Spania alături de soțul ei și care speră să vină în țară în luna august.
Adelina este menajeră, iar partenerul ei de viață este șofer. Pentru aceeași sursă, Emilian Răducu a declarat că: „Să vedem în ce măsură poate să facă un schimb de tură soțul ei. Este problemă cu concediile, dacă ești român, în țara lor au prioritate ceilalți.”
Anul trecut, într-un interviu pentru „Click!”, Emilian Răducu a ținut să menționeze că atât el, cât și fosta lui soție, de care a divorțat după moartea Denisei, organizează separat parastase pentru fata lor:
„...M-am pensionat, am grijă de mormântul Denisei, de casa ei, am preocupări. Cu mama fiicelor mele vorbesc foarte rar. Iar parastas pentru Denisa facem mereu separat, fiecare cu obiceiurile lui.”
Denisa Răducu, cântăreața de manele, a murit la doar 27 de ani
„Am rămas cu necazul și cu suferința”
Într-o intervenție recentă pentru „Spynews.ro”, tatăl Denisei Răducu și-a deschis sufletul, a vorbit despre parastasul fiicei sale și despre pierderea enormă pe care a suferit-o:
„O să facem un parastas, o pomană. E cel mai greu lucru care i se poate întâmpla unui părinte, să-și piardă copilul, nu e ceva ce mai poți recupera, e foarte greu (...)”.
De altfel, în luna decembrie a anului trecut, într-un interviu pentru „Click!”, bărbatul a recunoscut cât de greu îi este după pierderea fiicei lui și că se simte foarte singur:
„Sunt tare singur acum. Cândva, însă, în casa mea era mare bucurie, mai ales de Crăciun, când fetele primeau cadouri. Parcă și acum le aud hârjonindu-se și scotocind cu nerăbdare în pungi. Le puneam dulciuri, rochițe, jucării... De când a murit Denisa, împodobesc bradul numai în casa ei de vacanță, de aici, din locul natal, Ștefănești, Vâlcea. S-o bucura, sărăcuța, de acolo, din Cer!...”.
Mai demult, la 5 ani de la moartea fetei lui, părintele îndurerat a povestit, tot pentru „Click!”, că își visa des fiica și că era copleșit de durere:
„Este foarte greu prin ce trec acum! Am rămas cu necazul și cu suferința...O mai visez uneori și atunci când o visez, o visez mică, sprintenă și voioasă, o copilă cam la unsprezece ani. Nu mi-a transmis niciodată vreun mesaj prin vis, dar pentru mine este suficient că îmi apare.”
„Denisa a plecat să cânte la îngeri”
Acest anunț a fost făcut de familia Denisei Răducu pe contul de Facebook al artistei, în ziua în care tânăra a trecut în neființă:
„Cu adâncă durere în suflet, familia anunță că azi 23. 07. 2017, DENISA a plecat sa cânte la îngeri. Trupul neînsuflețit este depus la CAPELA CIMITIRULUI BELU. Marți dimineață cortegiul funerar va pleca în comuna natala Ștefănești de Drăgășani, județul Vâlcea, unde va avea loc înmormântarea.”

Cunoscuta cântăreață de manele și de muzică de petrecere a aflat, la începutul anului 2017, că suferea de carcinom hepatocelular, adică cancer de ficat. A încercat să recurgă la diverse tratamente, a ajuns să se trateze chiar și peste hotare, însă nu a reușit să se salveze.
Pentru „Click!”, Emilian Răducu a venit cu detalii despre cum a încercat să lupte cu boala fiica lui: „În ultimele ei zile, aveam cu Denisa discuții referitoare la problemele de sănătate... Avea bani, ca să se salveze, zile n-a mai avut!
Am ajuns cu Denisa pe la cei mai buni medici, cei mai mari, toți spuneau că vor încerca, dar nimeni nu a zis că o va vindeca. La clinica din Austria, unde am fost, unul dintre cei mai buni medici s-a întâmplat să fie român. Nici el n-a mai putut face nimic.”
Potrivit informațiilor furnizate de „wowzbiz.ro”, ultima apariție a Denisei Răducu într-o emisiune de televiziune a avut loc cu numai câteva zile înainte de a fi diagnosticată cu cancer.
Mai exact, pe 31 decembrie 2016, a fost prezentă în studioul unui post specializat în manele pentru a participa, alături de alți artiști care abordau acest gen muzical, la filmări pentru Revelion.
Surse foto: facebook.com/DENISAoficial, tiktok.com/@cancan_ro/video/
Surse articol: cancan.ro, click.ro, libertatea.ro, mediafax.ro, spynews.ro, wowbiz.ro
Tags: Vedete Romania