Ce mai fac planurile și obiectivele tale? Poate că s-au împotmolit, poate că mai au nevoie de un strop de revitalizare, important e că Luna în Primul Pătrar în Capricorn e exact ceea ce îți trebuia acum ca să revii pe calea cea bună.
A fost un an lung și destul de complicat, așa că nu ne miră deloc dacă ești totuși departe de ceea ce îți propuseseși. Ajustează cursul și tratează următoarele zile ca pe un nou început: faci un pas în față și îl consideri primul din noua ta călătorie. Ești una dintre cele două zodii care riscă să ridice capul din vâltoarea retrogradelor (și îl ai pe Saturn chiar în mișcare inversă în zodia ta), și vei fi recompensat/ă cu conturile bine ghiftuite la final de octombrie.
Luna în Primul Pătrar nu îți spune mâine să pui totul la bătaie pentru o idee care nici măcar nu te convinge pe deplin. Dar nici să stai mereu pe margine nu te va duce prea departe. Dacă ai devenit exagerat de prudent/ă, e timpul să vezi unde merită să îți asumi un risc calculat.
Alege însă ceva care contează cu adevărat pentru tine. Un vis drag, pe care l-ai tot amânat fiindcă nu aveai suficiente garanții, merită măcar o încercare. Nu trebuie să riști totul, ci doar să îndrăznești suficient cât să afli ce poate deveni.
Înainte să afirmi ceva cu toată convingerea, întreabă. Asta este lecția Lunii în Primul Pătrar pentru tine. Mâine nu câștigi nimic dacă te afunzi și mai tare în propriile gânduri, încercând să ajungi singur/ă la concluzia perfectă. Ai nevoie și de alte minți în jurul tău.
Adună oamenii în care ai încredere și „etalează” problema pe masă. Cere păreri, lasă-i să te contrazică și discutați până când lucrurile devin mai clare. Întrebările adresate înaintea verdictelor te pot feri de o concluzie pripită.
Vrei ca o situație să se încheie cu bine? Atunci mâine încearcă să vorbești mai puțin și să asculți mai mult. Luna în Primul Pătrar propagă asupra ta o energie de echilibrare, care te poate ajuta să găsești o variantă bună pentru toată lumea, dar numai dacă nu intri în conversație hotărât/ă să ai ultimul cuvânt.
Lasă-l și pe celălalt să își spună partea până la capăt. Ascultă nu doar ca să poți răspunde, ci ca să înțelegi ce încearcă să îți transmită. Exact de acolo poate apărea „sămânța” rezultatului pozitiv pe care îl cauți.
Ia-ți programul „la puricat”. Luna în Primul Pătrar îți cere să verifici dacă nu cumva ai investit prea mult timp și energie în nevoile altora, iar proiectele tale personale au rămas pe ultimul loc. Câte favoruri, invitații sau responsabilități ai acceptat în timp ce lucrurile importante pentru tine așteptau cuminți, să le dai și lor măcar un dram de atenție?
Reechilibrează situația înainte să apară resentimentele. Nu trebuie să îi abandonezi pe ceilalți, ci doar să îți recuperezi partea ta de implicare și timpul atât de prețios. Dacă continui să oferi tot și să păstrezi prea puțin, o să te copleșească frustrarea. Și atunci vei răbufni. Și ești Leu. Completează tu, știi ce urmează!
O relație are nevoie de puțină reechilibrare sub Luna în Primul Pătrar în Capricorn, mai ales dacă ai început să simți că cineva îți spune prea des ce să faci. Poate un partener, un prieten sau un apropiat s-a obișnuit să te cam dirijeze după bunul plac, iar tu te-ai lăsat prea mult timp dominat/ă.
Trasează din nou limitele. Nu trebuie să te cerți și nici să rupi legături, ci doar să arăți clar că ești pe propriile picioare. Autonomia nu poate fi supusă niciodată compromisului. Să ai propriul timp, propriile alegeri și propriul spațiu nu e nici pe departe un lux, e o obligație, și, surpriză, poate fi chiar marea plăcere a vieții tale.
Senzația aceea de neliniște care te bântuie de cu o zi în urmă? Nu pleacă nicăieri, și asta știi cu siguranță, deși nu poți avea aceeași certitudine și cu privire la locul de unde vine. Luna în Primul Pătrar nu îți cere însă să găsești toate răspunsurile pe loc și nici să desfaci fiecare emoție în bucățele până îi afli originea.
Ai nevoie mai degrabă de un prieten care să te asculte cu răbdare și compasiune în timp ce tu îți pui gândurile în ordine. Vorbește fără să te grăbești spre concluzii. De multe ori, simplul fapt că ai o ureche credincioasă care te ascultă este suficient pentru ca lucrurile să înceapă să se limpezească.
Mai reține puțin mesajul acela în drafts (sau în propriile gânduri) înainte să apeși „trimite”. Luna în Primul Pătrar îți recomandă să mai aștepți dacă ai de spus ceva încărcat emoțional, fiindcă tonul tău poate ieși mult mai aspru decât intenționaseși. Un text scris la nervi poate transmite cu totul altceva decât ceea ce voiai de fapt.
Oprește-te, recitește și gândește-te dacă chiar trebuie să te deschizi chiar acum. Sau, și mai bine, mai așteaptă câteva zile. Atmosfera nu va mai fi la fel de tensionată și tu vei vedea cum vorbele încep să-ți curgă ca picurate cu miere.
Ești a doua zodie care ridică, în sfârșit, capul din vâltoarea retrogradelor. Termini octombrie cu conturile bine ghiftuite tocmai fiindcă îndrăznești să crezi în tine, iar Luna în Primul Pătrar te ajută să rămâi centrat/ă în timp ce îți pui finanțele în ordine.
Nu trebuie să renunți la distracție ca să economisești. Caută variante ieftine și plăcute: o piesă la un teatru independent sau o seară cu intrare gratuită la muzeu în locul cinei exclusiviste: ieși mai câștigat/ă și financiar, și cultural. Concentrează-te pe ceea ce ai deja, nu pe ceea ce îți lipsește.
Tendința de a oferi prea mult, pe care ai început să o resimți cu o zi în urmă, continuă să se facă resimțită. Luna în Primul Pătrar în propriul semn îți cere însă să trasezi o limită înainte să ajungi să rezolvi problemele tuturor și să nu îți mai rămână nimic pentru tine. Nu ești responsabil/ă să îi salvezi pe cei din jur de fiecare dificultate care le apare în cale.
Arată-le mai degrabă că ai încredere în capacitatea lor de a se descurca pe cont propriu. Recomandă-le o resursă utilă, dă-le un sfat dacă ți-l cer și apoi lasă-i să își găsească singuri soluția. După aceea, bucură-te și tu de restul weekendului.
Parcă înaintezi prin ceață și nu reușești să potrivești singur/ă toate piesele? Luna în Primul Pătrar îți arată mâine că nu trebuie să îți bați capul de unul/una singur/ă. Un om drag poate vedea exact detaliul care ție îți scapă și te poate ajuta să înțelegi ce se întâmplă.
Sprijină-te pe cineva în care ai cu adevărat încredere și spune-i ce te frământă. Viața nu e un puzzle pe care trebuie să îl rezolvi fără ajutor și ai în jurul tău adevărate stânci de neclintit care te pot ajuta enorm. Două minți pot pune lucrurile cap la cap mult mai repede decât una singură.
Poate că ieri voiai să îi strângi pe toți la aceeași masă, dar mâine Luna în Primul Pătrar îți schimbă puțin nevoile. Dacă simți că ai chef de o conversație în doi cu un singur prieten, onorează-ți impulsul și fă-ți timp pentru acea persoană.
Nu trebuie să te simți vinovat/ă față de restul găștii și nici să transformi întâlnirea într-un eveniment colectiv. Spune-le simplu că vă veți vedea cu altă ocazie. Acum poate conta mai mult o discuție liniștită și personală decât încă o reuniune cu „tot poporul”.