Cei doi parteneri au fost, mai întâi, colegi de clasă în cadrul Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanța. Deși s-au plăcut din prima clipă, amândoi au avut parte de alte iubiri adolescentine înainte de a se apropia. Abia în ultimul an de liceu au început să formeze un cuplu și, la scurtă vreme, fiecare a luat-o pe un alt drum. Deși au ales să urmeze studii diferite, inimile lor au rămas legate una de alta, în ciuda celor patru ani în care s-au iubit de la distanță.
Artistul a rămas în România, unde a urmat cursurile Universității de Arhitectură „Ion Mincu” din București. Dar femeia care avea să-i devină soție a avut alte planuri și a plecat în Marea Britanie, pentru a studia la o facultate din Manchester.
„Când am terminat liceul, Bianca a plecat la facultate, în Marea Britanie. La acel moment, noi eram împreună de șase luni, dar am intrat în panică pentru că, ea fiind plecată, m-am gândit că o voi pierde. Era, până la urmă, fata de care mă îndrăgostisem din prima zi de liceu, când o văzusem îmbrăcată într-o cămașă albă și o pereche de blugi.
Dar amândoi am fost foarte implicați în a construi relația noastră, astfel că au urmat patru ani de iubire mai mult la distanță, cât Bianca a fost la studii, în Manchester.”, a declarat Jean Gavril, potrivit Wowbiz.
View this post on Instagram
Într-un mesaj publicat în mediul online, soția lui Jean Gavril a povestit debutul relației lor din perspectiva ei. Se pare că își amintește și un alt detaliu important pe care partenerul său nu l-a menționat. Ei bine, aceștia s-ar fi văzut pentru prima oară când erau mult mai mici și împărțeau același hobby.
„Ne-am cunoscut când am început liceul, în prima zi de liceu și am fost prieteni până la un punct, când nu a mai fost prietenie și totul a început foarte brusc. Aparent, ne-am cunoscut și mai de demult, când aveam 7-8 ani și am făcut karate împreună.”, a povestit soția lui Jean Gavril pe Instagram.
Mulți se întreabă și ce meserie are femeia care l-a cucerit pe interpretul piesei „Ultimul val”. Bianca este antropolog și dansatoare, iar o vreme a fost content writer pentru un blog de dans sportiv. Să fie oare pasiunea pentru artă responsabilă de longevitatea relației lor? Posibil, dar cu siguranță nu este singurul factor ce i-a ținut unul lângă altul mai bine de un deceniu.
Află totul despre frumoasa familie a lui chef Florin Dumitrescu
Cei patru ani petrecuți la distanță i-au făcut să își dea seama cât de mult se iubesc, astfel că s-au logodit, în ciuda miilor de kilometrilor care au stat în calea lor.
Totul a avansat rapid între ei și la scurtă vreme după logodnă și-au unit destinele. Au fost convinși din prima clipă că vor rămâne unul lângă celălalt și astăzi sunt mai fericiți ca niciodată.
„Nu a fost deloc ușor, dar am reușit să trecem împreună peste toate problemele. După primii trei ani de relație, ne-am logodit, iar după alți trei ne-am căsătorit.”, a mai povestit Jean Gavril.
View this post on Instagram
Anul care i-a făcut să simtă adevărata împlinire a fost 2021, căci atunci s-a născut Eva Marina, fiica lor care are în prezent un an și jumătate.
„Suntem foarte fericiți! Am așteptat cu mare emoție ca acest moment, pentru care ne-am pregătit destul de mult timp, să devină realitate. Însă oricât de mult am crezut noi că suntem de pregătiți, nimic nu se compară cu bucuria pe care o simțim acum, când o ținem, în sfârșit, în brațe pe Eva Marina. Tot ce îmi doresc pentru ea este să fie sănătoasă, iar noi să reușim să o creștem liberă, fără niciun fel de frici.”, a spus artistul, conform Click.
View this post on Instagram
Și fericita mămică a avut ceva de spus despre perioada minunată pe care a traversat-o când era însărcinată și despre momentul în care și-a cunoscut fetița. Deși a avut anumite probleme în timpul celor nouă luni, se pare că toată durerea a fost ștearsă cu buretele de clipa marii întâlniri.
„Am așteptat cu mare nerăbdare să-l cunosc și să-l țin în brațe pe acest omuleț, care este rezultatul iubirii dintre mine și Jean. Pentru Eva Marina, atât eu, cât și Jean vom face tot posibilul să fim cele mai bune variante ale noastre.
Spre finalul sarcinii, deja îmi părea rău că nu o să mai fiu gravidă, chiar dacă nu a fost mereu o sarcină ușor de dus, cum nicio sarcină nu cred că este. Spun asta pentru că, în primul trimestru, am avut COVID-19, iar în cel de-al doilea trimestru am descoperit că am diabet gestațional.
Cu toate acestea, pentru mine a fost o perioadă frumoasă, de care mi se pare că m-am bucurat prea puțin timp. M-am simțit foarte naturală și frumoasă, am simțit că sunt conectată la o putere mult peste noi, niște simpli oameni.”, a povestit Bianca Gavril.
În primăvara anului 2022, Bianca și Jean Gavril au stat din nou separați, pentru că artistul a acceptat provocarea de a pleca în aventura „America Express” alături de fratele său, Dinu Gavril. Decizia de a pleca în Mexic a afectat în mod direct rutina familiei lor, căci micuța Eva Marina a rămas doar în grija mamei când avea numai șapte luni. În ciuda acestei perioade, sentimentele lor au rămas aceleași. La întoarcerea din competiție, cuplul și-a reluat viața de dinainte, bucurându-se în continuare de momentele de intimitate.
În prezent, se uită împreună la fiecare ediție a emisiunii și se amuză copios de peripețiile de care bărbatul a avut parte. Într-una din zilele petrecute în Mexic, Jean Gavril a trebuit să îndeplinească o probă, în cadrul căreia era nevoit să o ia de soție pe cântăreața Andreea Bălan. Fanii au reacționat imediat la acest moment al show-ului și au presupus că Bianca Gavril a fost geloasă pe sărutul pe care cei doi artiști și l-au dat de dragul competiției.
„Pentru asta v-ați isterizat, mă, toți? Uau! Nu, nu m-a deranjat fix sărutul, nu a fost sărut, nu m-a deranjat pupicul pe buze deloc, ba chiar m-a amuzat. M-au deranjat alte chestii care au urmat după și le-am discutat acum cu Jean. Jean, în general, este un tip mult prea drăguț, spre binele lui.”, a spus partenera cântărețului pe InstaStory.
View this post on Instagram
Conturile de Facebook și Instagram ale celor doi soți sunt pline de imagini cu micuța lor. Eva Marina a atras simpatia publicului încă din prima clipă și are o mulțime de admiratori în listele de urmăritori ale părinților. Cel mai recent videoclip încărcat de vedetă cu micuța este cel de pe 1 martie 2023. I-a oferit acesteia un buchet de lalele, iar reacția ei a fost absolut adorabilă.
View this post on Instagram
Comentariile la această postare au început să curgă imediat, fiindcă multe persoane au fost cucerite de frumusețea și inocența copilei. Iată ce mesaje i-au lăsat internauții lui Jean Gavril:
Ce mai face cuceritorul Jaime Camil. Are o familie minunată și o carieră de succes
Într-un interviu acordat pentru Fanatik, Jean Gavril a răspuns sincer la întrebarea „De ce nu ai mers cu soția în „America Express”?”. Iată cum și-a argumentat alegerea de a participa la acest show alături de fratele său:
„Deși soția mea, Bianca, a fost în cărți ca persoană cu care să plec, noi am devenit recent părinți. La momentul plecării, copilul nostru avea șapte luni, deci nu ar fi putut veni și ea. Dar dacă ar fi fost să plec cu ea, Bianca e o persoană care nu prea iese din zona ei de confort.
E riscant să meargă cuplurile în genul acesta de experiențe. Singurul nebun cu care puteam să plec era fratele meu și a fost o experiență care ne-a legat și mai mult.”
Iar fratele său l-a completat, adăugând încă un motiv pentru care l-a ales pe el să îi fie partener în această aventură:
„Pentru că de mine nu poate să divorțeze. (n.r. râde)”.
Familia este cea mai de preț comoară pentru Jean Gavril, așa că nu a riscat să distrugă armonia din relația pe care o are cu mama fetiței sale.
„Eu, acum, mă bucur că nu m-am dus cu nevastă-mea, cu Bianca, pentru că a existat această variantă și mi-am dat seama că ne-ar fi făcut rău. Adică, dacă m-aș fi dus cu Bianca, ne-ar fi făcut foarte rău! Nouă, personal.”, a explicat într-un alt interviu.
View this post on Instagram