Georgică Cornu, primele declarații după ce a fost reținut de poliție pe motiv că a încălcat ordinul de protecție obținut de Marina Almășan
Cunoscuta prezentatoare TV și omul de afaceri Georgică Cornu au format un cuplu mai bine de 10 ani. După ce s-au despărțit, între ei au apărut numeroase tensiuni. Până la urmă, Marina Almășan a obținut două ordine de protecție împotriva fostului ei partener încă de anul trecut. Recent, Georgică Cornu a fost acuzat că a încălcat unul dintre ordine, intrat în vigoare în decembrie 2024.
„Este un abuz grosolan”
Fostul partener de cuplu al Marinei Almășan, Georgică Cornu, locuiește la Timișoara. Acesta trebuie să poarte o brățară electronică și să-și țină permanent telefonul conectat la dispozitivul dat de polițiști în vederea monitorizării ordinului de protecție. În urmă cu câteva zile, omul de afaceri și-a uitat telefonul când a mers să rezolve treburi la o proprietate pe care o deține. De aceea, s-a declanșat alarma care a pus în alertă poliția. În plus, pentru că nu a răspuns la telefon după ce a fost sunat de polițiști, aceștia au intervenit.

În cadrul emisiunii „Un Show Păcătos”, bărbatul a explicat ce s-a întâmplat de fapt în acea zi susținând, potrivit „spynews.ro”, că nu s-a apropiat deloc de Marina Almășan și că este nevinovat: „Am fost la o casă, mi-am uitat acolo telefonul meu și telefonul ălora pentru 20-25 de minute. Nu știam unde le-am lasat, m-am dus la ultimul magazin la care am fost, acolo nu le-am uitat, și m-am dus direct acolo (n.r. acasă), erau pe o masă de ping pong. M-am pomenit cu vreo 3 polițiști, eram cu telefoanele, era legătura restabilită. (...) Numitul Cornu Georgică are de făcut obiecții. Este un abuz grosolan, eu am respectat pe toată perioada ordinul de protecție ad litteram...”.
Ordinul de protecție pe care Georgică Cornu trebuie să-l respecte a intrat în vigoare pe 3 decembrie 2024, fiind valabil 8 luni. Astfel, la finalul lunii noiembrie a anului trecut, Marina Almășan reclamase că se simțea amenințată de fostul partener și, de aceea, reușise să obțină ordinul de protecție emis de Judecătoria Sector 1.
Iată ce prevede ordinul de protecție, conform „portal.just.ro”: „Admite în parte cererea vizând emiterea ordinului de protecţie. Emite prezentul ordin de protecţie prin care dispune, pe o durată de 8 luni, începând cu data de 03.12.2024, următoarele măsuri: - obligarea pârâtului Cornu Georgică, CNP (...), să păstreze o distanţă minimă de 200 metri faţă de reclamanta Almășan Marina Emanuela, CNP (...), cu excepţia situaţiei în care prezenţa simultană a părţilor este necesară în cadrul unor proceduri judiciare. - obligarea pârâtului Cornu Georgică, CNP (...), să păstreze o distanţă minimă de 200 metri faţă de locuința victimei situată în (...) - interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod a pârâtului Cornu Georgică, (...), cu victima Almășan Marina Emanuela...”.
Marina Almășan a câștigat în instanță. Georgică Cornu a primit ordin de restricție
„Nu am încălcat ordinul de protecție”
Tot în cadrul emisiunii „Un Show Păcătos”, Georgică Cornu a insistat asupra ideii că nu a încălcat deloc ordinul de protecție și a precizat că a fost dus la o secția de poliție pentru a da declarații: „Într-adevăr, aproximativ 30 de minute am fost la o distanță mai mare de 10 metri între telefon și dispozitiv. Când a sosit echipajul de poliție eram cu telefoanele în mână, atât al meu, cât și cel al lor. Nu înțeleg de ce am fost ridicat și condus la sediul Secției 2 de Poliție. Nu am încălcat ordinul de protecție și nu am intenția de a-l încălca. Obligația mea este de a nu mă apropia la mai mult de 200 de metri de locuința Marinei Almășan. Între București și Timișoara sunt cel puțin 600 de kilometri...”.
Ordinul de protecție vizat în momentul de față nu este singurul emis împotriva fostului partener de cuplu al Marinei Almășan. Mai exact, în iulie 2024, vedeta a apelat la serviciile avocatului Adrian Cuculis pentru a obține un ordin de protecție întrucât susținea că Georgică Cornu o hărțuia cu apeluri telefonice și că îi monitoriza locuința. În plus, a povestit că din cauza lui a fost nevoită să schimbe yala de la apartament, în condițiile în care fostul ei iubit venise să-i lase un buchet de flori pe pragul ușii.
Într-o intervenție pentru „Click!”, Marina Almășan a venit cu detalii despre decizia de a se proteja de cel cu care a format un cuplu: „După patru încercări eșuate de despărțire, ținute în taină, am ales să încep acest an cu un anunț public, în care eludam, din decență, multe din motivele reale ale despărțirii. Modul agresiv și penibil în care a ales să reacționeze fostul partener este acum vizibil pentru toți și asistă la el, în mod jenant, o țară întreagă. P. S. da, tocmai ce mi-am schimbat yala de la intrarea în apartament! Să vedem ce fac cu bunii mei părinți, nonagenari, pe care Cornu a început să-i terorizeze cu telefoane și amenințări!...”.
La rândul său, tot în cadrul unei intervenții pentru sursa citată, Georgică Cornu a încercat să explice faptul că nu își dorea să o hărțuiască pe fosta lui parteneră: „Eu am mers la ea, la apartament, cred că vineri era, să-i duc șapte trandafiri. I-am pus pe prag că ea nu era acasă, era la un eveniment.
Eu am cheile de la casă logic, am fost 13 ani iubiți! Nu-mi vine să cred la ce s-a ajuns...Eu încă o iubesc! Este adevărat, i-am trimis mesaje, și ei și părinților ei! Eu tot sper că ne vom împăca totuși până la urmă! Cum să aud că l-a contactat pe domnul avocat Cuculis, că a schimbat yala…?! E incredibil ce se întâmplă!”.
Rămâne de văzut cât vor mai continua tensiunile între cei doi, având în vedere faptul că, în luna februarie a acestui an, Marina Almășan a declarat de mai multe ori că tot ce își dorește este să nu mai aibă nicio legătură cu Georgică Cornu. „Cu aproape un an în urmă, am transmis presei un comunicat scurt, prin care anunțam că m-am despărțit de G. Cornu, manifestandu-mi dorința unei despărțiri civilizate și a unei discreții a presei. La câteva zile de la publicarea Comunicatului, G.Cornu a declanșat un întreg circ mediatic în jurul acestui subiect și o hărțuire a persoanei mele... Fără să gândesc prea mult și acționând emoțional, am intrat în acest joc, încercând să demontez minciunile aruncate în spațiul public de acest om fără caracter. Din acest moment însă am decis să mă extrag cu totul din acest circ abject...”, declara vedeta TVR, conform „Libertatea”.
Surse foto: facebook.com, facebook.com/georgică.cornu.1/
Surse articol: click.ro, adevarul.ro, evz.ro, libertatea.ro, portaljust.ro, spynews.ro
Tags: Marina Almasan, Vedete Romania