swipe

Cinci semne că nu te vei mărita niciodată

Îți dedici viața carierei

Cariera este tot ce ai mai sfânt pe lume și ești hotărâtă să sacrifici totul pentru ea. Nu ai de gând să renunți la succesul tău profesional pentru nicio relație de cuplu. Pofta nebună de muncă nu îți va ruina doar legăturile sentimentale pe care le ai, dar te va împiedica și să cunoști reprezentanți ai sexului opus. Nu este ușor să stabilești un echilibru între carieră și iubire, dar poate că ar trebui să îl iei în calcul dacă îți dorești să te căsătorești la un moment dat.

Cinci semne că nu te vei mărita niciodată

Speri cu ardoare că te vei împăca vreodată cu un fost iubit

Chiar dacă v-ați despărțit de ceva timp, încă suspini după un fost partener. Deși lucrurile nu evoluează între voi așa cum îți dorești, tu continui să speri că destinul ți-l va scoate în cale la un moment dat. Ce faci în acest timp? Refuzi orice fel de întâlnire, pentru că vrei să fii mereu disponibilă pentru el. Renunți la posibilitatea oricărei relații, pentru că tu îl dorești doar pe el, chiar dacă știi că riști mult.

Cinci semne că nu te vei mărita niciodată

Îți este teamă să faci compromisuri

Dezamăgirile sentimentale pe care le-a suferit inima ta până acum te-au făcut să nu îți mai dorești nimic serios. Nu mai ai încredere în niciun reprezentant al sexului frumos, astfel că nu ești dispusă să faci compromisuri pentru vreunul. Din păcate, aceasta este singura cale care asigură continuitatea unei relații serioase. Ai grijă, pentru că s-ar putea să regreți la un moment dat faptul că ai lăsat un bărbat să plece prea ușor din viața ta și că nu ai făcut nimic pentru a-l păstra.

Cinci semne că nu te vei mărita niciodată

Nu vezi mariajul într-o lumină bună

Ai avut atâtea exemple negative de căsnicii în jurul tău, încât nu mai crezi că tu ai putea avea norocul de una fericită și împlinită. Prin urmare, nu depui prea mult efort pentru a păși pe drumul spre altar. Dimpotrivă, aproape că faci orice îți stă în putință pentru a-l ocoli.

Cinci semne că nu te vei mărita niciodată

Ai un spirit critic dezvoltat

Atunci când vine vorba de alegerea unui bărbat care să fie suficient de bun pentru tine, standardele sunt destul de înalte. Parcă niciun reprezentant al sexului opus nu este potrivit pentru tine. De la aspect fizic și charismă până la dotări financiare și progres profesional, fiecare pare să aibă lipsuri. Căutarea unui nod în papură nu are rezultate bune niciodată, astfel că reprezintă un semn clar că nu te vei căsători niciodată. Dacă vrei să faci acest pas, va trebui să mai tai de pe listă unele dintre așteptările pe care le ai.

‹ Vezi si