Cristi Borcea și Valentina Pelinel, sărbători de vis în familie. Cum au sărbătorit Crăciunul și Revelionul
Cristi Borcea și Valentina Pelinel au petrecut sărbătorile de iarnă într-o atmosferă de poveste, înconjurați de iubirea familiei lor numeroase. Află unde au fost în vacanță și ce au declarat în această privință!
Cristi Borcea și Valentina Pelinel sunt căsătoriți din anul 2018 și au împreună trei copii: pe Milan și gemenele Indira și Rania.
Cuplul a ales să marcheze Crăciunul și Revelionul prin momente speciale alături de cei dragi, combinând activitățile în familie cu momentele de relaxare.
Crăciun în familie și ținute elegante
De Crăciun, familia Borcea a ales să sărbătorească la Poiana Brașov, unde peisajele de iarnă și aerul curat al muntelui au oferit cadrul perfect pentru clipe de neuitat.
Cei mici, pasionați de sport, au avut ocazia să schieze pentru prima oară, iar entuziasmul lor a fost molipsitor.

„De Crăciun am petrecut la munte, în Poiană, alături de copii, care au schiat pentru prima oară și au fost foarte încântați. Ne bucurăm că le place să schieze, pentru că petrec timp în natură și fac și mișcare totodată”, a mărturisit Valentina Pelinel pentru Click!.
Momentul central al sărbătorii a fost o ședință foto festivă, care a surprins familia în ținute perfect asortate, lângă un brad decorat elegant, exclusiv în roșu.
Gemenele Indira și Rania au strălucit în rochițe argintii, în timp ce Milan și tatăl său au optat pentru costume gri, completând astfel atmosfera de rafinament. Valentina Pelinel a ales să poarte o cămașă albă lejeră, dar elegantă, în ton cu restul familiei.

Valentina Pelinel, extrem de activă pe rețelele de socializare, a împărtășit aceste imagini cu urmăritorii săi de pe Instagram, alăturându-le un mesaj emoționant:
„În prag de sărbători, vă dorim să simtiți căldura unei familii unite și liniștea care vine din frumusețea momentelor petrecute împreună. Sărbători liniștite!”, a scris soția lui Cristi Borcea.
„Împreună putem realiza orice”
De Revelion, Valentina și Cristi Borcea au fost invitați la o petrecere privată, unde au petrecut alături de familie și apropiați.
„Am petrecut un Revelion superb la o petrecere privată alături de soțul meu! Ne dorim să fim sănătoși și uniți. Suntem o familie mare și unită și avem parte de multă iubire. Împreună putem realiza orice, dar doar cu ajutorul lui Dumnezeu.
Cu fiecare an care trece, ne dorim să fim mai înțelepți, mai buni,mai înțelegători. Copiii ne fac fericiți și ne bucurăm de fiecare clipă. Atât pe plan personal cât și pe plan profesional, tot ce facem se face în familie, și pentru familie. Suntem o echipă puternică și de neclintit”, a declarat Valentina Pelinel pentru aceeași sursă.
Sportul și timpul de calitate, priorități pentru întreaga familie
Valentina Pelinel și Cristi Borcea își implică activ copiii în numeroase activități sportive, considerând că sunt esențiale pentru dezvoltarea lor armonioasă.
Milan, fiul cel mare, practică karate, baschet și fotbal, în timp ce gemenele Indira și Rania s-au apucat recent de gimnastică.
Înotul este o pasiune comună pentru toți trei, activitate pe care au început-o încă de la vârsta de două săptămâni.

„Fac multe activități. Toți trei merg la înot de la două săptămâni de când s-au născut. Le place mult. Milan face și karate, baschet și fotbal. Fetițele s-au apucat, de curând, și de gimnastică. Sunt foarte drăguțe, dacă le vezi în costumașe le mănânci.
Sportul te responsabilizează, e foarte important. Cred că mai visătoare e Indira, blonduța cu ochii albaștri. Ea și Milan, cei blonzi cu ochii albaștri, sunt mai sensibiloși.
Rania mea e mai tupeistă. Ea e genul care face pe șefa și pare ceva mai puternică. Îi vezi de mici ce personalitate au, dar cu trecerea anilor se mai schimbă,” a spus Valentina Pelinel pentru VIVA!.
În același interviu, soția lui Cristi Borcea a vorbit și despre modul în care îi cresc și îi educă pe cei trei copii ai lor.

„Amândoi ne implicăm în creșterea copiilor. E normal, fiindcă au doi părinți, dar, pe de altă parte, mama e cea care trebuie să se ocupe în principal, că așa e normal să fie. Copiii au nevoie să simtă prezența ambilor părinți.
Facem activități împreună, mai ales în weekend, când avem mai mult timp. Mergem în parc, la locurile de joacă, la restaurante. Încercăm să avem activități cu toți trei, dar, uneori, pentru Milan poate să devină plictisitor, deoarece Indira și Rania preferă alt gen de jocuri, el poate vrea la un bowling, dar cumva îi împăcăm pe toți.
Vara mergem la plajă, în diverse locații, îi luăm cu noi în vacanță. Avem și vacanțe cu ei, dar și unele în care mergem doar noi doi”, a adăugat Valentina Pelinel.
Cristi Borcea și Valentina Pelinel se bucură de fiecare moment petrecut împreună cu copiii lor și consideră că unitatea familiei este cea mai mare realizare.