Brad și Angelina au divorțat. Actorul, acuzat că și-a lovit copiii

Brad și Angelina au divorțat. Actorul, acuzat că și-a lovit copiii

Redactor Alexa Galgau

După 12 ani în care Brad Pitt și Angelia Jolie au împărțit totul, drumurile celor două staruri trebuie să se despartă acum, după ce Angelina a depus actele pentru ceea ce ziarele au numit „divorțul secolului”. Vestea i-a zdruncinat puternic pe fanii din întreaga lume, iar acum, după ce șocul și-a mai pierdut din intensitate, au început să iasă la suprafață tot mai multe detalii și zvonuri despre problemele cu care cuplul Brangelina s-a confruntat. Presărate sau nu cu minciuni, aceste zvonuri, care umplu acum paginile celor mai mari tabloide din lume, mai mult ca sigur au la bază și puțin adevăr.

Astfel, deși Angelina a motivat divorțul cu deja clasicul „diferențe ireconciliabile”, publicațiile au început să caute cu ardoare adevăratele motive ale separării, iar ceea ce a ieșit la suprafață în ultimele zile nu poate decât să ne sporească șocul: se pare că Brad Pitt este acuzat că și-ar fi abuzat copiii, fiind investigat în prezent de către autorități.

Află mai multe detalii suculente despre divorțul dintre Brad și Angelina!

Brad și Angelina: care este adevăratul motiv al divorțului?

Știm cu toții că Angelina este o mamă-model, care își iubește cu ardoare copiii și ar face orice pentru ei. Așadar, vestea că divorțul dintre ea și Brad Pitt ar fi fost provocat de comportamentul agresiv al acestuia față de copii nu este una total surprinzătoare. Cu toate că Brad și Angelina nu păreau doar cuplul perfect, ci și părinții ideali, se pare că în „culise” lucrurile nu au fost chiar atât de roz. Inițial, primele informații au făcut referire la nemulțumirea Angelinei în legătură cu metodele pe care Brad le folosea pentru a-și educa micuții.

Acum, actorul este investigat de către poliția și serviciile sociale din Los Angeles, iar conform uneia dintre acuzații, el și-ar fi abuzat copiii verbal și fizic în timpul unei călătorii cu avionul privat. Comportamentul agresiv ar fi fost declanșat de consumul de alcool, cu care actorul a mai avut probleme în trecut. Conform unei publicații americane, Angelina ar fi decis după acel episod să depună actele pentru divorț și a cerut custodia celor șase copii, însă fără a cere și pensie alimentară.

Sursele apropiate actorului susțin că acesta neagă toate acuzațiile. Deși Brad și Angelina au dat și dau dovadă de discreție, actorul a declarat că este foarte trist din cauza acestei situații, dar că este cel mai important acum să le fie respectată intimitatea, pentru a fi protejați cei șase copii ai lor în această perioadă dificilă.

Se pare că nici încercările actorului de a se schimba pentru a salva mariajul nu au dat roade. El s-ar fi oferit să meargă la terapie și să încerce să își rezolve problemele cu alcoolul și drogurile (se știe că fumează foarte des marijuana, iar Angelina este total împotriva abuzului de substanțe interzise, în ciuda trecutului ei tumultuos). De altfel, abuzul de alcool si de marijuana i-ar fi declanșat și accesele de furie, care încet, încet ar fi îndepărtat-o pe Angelina. Ultima picătură se pare că a fost momentul în care s-a pierdut cu firea în fața copiilor.

Cu toate că Brad a fost și este un tată dedicat, aceste scăpări nu au putut fi ignorate la nesfârșit de Angelina, care la rândul ei a fost în vizorul presei pentru așa-zise crize de gelozie și posesivitate. De aici a pornit și zvonul conform căruia divorțul ar fi fost declanșat, de fapt, de o aventură pe care Pitt ar avea-o cu actrița Marion Cotillard, alături de care joacă în filmul „Allied”. Însă actrița este însărcinată cu al doilea copil și are o relație cu actorul Guillaume Canet de câțiva ani buni și a negat vehement aceste acuzații, spunând că ea și Brad nu sunt decât colegi - nimic mai mult.

 

A photo posted by @marioncotillard on

Probabil că nu vom afla prea curând adevărul despre divorțul dintre Brad și Angelina, dar mai mult ca sigur că speculații vor tot continua să apară ca ciupercile după ploaie. În definitiv, deși acest subiect este efectiv „devorat” de public, el trezește și multă tristețe, pentru că ne mai zdruncină puțin credința în dragostea adevărată.

Dacă nici Brangelina nu a „supraviețuit”, mai putem oare să credem că iubirea învinge orice obstacol?

Articolul urmator
De ce a divorțat Elena Ionescu de la Survivor de tatăl băiețelului ei, după doar un an
De ce a divorțat Elena Ionescu de la Survivor de tatăl băiețelului ei, după doar un an
Ești o persoană indigo? Vezi ce spune acest test despre tine
Incepe quiz
Ești o persoană indigo? Vezi ce spune acest test despre tine

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.