Chef Orlando Zaharia, mesaj extrem de emoționant pentru fiul lui care a împlinit 20 de ani

Chef Orlando Zaharia, mesaj extrem de emoționant pentru fiul lui care a împlinit 20 de ani
Mariana Voinea
Sâmbătă, 13.12.2025

Orlando Zaharia, juratul de la „Chefi la cuțite”, se mândrește cu fiul său, Andreas. Recent, a postat o fotografie împreună cu fiul lui, însoțită de un mesaj emoționant de ziua lui „Andu”. 

„Andu este miracolul din viața mea”

Juratul de la „Chefi la cuțite” și fiul său, Andu, au o legătură cu adevărat specială. Pe lângă faptul că sunt foarte buni prieteni, cei doi lucrează împreună. În perioada studenției, Andu, așa cum îl alintă tatăl lui pe Andreas, a decis că vrea să contribuie la dezvoltarea afacerii familiei. Așa că s-a decis să lucreze și el la Zmoke, restaurantul deschis de către chef Orlando Zaharia.

Acolo, Andu a lucrat în bucătărie, unde a învățat mai multe tehnici de pregătire a unor preparate delicioase, dar și de gătire a cărnii. Ulterior, a decis să încerce cum i-ar sta în rolul de barman, pentru a descoperi ce îi place mai mult să facă în continuare.

Află totul despre frumoasa familie a lui chef Florin Dumitrescu

Chef Orlando îl sprijină pe fiul său, încurajându-l în deciziile pe care le ia. Student la facultatea de Management, Andu a împlinit recent 20 de ani, iar tatăl lui a postat o imagine cu fiul său, în descrierea căreia a scris: „Andu este miracolul din viața mea 20 de ani de iubire ce nu poate fi pusă în cuvinte. La mulți ani!”.

Poza a strâns peste 20.000 de aprecieri în doar câteva ore de la publicare și peste 5000 de comentarii cu urări călduroase de „La mulți ani”. În imagine Andu a apărut cu părul tuns scurt și cu un tatuaj imens pe piept, luându-i prin surprindere pe fanii celebrului bucătar.

„Nu vrea să spună adevărul, dar el e chiar foarte bun în bucătărie!”  

Pasiunea pentru gătit și talentul în bucătărie se pare că se moștenesc din tată în fiu. Într-un interviu exclusiv, Chef Orlando Zaharia a vorbit despre relația pe care o are cu fiul său, Andreas, în bucătărie: „O să îl ajut eu. El lucrează de la început cu mine aici și i-am oferit posibilitatea să treacă prin orice secție își dorește el și să aleagă.

chef orlando zaharia in tricou alb alaturi de fiul sau in maieu negru

El oricum și-a ales de mult că vrea să facă cu totul altceva, vrea să fie manager și de aceea s-a dus și la facultate, face Management. Să știți că nu vrea să spună adevărul, dar el e chiar foarte bun în bucătărie. N-a inventat nimic, dar este un foarte bun executant. Acum este și barman”.

De nerecunoscut! Cum arăta chef Cătălin Scărlătescu în tinerețe - imaginile de colecție pe care nu mulți le-au văzut

A fost sărbătoare mare în familia juratului de la „Chefi la cuțite”, iar cu această ocazie Orlando Zaharia și-a exprimat sentimentele profunde față de fiul său. Celebrul bucătar cu o experiență de aproape trei decenii în bucătărie este împreună de aproape 20 de ani cu soția lui, și ea pasionată de bucătărie, pe nume Mădălina.

Surse foto: facebook.com

Surse articol: spynews.ro, a1.ro, spynews.ro

Tags: Vedete Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Test chinezesc: Ce mesaj are prajitura ta cu ravas?
Test chinezesc: Ce mesaj are prajitura ta cu ravas?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe