Familia în care s-a născut Coco Chanel era mai mult decât modestă. Tatăl său, vânzător ambulant de țesături și mama, croitoreasă, abia își duceau traiul, mai ales că aveau de crescut 6 copii. La 12 ani, Gabrielle Chanel, cum se numea pe atunci viitoarea creatore de modă, a rămas orfană de mamă și a crescut în orfelinatul unei biserici catolice. A urmat colegiul Notre-Dame, unde s-a pregătit, la rândul ei, pentru croitorie.
Cu astfel de începuturi, era imposibil să-ți imaginezi succesul de mai târziu. Dar Gabrielle avea o ambiție nemăsurată. S-a angajat la un magazin de țesături, dar a început, în același timp, să cânte la cafeneaua "Moulins La Rotonde”.
Se pare că ideea de viață dublă era de pe atunci cât se poate de firească pentru tânăra modistă. La cafenea a primit un nume de scenă: Coco, care avea să-i devină, mai târziu, mai familiar decât propriul său nume, Gabrielle.
Ascensiunea sa socială a fost legată de mai mulți amanți influenți, pe care ambițioasa artistă i-a avut de-a lungul vieții sale. La 25 de ani l-a cunoscut pe baronul Etienne Balsan, cu care a început o relație de amor, mutându-se la una dintre proprietățile sale. Aici a început cariera de creatoare de modă a lui CC, care și-a lansat prima linie de pălării, foarte apreciate de femeile din înalta societate franceză.
Mai târziu, Coco Chanel a devenit amanta unui alt aristocrat, Hugh Richard Arthur Grosvenor, duce de Westminster. Pe parcursul vieții a avut întâlniri și s-a împrietenit cu nume celebre precum Pablo Picasso, Serghei Diaghilev sau Winston Churchill.
În 1909, Chanel a deschis primul său magazin de pălării la Paris, la parterul apartamentelor lui Balsan. Cu ajutorul unui întreprinzător, Arthur Capel, CC deschide mai multe magazine de modă și devine unul dintre cei mai importanți designeri vestimentari, din Franța și din lume. În 1926 lansează mica rochie neagră, ”le petit noir”, considerată piesa cea mai importantă din istoria îmbrăcăminții.
În 1921, se lansează și pe piața parfumurilor, având idei de combinații inovative, de flori și mosc. Cu ajutorul chimistului Ernest Beaux, lansează parfumul Chanel no.5, care devine curând cel mai vândut din lume, atât datorită mirosului special, cât și designului sticlei dreptunghiulare, din cristal transparent.
Accesoriile lansate în 1929, precum eșarfele, pantofii, gențile, curelele și bijuteriile frapante, contrastând cu stilul minimalist al vremii, devin o atracție irezistibilă pentru clientela aristocrată, făcând ca atelierul lui Coco Chanel, din Rue Cambon 21 să ajung numărul 1 în Franța, în materie de modă și stil.
Coco Chanel colabora, în plus, cu o serie de teatre, cărora le asigura costumele. În 1932, atinge apogeul dezvoltării sale, afacerea sa fiind atât de înfloritoare, încât putea oferi de muncă pentru circa 4000 de oameni și ajunsese să producă în jur de 28 de mii de modele pe an.
Această extindere colosală este blocată de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial, când Chanel este nevoită să închidă atelierul și magazinele, concediind o mare parte din angajați și lăsând activă doar linia sa de parfumuri.
În 1940, când nazismul era în plină ascensiune, CC începe să se întâlnească cu Baronul Hans Günther von Dincklage, membru al serviciilor de informații germane. Datorită relației cu baronul, Chanel a dus o viață lipsită de grijă în timpul războiului, locuind într-un apartament confortabil la Hotel Ritz și rămânând conectată cu înalta societate, unde se infiltraseră, de altfel, și ofițeri germani.
Datorită relației cu baronul von Dincklage, Coco Chanel a putut rezolva anumite probleme personale, cum ar fi eliberarea nepotului său, André Palasse, închis într-un lagăr german, dar mai ales menținerea activă a afacerilor sale de modă.
Mai mult decât atât, Chanel a folosit ”arianizarea” impusă de germani ca să-și extindă imperiul de parfumuri și să-și întărească puterea asupra afacerilor sale. Încă din 1928, linia de parfumuri a lui Coco Chanel a fost dezvoltată cu ajutorul familiei evreiești Wertheimer, care cerea o parte din profiturile vânzărilor. Interdicțiile impuse evreilor au reprezentat o oportunitate pentru Chanel, ca să se elibereze de pretențiile familiei Wertheimer. Cu toate acestea, satisfacția lui CC nu a durat prea mult, pentru că familia Wertheimer a părăsit Franța fugind în America, dar nu înainte de a transfera drepturile sale asupra profiturilor din parfumuri către un afacerist neevreu, Félix Amiot, care nu era blocat de restricțiile germane.
Prin intermediul amantului său, CC cunoaște un alt ofițer german influent, Baronul Louis de Vaufreland, care îi promite că va sprijini eliberarea nepotului creatoarei de modă, în schimbul unor servicii pe care Chanel urma să le aducă Berlinului. În 1941, Coco Chanel devine Agentul F-7124, cu nume de cod ”Westminster," după fosta sa iubire.
CC a primit misiunea de a obține anumite informații politice de la colegi de breaslă din Madrid, unde a mers împreună cu Vaufreland, sub acoperirea unei călătorii de afaceri. Conform cărții lui Hal Vaughn, În pat cu dușmanul, există o înregistrare a unei discuții pe care CC a avut-o cu diplomatul englez Brian Wallace în timpul unei cine neoficiale, când a încercat să obțină informații, aducând în vorbă animozitățile dintre francezi și germani din Parisul ocupat.
Nu este foarte clar în ce manieră informațiile obținute de Chanel la Paris au ajutat serviciile germane, totuși se pare că ele au fost suficient de utile, încât să ducă la eliberarea nepotului creatoarei de modă.
Între 1943 și 1944, Coco Chanel a fost însărcinată cu o nouă misiune, de către Generalul Walter Schellenberg din SS. Aceasta a fost numită operațiunea Modellhut (pălăria model) și presupunea ca CC să-și folosească legătura personală cu Churchill, devenit ministru al Marii Britanii, pentru a-i comunica că o serie de ofițeri SS vor să colaboreze pentru a opri vărsarea de sânge.
Chanel a aranjat eliberarea unei prietene de-a ei și de-a lui Churchill, Vera Lombardi, dintr-o închisoare italiană, călătorind împreună cu aceasta la Madrid, unde a trimis-o pe Lombardi cu o scrisoare către Churchill, la Ambasada engleză.
Planul a picat însă, pentru că Lombardi a denunțat-o pe CC ca spioană a germanilor, iar aceasta a fost nevoită să fugă la Paris, unde a reușit totuși să ajungă în siguranță.
După ce Franța s-a eliberat de dominația germană, Coco Chanel a fost luată la interogatorii, legat de colaborarea ei cu nemții. Totuși, a fost eliberată destul de repede și a profitat de ocazie, pentru a pleca în Elveția.
Mai târziu, CC a fost chemată în fața Curții Franceze, pentru a depune mărturie legat de ofițerii germani arestați. A mărturisit că a fost ajutată de Vaufreland să-și elibereze nepotul, dar a negat orice altă legătură cu ofițerii germani.
Ulterior, a reușit să elimine o mare parte din dovezile conectării ei cu serviciile secrete germane, plătindu-l inclusiv pe Schellenberg pentru a nu menționa legătura cu ea în memoriile sale.
În 1953, când avea deja 70 de ani, Coco Chanel reia legătura cu lumea modei, cu ajutorul aceleiași familii Wertheimer cu care avusese confruntări anterior. Presa americană o ajută să revină în forță, cu ajutorul unei adevărate capodopere stilistice, "tailleur"-ul, care devine un must have în garderoba oricărei doamne la modă. Chanel îl descoperă și îl susține pe tânărul Christian Dior, care pune monopol pe scena modei de la acea vreme.
Creatoarea își trăiește ultimii ani înconjurată de faimă și moare în 1971, la Hotelul Ritz, fără a suporta vreo consecință după viața sa dublă, în calitate de colaboratoare a serviciilor secrete germane. Marca Chanel rămâne una dintre cele mai cunoscute în lumea modei, casa Chanel fiind în prezent condusă de Alain Wertheimer și Gerard Wertheimer, nepoții lui Pierre Wertheimer, partener de afaceri cu Chanel.
