Născut pe 12 aprilie 1949, la Călimănești, Florin Zamfirescu și-a transformat orașul natal în propria sa scenă. Încă din copilărie, de la o vârstă fragedă, s-a îndrăgostit de poezie, recitând cu pasiune creațiile unor mari poeți precum Mihai Eminescu, George Coșbuc, Vasile Alecsandri și alții.
„De când mă ştiu, mai exact de la vârsta de şase ani, eu nu m-am desprins de scenă. Cu diferite ocazii posibile, inclusiv serbările de la şcoală şi nu numai atunci, eu eram recitator. Nu m-am desprins niciodată de această pasiune, până când, prin liceu am început să joc teatru la şcoală.”, povestea.
A avut o copilărie frumoasă, dar grea din cauza condițiilor modeste de trai ale familiei sale.
„Copilăria mea a fost copilăria unui băiețel foarte sărac, care nu avea decât o singură jucărie, un caleidoscop. În rest jocurile mi le făceam singur, alături de alți copii din satul Șerbănești. Am stat foarte mult la bunici. Înainte de a începe școala mergeam cu colindatul, sorcova, plugușorul, câștigam bănuți și covrigi, simțeam că aparțin „haitei”.
Iar verile mergeam la islaz lângă vacile pe care trebuia să le duc la păscut. Împleteam bice, era foarte greu, dar am învățat să pocnesc din bici. Am avut una din cele mai frumoase copilării pentru că totul era legat de sol, de pământ, de iarbă și copaci.”, se confesează marele actor.
Cu toate acestea, cu o mamă puternică și un tată iubitor în spate, Florin Zamfirescu nu a simțit niciodată lipsa dragostei sau a susținerii.
„Mama era autoritatea în casă, și tata o asculta. Mama dădea ordine, ea era capul familiei. Tata era blând, nu ne certa niciodată, nici pe mine nici pe sora mea, nici o palmă nu ne-a dat. Mama ne mai bătea, mai mult pe mine că eram băiat. Tata nu avea capacitatea să se exprime cursiv, să-și exprime sentimentele, dar ne iubea atât de mult încât îi dădeau lacrimile când se uita la noi.”
A frecventat școala generală și liceul în localitatea natală. Și-a început cariera teatrală la o vârstă fragedă, când a participat la emisiunea „Dialog la distanță”, unde a câștigat premiul I pentru recitarea poeziei „Legenda Argeșului”.
„Actoria m-a decis pe mine. La 6 ani luam prima diplomă de recitator la raionul Loviștea. Am luat premiul doi și Gheorghe Zamfir premiul trei. Atunci l-am cunoscut și ne-am împrietenit. După aceea nu m-am mai desprins de scenă. Teatru am început să joc în liceu, cu toți colegii din clasă. Aveam o profesoară care făcea teatru cu noi. Am jucat în ‘Steaua fără nume’ cu fata de care m-am îndrăgostit în clasa întâi”, povestea el.
A fost admis primul la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1967, studiind la clasa profesorului Constantin Moruzan.
În timpul facultății, a jucat în diverse spectacole la Studioul Cassandra, iar în 1971 a absolvit ca șef de promoție, interpretând un rol în piesa „A murit Tarelkin” la examenul de diplomă. După absolvire, a activat la Teatrul de Stat din Târgu Mureș între anii 1971 și 1973, participând la peste 20 de producții în diverse piese. În final, a ajuns la București.
„Am jucat 14 roluri în doi ani, la Tg Mureș, și numai roluri principale. Am făcut cel mai bun rol de comedie vreodată, Ipingescu din ‘O noapte furtunoasă’. Eu eram actor de comedie la bază și când am ajuns la București m-au băgat din prima în roluri serioase”, a mai spus actorul.
La București, și-a continuat cariera la Teatrul Bulandra, apoi la Teatrul Național, unde a interpretat roluri importante într-o varietate de producții clasice și contemporane.
Pe lângă activitatea teatrală, Florin Zamfirescu și-a îndreptat atenția spre industria filmului, jucând într-o serie de producții românești de succes ca „Moromeții”, „Filantropica” sau „Moartea domnului Lăzărescu”.
Ca regizor, și-a pus amprenta asupra unor piese remarcabile precum „Visul unei nopți de vară” de W. Shakespeare, la studioul Casandra (1988) sau „La Locandiera” de C. Goldoni, la Teatrul „Toma Caragiu”, Ploieşti (1989), demonstrând o versatilitate artistică greu de imaginat.
Dar talentul său nu s-a oprit aici. El a fost profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București și a condus această instituție în calitate de rector. Iar din 2002 este doctor în arte.
Prin contribuția sa remarcabilă, Florin Zamfirescu a devenit un pilon al culturii românești și un model pentru generațiile viitoare.
Viața amoroasă a lui Florin Zamfirescu a fost una plină de răsturnări de situație și de pasiune. Primul său mariaj a fost cu Rodica Popa, mama lui Vlad Zamfirescu (49 de ani), primul său copil. Această căsătorie s-a încheiat cu un divorț la o vârstă fragedă, de doar 25 de ani.
Ulterior, a fost căsătorit timp de 12 ani cu actrița Valeria Sitaru, alături de care a adus pe lume o fetiță, pe nume Ștefana (45 de ani).
A treia căsătorie a fost cu Cătălina Mustață, o relație care a durat 21 de ani, dar care s-a încheiat cu un divorț scandalos în 2012. Actrița a depus cererea de divorț, invocând atât certurile repetate, cât și presupusa infidelitate a soțului ei. Pe de altă parte, bărbatul a acuzat-o pe fosta sa soție că ar fi furat bunuri din casa lor din afara Bucureștiului și a sugerat că a suferit un preinfarct din cauza ei.
„De trei ori am făcut greșeli, dar nu le bârfesc, în afară de Cătălina Mustață am rămas prieten cu toate. Apoi Rodica a murit, cu Valeria Sitaru mă văd în continuare. Eu m-am amăgit cu căsătoria ca maimuța care alege mărgica cea mai colorată. Eu nu m-am uitat la calități, la potriveală, am vrut să arate bine, așa că am avut niște neveste superbe, abia apoi mi-am dat seama că nu sunt cum trebuie pentru mine”, povestea actorul.
În final, în 2014, a întâlnit-o pe Daciana Toma, actuala sa parteneră, cu care este împreună de aproape 10 ani. Chiar dacă îi spune „soția mea”, cei doi nu s-au căsătorit oficial niciodată.
„Am sechele din divorţul pe care l-am avut, însă actuala mea soţie, doamna doctor Daciana, are grijă de-adevăratelea de mine. Mă rog, nu ştiu cât o să trăiesc, dar am grijă să nu fac excese, nu fumez, nu beau, nu pierd nopţile. Sunt liniştit, recunoscător şi mă bucur de natură, de ce văd cu ochii”, declara el de curând.
Actorul nu a avut un început ușor în viața de familie și nici nu prea a avut timp să stea alături de copiii săi. După divorțul de prima soție, relația cu Vlad Zamfirescu a fost distantă și cu tentative de cunoaștere eșuate. Cu timpul, însă, legătura lor s-a închegat. Pe de altă parte, fiica cea mică, Ștefana Samfira, a crescut alături de bunici din cauza programului aglomerat al părinților ei.
„Nu am fost un copil cuminte. Am fost o mare provocare pentru bunicii mei care m-au crescut. Îmi plăcea să plec cu bicicleta să mă plimb, doar că nu anunțam pe nimeni că fac asta și mă îndepărtăm foarte mult de casă. Mereu eram certată. Nu mi-a plăcut niciodată să mă supun unor reguli și din acest motiv aveam mereu probleme.
Am fost fata bunicilor până la 13 ani, apoi a mamei. Fiind actori, părinții mei aveau un program foarte aglomerat. Aveau repetiții, spectacole, turnee, filmări, cursuri la facultate. Este foarte greu pentru un actor să îi ofere stabilitatea unei rutine copilului lui. Nu mi-a fost ușor, dar i-am înțeles și nu i-am condamnat că nu și-au dedicat timpul creșterii mele. Am avut noroc de bunici minunați care mi-au oferit echilibrul și stabilitatea emoțională”, declară Ștefana Samfira.
Chiar dacă nu a fost prezent tot timpul în copilăria lor, marele artist mărturisește că cei doi copii nu i-au reproșat niciodată acest lucru.
„Îmi iubesc copiii fără limite, chiar dacă nu m-am ocupat de ei. Am făcut multe împreună, dar de ei se ocupau bunicii, nici măcar mamele. Mai vine Vlad pe la mine, rămâne și doarme, că nu reușim să ne vedem așa de des. Ștefana a crescut la Severin, cu bunica, iar Vlad la Târgu-Mureș până la 12 ani când a cerut să vină la mine, până atunci nu mi-l dădeau.
Am stat mereu în umbra lor, să nu aibă anumite apucături, dar nu le-am ținut mâna să facă cerculețe și bastonașe. Ștefana e cu copiii ei tot timpul, deși are o activitate extraordinară, este un fel de miracol. Mă laud cu amândoi pentru că am de ce, dar nu am fost un tată bun, gena a fost bună”, a mărturisit actorul.
Familia Zamfirescu are microbul artei în sânge. Ambii copii ai actorului i-au urmat chemarea pentru scenă, începând să cocheteze cu lumea aceasta încă de la o vârstă fragedă.
Vlad Zamfirescu a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București și este actor și regizor. Mai mult decât atât, cei doi copii pe care îi are alături de Mihaela Zamfirescu (fosta soție), Ștefan și Matei, au pășit deja în lumina reflectoarelor, debutând în 2021 în pelicula „Dirijorul tăcerilor”, regizată de Ovidiu Georgescu.
„Amândoi băieții din film sunt ai mei, însă eu nu i-am împins spre zona asta. Au fost aleși la casting de regizor, dar nu le-am propus să intre în zona asta de cinema sau de teatru. Unul dintre ei, cel mic, îl joacă în film chiar pe fiul meu, iar celălalt, mai mare, are o scenă în care se plimbă cu bicicleta și vorbește engleză.
Nu știu dacă se vor face actori, vom vedea mai târziu. Sunt curios cum va primi publicul filmul. Am filmat în 2018 și să vedem ce va urma. Eu mă duceam la teatru cu tata, cu Florin Zamfirescu, dar puțin, pentru că nu eram în București.
Dar verile sau la început de stagiune mergeam și eu la teatru. Și mi-a plăcut ce am văzut acolo, prin culise, din moment ce am urmat acest drum. De mic am cochetat cu pantomima, cu teatrul, am jucat în spectacole. Nu a fost greu să iau și eu microbul teatrului”, a povestit Vlad Zamfirescu.
Pe de altă parte, Ștefana Samfira, născută în 1978, a urmat cu hotărâre calea teatrului, crescând pe scena luminată de reflectoare. În ciuda presiunii și așteptărilor, a rămas fidelă pasiunii sale, ignorând criticii și urmându-și inima cu determinare.
Exigența și devotamentul său pentru artă o definesc și o ghidează în fiecare etapă a drumului său în lumea teatrului și cinematografiei. Ea este căsătorită cu creatorul de modă Cristian Samfira și împreună au doi băieți, pe Sasha și Ilia.
„Nu numele părinților m-a determinat să vreau să demonstrez ci privirile celor din jur care se uitau cu ochi iscoditori așteptându-mă să fac primul pas greșit ca să mă taxeze. Cu timpul am învățat să fac ceea ce fac doar pentru că eu îmi doresc acel lucru. Am învățat să ignor ceea ce mă pune în inconfort.
Eu mă dezamăgesc pe mine atunci când nu ajung să îmi satisfac propriile exigențe. Da, sunt genul de om care își ridică ștacheta foarte sus și da, uneori nu reușesc să o sar. Dar mă străduiesc” povestește fiica actorului.
Florin Zamfirescu se poate lăuda cu cinci filme selectate ca propunere pentru România la Premiile Oscar, la categoria „Cel mai bun film străin". Mama a fost cea care l-a inspirat și l-a îndrumat către actorie și teatru, iar pierderea ei, la vârsta de 94 de ani, a fost o lovitură grea.
După trecerea ei în neființă, actorul a hotărât să renunțe definitiv la teatru. „Mama mea a trăit 94 de ani. Acum patru ani, la 94 de ani, a decedat. S-a dus într-o lume, zic eu, mai bună. A murit, am avut priveghiul de trei zile și am înmormântat-o.
Dar în zilele astea, mie a început să nu-mi mai placă teatrul. Deloc. Parcă mi s-a luat o pânză de pe ochi. Noroc că aveam 70 de ani și eram deja pensionar și am zis: Măi, eu eram ținut în meseria asta de mama. […] Ea îmi făcea o critică foarte serioasă, o analiză pertinentă, ce spunea mama, așa era. Mama mi-a fost mentor […] Noroc că mama a trăit mult, că era bolnavă, putea să moară la 50 de ani și eu aveam 25.
Nu știu dacă renunțam la teatru, dar poate făceam altfel, făceam cu chin, făceam fără plăcere ceea ce făceam. Eu am făcut cu mare plăcere meseria asta. Dar mama s-a ținut și a fost vie, până când eu am ieșit la pensie.”, a declarat Florin Zamfirescu.
Emblema teatrului românesc a recunoscut că decizia de a se retrage de pe scenă a fost una dificilă, dar a simțit că a venit momentul să se odihnească și să se bucure de restul vieții în liniște, dedicându-se în principal casei și familiei.
De ceva timp, el și „soția” sa s-au mutat la țară, în Mogoșoaia, unde și-au construit o casă de vis.
„E foarte bună viața retras. Am avut posibilitatea să mă retrag, pentru că socotesc că orice meserie are o limită și nu e bine s-o practici până la capăt. Eu nu cred în moartea pe scenă. Nu cred că publicul vine la teatru să te vadă pe tine murind acolo. Eu sunt mai normal, mai om.”, a declarat actorul.
La vârsta de 74 de ani, celebrul actor și-a descoperit o nouă pasiune în munca pământului, cultivând o grădină impresionantă care asigură hrană pentru mai multe familii din satul său. El este mândru de reușitele sale în gospodărie și împarte cu bucurie roadele cu vecinii. Doar anul trecut a reușit să hrănească șase familii cu produsele din propria sa curte, ceea ce îi aduce o mare satisfacție.
„Am trăit la curte și de la 18 ani încolo am intrat în mediul citadin și m-am chinuit la blocuri, la garsoniere, până când am reușit să scap. Am un prieten care mă ajută, am udătură la picătură, am un acoperiș pentru ploile acide, care înnegresc roșiile. E un acoperiș, dar nu e seră. Am avut anul trecut niște roșii foarte mari. Cred că trei tone de roșii am avut.
Am dat la toți vecinii. Grădina mea nu este mare, are 180 mp. Dar această grădină hrănește cinci familii. Pe mine, pe vecinul care se ocupă mai mult de ea, dar el are două familii, iar eu am și eu două. Deci hrănește șase familii, de fapt. Am chemat vecinii să vină să ia roșii și nu se cunoștea că au luat”, a declarat actorul.
