×
swipe
Georgiana Lobonț are o carieră de succes Georgiana Lobonț are o carieră de succes
↓ citeste mai jos ↓
6 / 6
Vezi si »

Alte subiecte care te-ar putea interesa

Viața din culise a Georgianei Lobonț! Are o familie minunată, dar nu a fost lipsită de suferință și durere

Copilărie petrecută la Cluj

În copilărie, Georgiana Lobonț a trăit împreună cu părinții și bunicii. La Gherla, artista se bucura de plimbările zilnice în parc, însoțită de bunicul ei, și de escapadele la țară pentru a-și vizita ceilalți bunici.

Copilăria i-a fost marcată de liniște și lipsită de griji, iar ea însăși se descrie ca fiind o fată cuminte. Amintirile sale includ și un „iubit” la vârsta de 4 ani!

„Am avut o copilărie liniștită și lipsită de orice grijă. Eram o fată foarte cuminte, nu am făcut prostii, dar țin minte că aveam vreo 4 ani și aveam un iubit, un băiat de care-mi plăcea. Singura problema era că îi curgea mereu nasul și eu îl ștergeam cu șervețele și pupici”.

La vârsta de 7 ani, Georgiana Lobonț s-a mutat în casa părinților, vizitându-și bunicii doar în vacanțe: „La 7 ani m-am mutat în casa părinților și erau acolo vreo 30 de copii de vârsta mea. Îi strângeam pe toți în curte. Iarna ne făcea tata derdeluș și veneau toți și ne jucam(,) iar vara rupeam toate florile din grădină”.

Viața din culise a Georgianei Lobonț! Are o familie minunată, dar nu a fost lipsită de suferință și durere

Iubirea Georgianei Lobonț pentru muzică izvorăște din familie

Făcând parte dintr-o familie în care muzica era iubită cu pasiune, cu o mătușă cântăreață de muzică populară și un tată dansator la Ansamblul Ciocârlia, nu e de mirare că la doar 4 ani a făcut primii săi pași pe scenă. Atunci a participat la concursul „TipTop MiniTop”, unde a concurat alături de copii mai mari și a reușit să obțină locul al doilea.

Sprijinită emoțional și financiar de părinții ei, care i-au fost mereu alături, Georgiana Lobonț a continuat să participe la concursuri, să câștige premii și să-și clădească succesul în muzică, punând astfel bazele unei cariere promițătoare. 

Frumoasa artistă a absolvit Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj, la secția canto-popular, iar în anul 2016, a terminat Facultatea de Drept din același oraș.

Viața din culise a Georgianei Lobonț! Are o familie minunată, dar nu a fost lipsită de suferință și durere

Și-a cunoscut soțul în autogară, în timpul liceului

Când era în clasa a 9-a, solista l-a cunoscut pe Rareș Ciciovan la autogară. Viitorul său soț i-a atras privirea prin frumusețea sa: „Era atât de frumos”, mărturisește aceasta. A fost un moment magic în care s-a simțit fermecată.

Au început să iasă împreună, iar Rareș Ciciovan i-a declarat cu emfază că se va căsători cu ea. Cu toate acestea, părinții artistei nu au fost de acord cu această relație la început.

Cu timpul, însă, dragostea dintre cei doi a învins și, odată căsătoriți și cu copii, părinții și-au dat acordul:

„Ai mei nu au fost de acord. Rareș este o fire foarte sociabilă, dar tăios în vorbe și ai mei l-au văzut ca pe un vagabond, un băiat care vrea doar să-mi fure mințile. Deloc nu l-au plăcut, cu toate că părinții mei și ai lui Rareș erau prieteni, se vizitau. După ce ne-am căsătorit și am făcut copii, n-au mai zis nimic”. 

Cei doi au o căsnicie fericită din 2016, mai mult decât atât, sunt parteneri și pe plan profesional, bărbatul fiind managerul artistei.  

Viața din culise a Georgianei Lobonț! Are o familie minunată, dar nu a fost lipsită de suferință și durere

Georgiana e o mamă permisivă: „Fac copiii din mine orice...”

Rareș Ciciovan și Georgiana Lobonț au doi copii minunați, un băiețel, pe Edi, de 5 ani și o fetiță, pe Irina, care are 4 ani. Artista este o mamă permisivă, soțul asumându-și rolul sever în disciplina copiilor.  

Pentru ea, copiii sunt o sursă de bucurie și nu vrea ca mai târziu să își amintească că au crescut cu certuri și pedepse.

Deși timpul nu le prea permite, familia Lobonț încearcă să petreacă cât mai multe momente împreună, în natură sau bucurându-se de mici plăceri: 

„O zi din viață noastră arată fain, ei se trezesc primii și Rareș le dă de mâncare. Apoi mai dormim două ore cât ei mănâncă și se uită la desene, au învățat de mici că trebuie să ne lase să dormim mai mult. După ce ne trezim începe nebunia, se bat și fac toate nenorocirile. Îi plimbăm cu atv-ul, facem slănină prăjită pe bețe, stăm în natură și ne bucurăm să vedem o căprioară sau un iepuraș.” 

Viața din culise a Georgianei Lobonț! Are o familie minunată, dar nu a fost lipsită de suferință și durere

Artista a pierdut o sarcină

În luna august a acestui an, frumoasa mămică a pierdut al treilea copil. La șapte săptămâni, sarcina s-a oprit din evoluție.

Acompaniată de cei doi copii mai mari, cunoscuta artistă s-a programat la un control pentru a asculta bătăile inimii bebelușului din burtică pentru prima dată. Cu toate acestea, în loc să plece încărcată de bucurie, a părăsit cabinetul medicului purtând o povară de tristețe.

Am așteptat să-i ascultăm inimioara. Domnul doctor cu care i-am născut pe copii este un om extraordinar. Tot la el am mers și cu cel de-al treilea… doar că nu a mai stat în puterile noastre tot ce s-a întâmplat… Sarcina s-a oprit din evoluție. Am avut o stare de șoc, dar în același timp mă simțeam în putere, o forță pe care tot Dumnezeu mi-a dat-o pentru că sunt mama a doi copii frumoși și sănătoși, iar asta este cea mai mare binecuvântare, asta mi-a venit prima oară în minte ca semn de consolare, iar ei erau cu mine în acel moment. Am primit vestea aceasta ca pe un trăsnet. Am reacționat din instinct, oprind filmarea. Vroiam să filmez ca să îi arătăm și lui tati, dar a trebuit să îi dau o veste tristă. Știu că tot ce trăim se întâmplă cu un scop”, mărturisește Georgiana Lobonț. 

Viața din culise a Georgianei Lobonț! Are o familie minunată, dar nu a fost lipsită de suferință și durere

Georgiana Lobonț are o carieră de succes

Georgiana Lobonț a reușit să cucerească inimile publicului abia recent, deși pasiunea pentru muzică a fost parte din viața sa încă din copilărie, când participa la spectacole și concursuri muzicale.

În 2010, a lansat albumul „Mi-o spus frunza fagului” în colaborare cu Taraful Ardealul, dar adevăratul succes a venit în 2017 odată cu albumul „Vin nuntașii după mine”.

Piesa cu același nume a fost un adevărat hit, aducându-i celebritate alături de alte melodii precum "Bârgăuan cu gubă sură" și "Jupâneasa".

Astăzi, solista se bucură de prezența la numeroase evenimente private și susține concerte care adună un public numeros și entuziast, numărând fani din întreaga lume.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Georgiana Lobonț 🎙 (@georgianalobont)

„Am învățat să fiu mai bună, mai calmă, mai înțeleaptă și mai responsabilă. Nu este ușor, mai apelăm la ajutoare. Este solicitant dar până acum am făcut față la tot. Eu cred că am reușit să depășim ușor acea perioadă în care tânjeam după odihnă și eu și Rareș, soțul meu, pentru că ne trezeam noaptea foarte des la copii. Avem zile în care îi luam cu noi pe la filmări și am văzut că le place în lumina reflectoarelor. M-aș bucura să îmi calce pe urme. Uneori îmi compun piesele stând cu ei. Mă inspiră foarte mult”, povestește Georgiana Lobonț.

‹ Vezi și