Stil de vedetă la tine acasă: cum să te îmbraci cool și chic tot timpul, chiar și când lucrezi de acasă

Stil de vedetă la tine acasă: cum să te îmbraci cool și chic tot timpul, chiar și când lucrezi de acasă

Redactor Andreea Baluteanu

Lucratul de acasă a reprezentat pentru multe fashioniste un pas înapoi în stilul personal. Oricât de captivate am fi fost de noile tendințe și oricât de mult ne-am fi dorit să ținem pasul cu moda, de multe ori am fost lipsite de motivația de a o face, dat fiind faptul că ne-am petrecut cea mai mare parte a timpului în fața laptopului, pe canapea, cu o pereche de pijamale de mătase și o cană de cafea aburindă.

Dar azi ne propunem să luăm o pauză de la lâncezeala boho a lucratului de acasă în pijama și să ne inspirăm din stilul glam al vedetelor. Chiar și atunci când erau obligate să își mute activitatea profesională în propriul cămin, celebritățile abordau același stil eclectic, cool și chic cu care ne-au obișnuit.

Vrei să arăți la fel de bine de pe canapea precum Gigi Hadid atunci când filmează acasă? Avem noi soluțiile: piese vestimentare fresh, feminine și în tendințe, ce asociază confortul stylish cu eleganța atemporală! Iată de unde să faci shopping pentru cele mai reușite outfituri.

Vedetă la tine pe canapea: cum să te îmbraci când lucrezi de acasă

Cu greu ne putem imagina vedetele noastre preferate dând interviuri de acasă în trening și cu părul vâlvoi. Deși această imagine a ținutelor de lounge din cel mai moale cașmir și a cocurilor dezordonate ni s-a părut atât de ispititoare, când am descoperit colecția Tommy Hilfiger Spring 2021 ne-am răzgândit: ne dorim să arătăm și noi la fel de cool și chic precum vedetele noastre preferate.

detaliu din rochie verde la tommy hilfiger  rochie verde de la tommy hilfiger cu geanta si adidasi galbenu 

Colecția este ravisantă, proaspătă, strălucitoare, inspirată de acel confort chic și modern al cluburilor country din Palm Beach și de arhitectura colorată din Ocean Drive. Imaginează-ți că te plimbi pe străzile din Miami într-o rochie vaporoasă, simțind adierea brizei și mângâierea soarelui pe pielea dezgolită de sandalele comode. Colecția oferă acel simț inefabil al libertății absolute, reimaginând silueta feminină și îmbrăcând-o în bumbac organic decorat cu detalii artizanale, cu pliseuri romantice și inserții luxuriante. Stilul feminin clasic nu a fost nicicând mai proaspăt și mai pregătit pentru work from home!

Dar nu te mai amețim cu elogiile noastre și îți dezvăluim acele ținute în care avem de gând să lucrăm de acasă în perioada următoare. Sunt cool și chic, dar și comfy și atât de prietenoase cu pielea noastră și cu mediul înconjurător. Bonus: se dovedesc un aliat neprețuit când temperaturile o iau razna.

Dungi

Cel mai cool imprimeu al verii rămân dungile. Cannes meets Miami în această interpretare fashionable a rochiei de vară midi by Tommy Hilfiger. Rochia cămașă e la fel de verde ca valurile oceanului și la fel de revigorantă. Asociază într-o estetică color block adusă la desăvârșire de brandul american cu o mini-bag și pantofi sport cu tonuri solare de galben. Nu mai rămâne decât să accesorizezi outfitul cu finețe și să strălucești în meeting-urile online de pe canapea.

rochie cu dungi de la tommy hilfiger

Sporty-chic

Atmosfera cluburilor country din Palm Beach, cu tinere îmbrăcate în costume de tenis, cucerind cu apariția lor proaspătă și răvășitoare, este surprinsă ideal în această rochie Tommy Hilfiger pe care avem de gând să o purtăm cu mândrie atunci când lucrăm de acasă. Juxtapunerea stylish dintre pliseurile verzi și micro-imprimeul în nuanțe de albastru deschis ne duce cu gândul la vacanță și la fericire. Completează cu pantofi sport sau cu o pereche de sandale aurii cu toc dacă intenționezi să aduci o aură de glamour stilului tău de acasă.

rochie tommy hilfiger cu pliseuri verzi si dung

Imprimeuri

Vara e fun, delicioasă și colorată, de ce vestimentația ta de work from home ar fi diferită? Adorăm această rochie cu croi lejer, care urmărește cu delicatețe silueta și captivează cu un imprimeu floral color block. Rochia tip cămașă emană și un aer de seriozitate și de profesionalism grație gulerului rotund și lungimii midi, așa că nu mai rămâne decât să îi ceri ajutorul atunci când lucrezi la acel proiect dificil. Accesorizează cu o geantă elegantă în tonuri de bleumarin și cu adidași sau sandale tip papuci.

rochie tommy hilfiger rosie cu imprimeu

Eleganță business casual

Ținutele business au fost reinterpretate în munca de acasă și e de la sine înțeles de ce. Nu avem de gând să purtăm costume scorțoase atunci când lucrăm la domiciliu și vrem să le ocolim cât mai des și în spațiul office. Mai ales când alternativa e atât de elegantă și de stylish. Propunerea Tommy Hilfiger e irezistibilă: o cămașă cu croi lejer și print floral, pantaloni albi deasupra gleznei și o pereche de sandale elegante care ne-au cucerit de la prima purtare. Nu mai lipsește decât geanta în culorile emblemă ale brandului american și ești la fel de stilată ca vedeta ta preferată.

tinuta formata din pantaloni, camasa si sandale Tommy Hilfiger

Rochia perfectă

E vară, e cald, lucrezi de acasă: ai mare nevoie de o rochie din materiale spumos de plăcute la atingere, cu un croi lejer și detalii feminine genial plasate. Tommy Hilfiger știe cum să ne facă să ne îndrăgostim de pasteluri după ce ne-a propus o incursiune în lumea culorile aprinse cu această rochie perfectă pentru work from home. Cu croi midi, mânecă scurtă și dungi bleu, rochia este la fel de frumoasă ca o după-amiază însorită de vară petrecută relaxându-te în Miami. A se remarca accesorizarea cu geantă și sandale de culoare albă, care ne merge direct la inimă.

rochie alba de la tommy hilfiger

Respectând principiile incluziunii și ale sustenabilității, care pot transforma lumea într-una mai bună, colecția de primăvară-vară Tommy Hilfiger aduce elemente din estetica outerwear și din garderoba sport a jucătorilor de golf sau de tenis, rezultând un mix fresh&cool, atât de chic și de elegant, dar totodată perfect purtabil. Cu alte cuvinte, hainele perfecte pentru a fi purtate atunci când lucrezi de acasă și vrei să strălucești precum vedeta ta preferată.

Hainele sunt disponibile în magazinele selecționate Tommy Hilfiger din România.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.