Nimic din ceea ce îți e menit nu e pierdut, crede-ne și mai ales crede astrele! Opoziția dintre Lună în Balanță și Neptun în Berbec îți certifică că tot ceea ce îți e menit îți e pus deoparte, așa cum zice o veche zicală.
Tot ce trebuie să faci e să ai încredere că lucrurile se vor rezolva într-un fel sau altul și să te deschizi, să iubești cu toată inima și să îți permiți să simți. Poate fi terifiant să o faci, dar merită, și atunci vei înțelege că nu ai cum să pierzi dragostea care ți-a fost menită.
Ceva se schimbă în tine, încetul cu încetul, iar obiceiul de a te agăța zdravăn, cu dinții, de ceea ce cunoști, fie că e vorba de un om ori de o relație, începe să piardă din putere. Singurul risc e ca această schimbare să antreneze și renunțarea la realismul care te caracterizează și să ajungi astfel să cazi ușor pradă amăgirii. Te numeri printre cele trei zodii care trăiesc cu impresia că au o iubire de basm, când de fapt riscă să ia drept Făt-Frumos un biet broscoi râios. Mare grijă pe cine săruți!
Nu îți spunem să te închizi, dimpotrivă. E minunat să îmbrățișezi această stare nouă, mai încrezătoare, dar fă-o cu ochii larg deschiși. Aceasta e cheia!
Mâine se poate ajunge la o conversație importantă în relație sau chiar la acel moment în care simți că trebuie să hotărăști încotro merge povestea ta de iubire. Nu te grăbi totuși, te rugăm! Ai mai mult timp decât crezi, iar tocmai acest răgaz te ajută să înțelegi ce contează cu adevărat pentru tine. În sfârșit, privești viața amoroasă cu mai mult optimism și parcă îți vine iar să crezi în bine.
Nu doza însă entuziasmul acesta într-o decizie luată pe fugă. Perioada retrogradelor nu și-a spus încă ultimul cuvânt, așa că mâine e mai potrivit să simți, să observi și să asculți decât să pui etichete definitive. Ce e menit va rămâne, fără să fie nevoie să forțezi nimic.
Tot ce ai oferit din inimă se întoarce, mai devreme sau mai târziu, la tine. Dragostea dăruită, energia consumată, grija purtată altora, chiar și acele momente în care ai avut impresia că ai iubit degeaba, toate vor fi recompensate, iar mâine începi să o simți din plin. Viitorul nu mai pare apăsător, ci promițător, iar în viața ta poate reveni cineva sau ceva ce te face să te simți din nou ales/aleasă, văzut/ă și prețuit/ă.
E o zi care îți amintește că meriți tot binele pe care l-ai revărsat asupra celorlalți cândva. De aceea, primește ce ți se dă fără suspiciune și fără teama că ar fi prea frumos ca să fie adevărat. E începutul unei perioade în care nu mai alergi după iubire, ci o lași să vină spre tine, așa cum ți se cuvine.
Mâine nu e ziua marilor hotărâri în iubire, chiar dacă tu ai impresia că, în sfârșit, lucrurile încep să se lege cum trebuie. Da, ai motive să fii mai încrezător/oare și să privești cu speranță înainte, însă există și riscul să vezi totul numai din unghiul care îți convine ție, iar de aici până la o concluzie pripită nu mai e decât un pas.
De aceea, fii sincer/ă cu partenerul sau cu persoana care îți place, dar nu grăbi verdictul poveștii voastre. Spune ce simți, arată ce îți dorești, și totuși lasă deciziile grele pentru după 13 noiembrie, când se mai limpezesc apele și se încheie retrogradele.
Ce cuvinte îți spune un bărbat îndrăgostit, în funcție de zodie
Mâine îți vine mult mai ușor să înțelegi ce trebuie schimbat și, lucru rar pentru tine, fără să mai complici fiecare decizie cu x scenarii posibile până nu mai știi diferența dintre intuiție și teamă. Spontaneitatea te ajută să străpungi ceața care te-a făcut până acum să te îndoiești de al șaselea simț și te-a descurajat să faci pasul acela măreț înainte.
Dacă ceva nu îți mai priește în iubire, ajustează fără teamă. Nu complica inutil și nu te răzgândi doar fiindcă altcineva nu înțelege încă alegerea ta. Ascultă ce simți și mergi în direcția care îți aduce liniște.
Ai muncit prea mult pentru viața pe care o construiești ca să renunți acum la ea doar fiindcă altcineva te momește cu un „plan splendid” și cele mai convingătoare promisiuni din lume (chiar suspect de convingătoare). Partenerul/a sau chiar prietenii pot încerca să te atragă spre visurile lor, iar tu, entuziasmat/ă de schimbare, poți uita pentru o clipă ce îți dorești tu.
Ia-ți puțin timp doar pentru tine și întreabă-te simplu: dacă nimeni nu și-ar da cu părerea asupra existenței tale, ce ai alege? Răspunsul acela contează și e singurul căruia ar trebui să îi permiți să te conducă.
Și tu te numeri printre cele trei zodii care riscă să creadă că trăiesc o iubire de basm, când în realitate s-ar putea să sărute broscoiul râios în locul lui Făt-Frumos. Venus și Jupiter infuzează optimism și încredere, dar tocmai starea aceasta minunată, aproape de beatitudine, te poate ameți atât de tare încât să vezi numai ce îți dorești să vezi, iar opoziția Neptun-Lună contribuie din plin la „amăgirea” ta.
Ascultă-ți intuiția, fiindcă ea știe mai bine ce și cine ți se potrivește. Poate alegi un partener aliniat cu dorințele tale sau poate decizi că, momentan, iubirea își poate aștepta rândul, important e să alegi cu autenticitate deplină.
Visezi departe și foarte bine faci, dar nu cumva acele vise sunt atât de exclusiviste încât vor ajunge să te coste relația? Dacă partenerul a devenit un soi de accesoriu în planurile tale, e clar că există o problemă între voi. În realitate, nu doar că nu e un impediment, dar poate deveni cel mai prețios sprijin.
Dacă ai lua în considerare faptul că anumite șanse devin posibile tocmai fiindcă ai lângă tine persoana potrivită? Nu e așa că ai privi cu alți ochi iubirea? Urmează-ți visurile, încearcă, construiește, dar nu uita să ții bine și de iubirea care te susține. La urma urmelor, reușitele sunt și mai frumoase când ai și cu cine să le împarți, nu?
Se anunță timpuri noi pentru tine și, chiar dacă încă nu vezi foarte limpede încotro duc, e atât de important să inițiezi această etapă cu toată dragostea și cu tot aplombul cu putință. Schimbările ce se prefigurează îți vor înfrumuseța deopotrivă cariera, viața personală și relațiile, dar tentația cea mare, instinctivă chiar, va fi să cauți imediat motivele pentru care totul s-ar putea strica la cea mai mică pală de vânt.
Dacă mâine ai proceda exact invers? Amintește-ți ce meriți și primește binele fără să îl suspectezi din prima de „porniri ostile”. Nu orice dar de sus vine și cu probleme ascunse, uneori, viața chiar îți oferă tot ce are mai bun fără să îți ceară nimic la schimb decât să te bucuri.
Iubirea ta a crescut încet, aproape pe nesimțite, și mâine începi să vezi cât de mult te-ai schimbat în ultima perioadă inclusiv datorită ei. Poate tu și partenerul sunteți tot mai apropiați sau poate, pur și simplu, nu mai privești relațiile cu aceeași teamă ori neîncredere ca înainte.
Ai acum o perspectivă mai matură și mai relaxată asupra vieții sentimentale. Nu trebuie să forțezi nimic, dar să fii atent/ă la ocaziile care se ivesc adesea pe nesimțite. Când apare o șansă nouă de iubire, ai mult mai multe resurse emoționale să o recunoști și să o primești cu brațele deschise.
Cu înclinația ta spre visare, poate că nu va reprezenta cine știe ce surpriză că și tu te numeri printre cele trei zodii care riscă să creadă că trăiesc o iubire de basm, când, de fapt, s-ar putea să sărute broscoiul râios în locul lui Făt-Frumos. Ai grijă pe cine idealizezi, mai ales că optimismul atât de preponderent mâine te poate face să vezi numai partea care îți convine.
Ce poți face? Alege schimbarea care îți priește și păstrează-ți speranța, dar și discernământul. Direcția ta e promițătoare, dar numai dacă știi să ocolești capcanele și nu dai rol de protagonist oricărui personaj dubios care îți apare în cale.