Dacă vrei să schimbi ceva în dragoste, atunci, hm, tu trebuie să fii cel/cea care o face. Pune mâna și treci la treabă, așa cum îi place unui Berbec sadea, și nu mai aștepta să fie partenerul cel care dă tonul.
Indiferent dacă ai de gând să îți confesezi sentimentele sau să îți ceri iertare, Saturn în zodia ta o să îți dea consecvența și responsabilitatea de a nu mai aștepta furișat/ă ca ceilalți să facă primul pas într-o chestiune emoțională, delicată pentru tine. You can do it!
Ai tot pregătit terenul pentru o schimbare în iubire și poate ai avut impresia că mai poți amâna puțin momentul decisiv, numai că mâine îți dai seama că timpul nu e chiar atât de generos pe cât credeai. Nu trebuie să te grăbești, dar nici să mai pendulezi întruna între viața cea veche și cea nouă.
Fă acel pas care te sperie puțin, fie că înseamnă să spui ce simți, să schimbi ceva în relație sau să alegi alt drum. Curajul nu înseamnă absența fricii, ține minte, ci să acționezi în pofida ei!
Nu mai aștepta ca partenerul/a să deschidă discuția pe care o tot ocoliți. Mâine e rândul tău să exprimi sincer prin ce ai trecut și ce te-a apăsat în ultima vreme. Relația voastră nu este „condamnată” într-o direcție sau alta: puteți repara lucrurile sau puteți decide că fiecare are nevoie de un nou început, depinde numai de voi.
Nu trebuie să vii cu toate replicile pregătite frumos dinainte și nici să anticipezi răspunsuri, e suficient să începi conversația și să spui ce simți cu adevărat. Poate că primul pas nu rezolvă totul, dar măcar pune capăt tăcerii care v-a ținut blocați.
Mâine merită să riști pentru viața pe care ți-o dorești, inclusiv pentru aceea pe care vrei să o construiești alături de persoana iubită. Poate vorbiți despre ideea achiziției unei case, despre o investiție importantă sau despre o schimbare care v-ar oferi mai multă libertate. Oricare ar fi planul, nu mai poate să rămână doar la stadiul de vis.
E normal să ai emoții înaintea unui pas mare, dar tocmai ele îl fac mai important, știi ce zicem? Acționează acum și ai răbdare cu rezultatele. Unele lucruri au nevoie de timp, însă ceea ce ți se potrivește cu adevărat își va găsi, garantat, drumul spre tine.
Ia inițiativa și deschide, în sfârșit, discuția pe care ai tot evitat-o. Mâine ai suficient curaj să „scoți din tine” tot ce te deranjează, dar rezervă-ți timp substanțial pentru acea conversație. Nu e genul de subiect pe care îl abordezi între două mesaje sau în cinci minute, înainte să ieșiți pe ușă spre treburile voastre. Necesită un strop de pregătire.
Cu Mercur retrograd, evită totuși deciziile „de viață și de moarte”. Dacă simți brusc că vrei să intri într-o relație sau să ieși din una, mai lasă lucrurile să se „așeze”. Vorbiți până înțelegeți amândoi ce se întâmplă, apoi hotărâți/hotărăște în consecință.
Te numeri printre cele două zodii care riscă să caute în altă parte exact ce aveau deja acasă. Îți pot fugi ochii după cineva sau după o viață care pare mai interesantă doar pentru că este diferită, iar aici merită să fii foarte atent/ă. Intuiția îți vorbește clar mâine, dar ascult-o până la capăt, nu doar până acolo unde îți convine, urmând ca din acel punct să o aduci la tăcere.
Dacă simți că ai nevoie de o schimbare, întreabă-te întâi ce îți lipsește cu adevărat. Poate nu persoana de lângă tine este problema, ci rutina care a ajuns să vă asfixieze. Ai curaj să faci ceva nou, dar nu „arunca la gunoi” o relație bună pentru o promisiune strălucitoare. Amintește-ți, nu tot ce strălucește e aur!
Ți-ai făcut prioritar ordine în gânduri în perioada de Venus retrograd în zodia ta, iar mâine începi să vezi mult mai limpede cine și ce îți face bine la „suflețel”. Nu mai ai nevoie să asculți nicio părere ca să iei o decizie legată de relația ta; ai reflectat suficient și știi deja ce nu mai vrei să accepți.
Pune-ți nevoile pe primul loc, chiar dacă alegerea nu îi mulțumește pe toți. Uneori, asta poate însemna să te îndepărtezi de cineva despre care erai convins/ă că va rămâne mereu în viața ta, alteori, dimpotrivă, să oferi rolul de protagonist unui „outcast”. Tu știi cel mai bine!
Mâine ai energie „din aceea bună”, de „început” și, mai important, dorința să faci ceva concret pentru visurile tale. Dragostea poate trece puțin pe planul al doilea, iar asta nu e deloc o tragedie. Poate tocmai acum ai nevoie să îți amintești cine ești atunci când nu te definește o relație sau dorința de a fi pe placul cuiva. E eliberatoare această atitudine, nu crezi?
Dacă vrei să începi un proiect, să pleci undeva sau să schimbi direcția, fă-o. Nu lăsa pe nimeni să te facă să te simți vinovat/ă pentru că te alegi pe tine. Omul potrivit nu îți bagatelizează visurile ca să se simtă el mai confortabil, deloc chiar! E chiar contra-definiția sa!
Ai în față o șansă pe care, foarte probabil, nu o vei regreta. Mâine începe să se contureze o aventură frumoasă, iar persoana iubită poate fi parte din ea. Poate vorbiți despre o călătorie undeva departe, un proiect comun sau pur și simplu despre următorul pas important pentru relație, dar, pentru prima dată după mult timp, viitorul pare mai promițător decât acele victorii idealizate, pline de nostalgie ale trecutului.
Ține direcția înainte! Nu mai consuma energie încercând să „dregi” lucruri care s-au încheiat deja sau să retrăiești ce nu mai poate fi schimbat. Bucură-te de ceea ce începe acum și construiește de aici, fără să „cari” după tine tot ce s-a terminat. Și-a trăit viața, gata!
Nu mai aștepta atâta momentul perfect, fiindcă n-o să vină nimeni să îți spună când e cazul să faci pasul înainte. Mâine contează să ai încredere în tine și să nu mai accepți mai puțin decât meriți doar fiindcă o anumită legătură ți-a zdruncinat în ultima vreme stima de sine.
Ridică-ți standardele și analizează mai atent raportul dintre ce primești și ce oferi. Apar ocazii noi, inclusiv în iubire, dar trebuie să fii pregătit/ă să le lași să intre în viața ta. Nu mai alerga după validare de la cineva care te face să te îndoiești de propria valoare, singura persoană pe care trebuie să o impresionezi ești tu!
Iubirea e hotărâtă să își facă loc cu forța în viața ta, dacă e cazul! Poate fi vorba despre partenerul/a actual/ă sau despre cineva care te-a remarcat de ceva vreme și care, în sfârșit, își face curaj să îți arate clar ce simte, esențial e că nu mai tace și că acum mingea e în „terenul” tău.
Prima ta reacție poate fi să ridici întrebător dintr-o sprânceană și să cauți cu nesaț „capcana”, mai ales dacă ești încă afectat/ă de numeroasele tale răni din trecut. Nu lăsa însă vechile eșecuri să decidă pentru prezentul tău, dă-i omului din față o șansă reală și vezi care vă sunt „sorții”. Vă poate „paște” o frumoasă aventură.
Și tu te numeri printre cele două zodii care riscă să caute în altă parte exact ceea ce aveau deja acasă. Îți fug ochii după ceva nou, diferit sau greu de obținut și, tocmai de aceea, ar cam fi cazul să te întrebi dacă nu cumva nevoia ta reală este de schimbare, nu de un alt partener. Aruncă neapărat o privire în interior înainte de a acționa la „exterior”.
Da, poate chiar ai nevoie de prospețime în viața sentimentală, dar o poți obține în mai multe feluri. Dacă ești single, asumă-ți libertatea! Dacă ești într-o relație, căutați un echilibru mai sănătos între voi și faceți tot ce vă stă în putință să vă îmbunătățiți relația înainte s-o strici pentru o tentație.