Chef Foa - bucătar desăvârșit, afacerist de succes, soț model și tătic ideal. Ce nu știai despre el

Chef Foa - bucătar desăvârșit, afacerist de succes, soț model și tătic ideal. Ce nu știai despre el

Alida Enache

Deși a mai avut proiecte TV în trecut, chef Foa a început să guste cu adevărat din paharul celebrității abia de când a fost ales ca unul dintre jurații show-ului culinar ”Masterchef” de la Pro TV. Pe numele său adevărat Florin Scripcă, simpaticul Foa a fost unul dintre jurații emisiunii între 2014 şi 2017, urmând să revină în luminile reflectoarelor în ediția care a debutat pe 12 ianuarie 2022.

Portret oficial chef Foa, in platourile Masterchef Romania

Sursa foto Instagram

Chef Foa, o viață de familie împlinită și discretă

În ciuda faimei căpătate, bucătarul în vârstă de 38 de ani este foarte discret atunci când vine vorba de viața lui personală și evită să facă declarații în legătură cu familia sa. Chef Foa este căsătorit cu Ioana Aian Bălu, care îi împărtășește pasiunea culinară. Cei doi și-au început relația cu o frumoasă prietenie, apoi a urmat o colaborare profesională roditoare, ea acceptându-i să fie manager și, într-un final, au sfârșit prin a se îndrăgosti iremediabil unul de celălalt.

Cei doi au împreună un băiețel, Ivan, pe care evită să-l afișeze pe conturile personale de social media. Chiar și atunci când postează fotografii cu el, se asigură că nu i se vede chipul prea clar. „Este tot timpul lângă mine atunci când gătesc. Vine el, pentru că îi place foarte tare. Și pentru el este o joacă, așa cum este și pentru mine. Aș putea spune că a crescut în bucătărie, lângă mine. Cei care mă urmăresc pe Instagram au văzut asta în permanență. iar acum, de când a mai crescut un pic, a început să participe activ. În curând voi avea un sous chef acasă.” , a declarat mai demult mândrul tătic.

Chef Foa și familiaSursa foto: Instagram

Ce nu știai despre trecutul lui Chef Foa

Florin Scripcă are doi frați, iar în urmă cu peste 10 ani - mai exact în 2005 - cei trei aveau o emisiune pe Prima TV, numită „Flavors, 3 bucătari”. În urmă cu trei ani, fratele mai mic ai lui Florin, Daniel, zis și Chef Shoa, a făcut declarații pentru Click.ro despre viața lui și a fraților săi. 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Chef Foa (@florin_scripca)

„Suntem 3 fraţi: eu, Daniel, mi se spune Shoa, Florin, care e cunoscut ca Foa, şi Marius, căruia i se zice Swort Fish sau Peşte. Aveam emisiunea «Flavors, 3 bucătari», la Prima TV, acum vreo 10 ani. Acum ne ocupăm de firma «Flavours». În continuare facem catering şi evenimente în toată ţara. Ne-am extins, mai avem şi proiectele stradale. Un fel de street-food într-o cantină, îi scotem din plictiseala aia de cantină clasică. Facem pavlova în continuare, pentru că acest desert nu are moarte, fiind cerut la mai toate evenimentele. Eu mi-am făcut studiile în ţară, la o şcoală de bucătari, apoi am mers în Italia, apoi în Anglia. Am învăţat acolo multe şi am avut tot felul de schimburi de experienţă. M-am specializat în mâncăruri calde, adică grătare sau finger food–uri. Îmi place să gătesc peştele şi brânza, îmi place să gătesc halumi”, a povestit Daniel.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Chef Foa (@florin_scripca)

“Fratele meu Foa s-a însurat, are şi un băieţel, Ivan. Eu lucrez la chestia asta, am doar 33 de ani. Marius e cel mai mare dintre noi, eu sunt cel mai mic. Nu mai locuim împreună, am copilărit 3 frați într-o cameră, timp de 15 ani. Ne vedem la fiecare sfârşit de săptămână cu toţii, dar lucrăm împreună şi ne vedem și la muncă. Când a terminat Foa liceul a ales să înceapă o meserie, bucătăria nu era pe vremea aceea atât de evoluată. Pe mine tata m-a îndemnat să mă apuc de această meserie. Tata, care e un mare gurmand. El nu e în aceeaşi branşă, dar găteşte acasă. El era poştaş pe vremea aceea, era foarte popular. Apoi, cu timpul, am făcut această afacere cu mâncare. Eu primii bani i-am făcut la 18 ani, la fel Foa şi Marius. Am avut şi un mentor, pe Florin, un prieten foarte bun. Aşa am început «Flavors». Nu vreau să mă întorc în televiziune, vreau să îmi urmez pasiunile, sunt o fire artistică, mă ocup de designul firmei, design de locaţii şi meniuri. Ne-am mutat firma pe strada Bucureşti-Ploieşti, locaţiile fiind în partea de Nord a Capitalei. Foa este şi ambasador street food, a scos şi o carte despre street food-ul din Asia şi l-am ajutat cu designul cărţii”, a mai adăugat tânărul chef.

 Foa își amintește cu drag și recunoștință de perioada copilăriei și de mâncărurile delicioase ale mamei care, în ciuda faptului că muncea din greu, în trei schimburi, mereu se străduia să-șși răsfețe băieții cu preparate care mai de care mai apetisante: 

„Am zis-o mereu: mama e gospodina supremă. Nu ne ducea la restaurante, căci nu-și permitea, însă gătea în fiecare zi. Task-ul meu în această poveste era să fac piața. Mă urcam pe bicicletă și plecăm. Iar când ajungeam acolo, pentru mine era o nebunie – iubeam zumzetul ăla, mirosul, aromele. Eram curios să știu tot despre tot – gustam din produsele expuse, puneam întrebări, voiam să înțeleg ce presupunea fiecare ingredient. Iar odată întors acasă, stăteam pe lângă mama în bucătărie, căci voiam să văd cum transformă ingredientele pe care le luăm eu de la piață. Curiozitatea asta mă împingea să știu totul – de la cumpărături la gătit, la pus pe farfurie, la mâncat, la asezonat. Ușor-ușor am transmis pasiunea mea și fraților mei și chiar vecinilor de la bloc, din aceeași generație – unii chiar sunt în echipa noastră și acum.”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Chef Foa (@florin_scripca)

Nici în prezent lucrurile nu stau cu mult diferit: “La noi în casă e lege: acasă mama gătește, indiferent, noi suntem 3 frați, toți bucătari, deci ea gătește. Dacă o chemăm pe ea la noi, atunci îi gătim noi și o surprindem plăcut. Pe mama nu neapărat că o surprinde ceva mai greu, dar ea are principiile ei. Nu îi place neapărat să îi fie aruncat un soi de praf în ochi, adică prezentare mișto, tot gustul rămâne esența mâncării.”, a declarat juratul de la Masterchef România cu ceva timp în urmă.

Chef Foa, acum în vârstă de 38 de ani, a fost întotdeauna pasionat de bucătărie și și-a făcut ucenicia la Paris și Londra. Ca mulți alții din breasla lui Florin Scripcă a început de jos: „Am spălat oale, tigăi, frigidere, iar după o vreme am trecut la curățat legume. Evoluasem deja! A urmat asezonarea salatelor, apoi am trecut la mâncare caldă și tot așa, până când am ajuns acolo unde visam când eram în bucătărie cu mama – să fac eu mâncarea și cineva să se bucure de ea. A fost o experiență foarte utilă și un traseu pe care orice junior care ajunge într-o bucătărie ar trebui să îl parcurgă.”

La Londra, prima oară a lucrat într-un restaurant italian, fiind angajat chiar în compania de catering a celebrului bucătar Jamie Oliver. El a mai gătit și într-un pub cu o stea Michelin și apare în cartea de prezentare a RHUBAR &BLISTERING &BAR &CATERING.

După finalizarea studiilor, Chef Foa s-a întors în România și a început variate proiecte: și-a deschis propriile restaurante, care sunt foarte apreciate de publicul larg, și-a lansat o carte denumită Street Food: Asia...

Citește și: De nerecunoscut! Cum arăta chef Cătălin Scărlătescu în tinerețe - imaginile de colecție pe care nu mulți le-au văzut

Surse articol: Click, Libertatea, Spynews

Sursa foto principală: InstagramInstagram

Surse foto: Facebook, Instagram

Articolul urmator
Dana Războiu, trecut extrem de violent! A fost bătută de tată și de fostul soț
Dana Războiu, trecut extrem de violent! A fost bătută de tată și de fostul soț
Fa-ne portretul iubitului tău ideal și îți spunem ce vârstă emoțională ai!
Incepe quiz
Fa-ne portretul iubitului tău ideal și îți spunem ce vârstă emoțională ai!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.