Azi, Simona Halep este văzută ca un model de tinerii din țara noastră și nu numai. Dedicarea și ambiția ei au cântărit enorm în cariera pe care și-a construit-o cu multă muncă și cu sacrificii imense. După anunțul retragerii, pe pagina de Facebook a Federației Române de Facebook a apărut un mesaj emoționant. Iată ce au scris reprezentanții:
„Emoție și recunoștință la retragerea Simonei Halep din tenis. Un moment copleșitor pentru fani și o lume a tenisului, marcat de un discurs emoționant în care Simona a mulțumit familiei, prietenilor și tuturor celor care au susținut-o.
Simona Halep, un mesaj despre credință, victorie și reziliență 🙏🎾:
„Poate că tot ce mi s-a întâmplat a fost ca să-mi testeze credința. Cred în bine, cred în frumos, și vreau să rămân așa. Cea mai mare victorie a mea a fost că nu m-am schimbat. Sunt mândră de mine!”
Simona, ești o inspirație pentru generații întregi!”
Și naționala de fotbal a României a rămas impresionată de parcursul Simonei Halep, așa că persoana care se ocupă de Facebook-ul echipei a transmis un mesaj în care o numește „legendă” pe marea noastră campioană:
„Această postare nu este despre fotbal, este despre România! Astăzi, tenisul pierde o campioană pe teren, dar câștigă o legendă pentru totdeauna. Simona Halep își încheie cariera, lăsând în urmă momente de neuitat pentru tenisul mondial și victorii istorice, rămânând însă un exemplu de muncă, determinare și pasiune pentru generațiile viitoare.
Simona Halep, ai fost și vei rămâne o sursă de inspirație! Mulțumim pentru fiecare emoție pe care am trăit-o ÎMPREUNĂ!”
Și jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 64 WTA, și-a exprimat aprecierea față de marea sportivă, recunoscând că a plâns când a ascultat discursul de retragere al Simonei Halep.
„Ne știm de când aveam 7 ani și am împărtășit atât de multe. În seara aceasta am plâns pentru că o parte din mine s-a retras cu tine. MULȚUMESC pentru tot ce ai făcut pentru sportul nostru, pentru România și pentru noi. Să te bucuri de acest nou capitol al vieții, campioano. Ne vedem curând pe partea cealaltă.”, a scris Sorana Cîrstea în mediul online.
Fostul fotbalist Ciprian Marica a scris, de asemenea câteva cuvinte prin care își exprimă admirația față de Simona Halep. În opinia acestuia, cariera sportivei merita un alt final. Bărbatul a dat de înțeles că este dezamăgit de modul în care țara noastră s-a raportat la talentul uriaș al tinerei de 33 de ani.
„Nu pot să scriu un mesaj de rămas bun, regret că nu e finalul pe care îl meriți. (...) Rămân cu regretul că noi, ca țară, ca sport, ca tenis, nu am știut să profităm de minunile pe care le-ai făcut ca sportiv!”, a scris Ciprian Marica pe Facebook.
Și organizatorii turneului de la Roland Garros au avut, de asemenea, cuvinte de laudă la adresa campioanei, căreia i-au urat succes în noul capitol din viața sa.
„Campioana noastră din 2018, Simona Halep, și-a anunțat retragerea. Îți dorim tot binele din lume pentru următorul capitol din viața ta, Simona.”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a turneului de la Roland Garros.
Printre persoanele care s-au emoționat extrem de tare în momentul anunțului făcut de Simona Halep se numără și tatăl ei, Stere Halep. Declarațiile bărbatului arată cât de mândru este de fiica lui. Iată ce a spus acesta, dând de înțeles că nu are suficiente cuvinte pentru exprima ce simte:
„Emoțiile sunt atât de mari încât nu se pot exprima în cuvinte. A venit și momentul acesta pentru Simona ca și ea să își ia la revedere. Orice început are și un sfârșit. Îi mulțumim lui Dumnezeu că a ieșit sănătoasă și i s-au îndeplinit toate visurile.
Nu, decizia nu se mai poate întoarce. Simona, ca să intre iar în circuit, ar trebui ca la turnee de 250.000 de dolari să joace calificări, ceea ce nu permitem. Simona nu își permite așa ceva. Ea a decis să se retragă așa cum a început, cu mare bucurie. Cu mare bucurie a închis și această carieră de mare succes. Simona a fost un simbol al României și al românilor. Pe toate arenele din lume au fost românii aproape de Simona și au susținut-o. Este incredibil! Sunt multe de spus.”
Un alt mesaj emoționant despre Simona Halep și cariera sa inegalabilă a fost cel transmis de Dan Negru pe Facebook. Omul de televiziune a așezat-o pe sportivă pe același piedestal cu alte nume mari ale României, cum ar fi Helmuth Duckadam sau Nadia Comăneci.
„Acum că s-a retras, o pot spune: Halep a fost o întâmplare. O dată la 50 de ani. Atât a trecut de când Ilie Năstase a fost nr. 1 în 1973. Atât putem: o dată la jumătate de secol. Prima ediție a Australian Open a avut loc în 1905. Noi încă nu făceam răscoala din 1907.
Suntem minori în performanțe sportive! 62% dintre noi nu practică nicio activitate fizică și am ajuns țara cu cel mai mic procent de sport de masă din Europa: 5%! România are 7 bazine de înot olimpice omologate. Ungurii au sute…
De aceea Halep, Duckadam, Nadia, Ilie, David sunt întâmplări!
Dacă aș da timpul înapoi, i-aș cere Simonei să nu mai spună niciodată: „suntem o țară mică”. Îi țin minte declarația asta! NU! Nu suntem mici. Suntem doar neputincioși.
Dar uneori adevărata forță ți-o regăsești abia în neputință!”, a scris Dan Negru despre jucătoarea de tenis iubită de milioane de oameni.