Gabriela Cristea, anunțul neașteptat după mai bine de un deceniu de relație. „La noi nu este doar lapte și miere"

Gabriela Cristea, anunțul neașteptat după mai bine de un deceniu de relație. „La noi nu este doar lapte și miere"
Mariana Voinea
Miercuri, 19.11.2025

Anul acesta, în luna aprilie, Gabriela Cristea și Tavi Clonda au celebrat 10 ani de la cununia civilă. Tot anul acesta și-au cumpărat o casă frumoasă în Abruzzo, Italia, iar recent au plecat într-o vacanță doar ei doi, pe meleagurile italiene. În ciuda acestor reușite, Gabriela Cristea vorbește și despre provocările din relația lor.

„Eram convinsă că nu mă voi mai căsători niciodată, atunci când am divorțat după primul mariaj”

În urmă cu puțin timp, Gabriela Cristea, aflată în vacanță cu soțul ei, a deschis o discuție cu internauții care o urmăresc pe rețelele de socializare. Vedeta i-a întrebat pe urmăritorii ei dacă li se potrivește mai degrabă ideea de căsătorie sau cea de concubinaj.

Prezentatoarea a mărturisit că, după primul mariaj, cu Marcel Toader, încheiat cu scandal, nu mai credea că va mai ajunge vreodată în fața altarului.

gabriela cristea in rochie neagra cu buline albe alaturi de sotul ei in camasa alba

De ce nu a vrut Gabriela Cristea să meargă la înmormântarea mamei sale

„Noi am ales căsătoria, deși eu eram convinsă că nu mă voi mai căsători niciodată, atunci când am divorțat după primul mariaj. Ideea este că eu am găsit omul potrivit care a reușit să-mi schimbe conceptele și viziunea despre viață și cuplu”, a început Gabriela Cristea relatarea ei.

„Să nu vă închipuiți că la noi este doar lapte și miere”

Fosta prezentatoare a emisiunii „Mireasa. Capriciile iubirii” a subliniat faptul că nu vede căsătoria ca fiind superioară concubinajului, ci doar o alegere personală a îndrăgostiților: „Nu spun că este mai bun sau mai puțin bun niciunul dintre cele două concepte de cuplu, spun că nouă ni s-a potrivit mai bine căsătoria.

Sunt convinsă că dacă alegeam concubinajul, în cazul nostru, nu cred că funcționa. Nu că ne-ar ține un act, pur și simplu simțim amândoi un soi de apartenență care ne dă libertatea să construim”.

De asemenea, a demontat și mitul relațiilor perfecte: „Să nu vă închipuiți că la noi este doar lapte și miere… le avem și noi pe ale noastre, dar important e că am ajuns amândoi la o maturitate și cunoaștere reciprocă să știm cât de mult putem întinde coarda”.

Clipe de coșmar pentru Gabriela Cristea. A ajuns cu fiica ei Victoria de urgență la spital, chiar de ziua copilei

La începutul relației cu Tavi Clonda, Gabriela Cristea a primit un mesaj de la fosta lui iubită

Relația celor doi a început cu o altă provocare, un mesaj primit de la fosta iubită a soțului ei, la care vedeta a ales să nu răspundă. Când cei doi s-au cunoscut, Tavi Clonda se afla într-o relație care era gata să se termine, iar femeia cu care locuia încerca să facă tot posibilul pentru a-l ține lângă ea, inclusiv să mintă că este însărcinată.

gabriela cristea imbracata in alb alaturi de sotul ei tavi clonda

În podcastul lui Cătălin Măruță, Gabriela Cristea a vorbit despre mesajul primit de la fosta iubită a lui Tavi: „Da. (n.r. i-a scris mesaj) Pe Instagram, Facebook, nu mai știu. Le-am trecut la prescrise. Era firesc, până la urmă. Dacă ea simțea că își dorește (n.r. să salveze relația) trebuia să facă toate… Nu. (n.r. nu i-a răspuns) Ce aș fi putut să-i spun. Era o femeie care suferea. Empatizam cu toată treaba asta”.

Gabriela Cristea pleacă de la Antena Stars. Motivul real din spatele deciziei de a renunța la emisiune

Gabriela Cristea și Tavi Clonda trăiesc o frumoasă poveste de iubire pe care aleg să o expună publicului. Cei doi au două fetițe frumoase, pe Iris Thea Selena și pe Bella Victoria Margot.

Surse foto: facebook.com

Surse articol: libertatea.rogandul.roviva.ro

Tags: Gabriela Cristea, Tavi Clonda, Vedete Romania

Articolul urmator »
Gabriela Cristea, aspru criticată după o nouă serie de imagini modificate după ce a apărut la emisiunea lui Catalin Măruță. „Este incredibil de penibilă"
Gabriela Cristea, aspru criticată după o nouă serie de imagini modificate după ce a apărut la emisiunea lui Catalin Măruță. „Este incredibil de penibilă"
Mariana Voinea | Luni, 08.12.2025
Incepe quiz
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ne găsești pe