Copilăria lui Catrinel Dumitrescu a fost strâns legată de lumea teatrului. S-a născut pe 11 octombrie 1956 la Brăila și din primii ani de viață și-a petrecut aproape fiecare zi pe lângă scenă, la Teatrul Maria Filotti, acolo unde lucrau părinții ei, Jeny și Gheorghe Dumitrescu. Mama sa a fost actriță, iar tatăl regizor tehnic.
Nu e de mirare că a fost fascinată de această lume încă de la primul contact pe care l-a avut cu scena, decorul, publicul, aplauzele și tot ce înseamnă, într-un cuvânt, teatru.
„Țin minte, când am deschis ochii, ce mă impresiona la teatru: candelabrele strălucitoare, starea febrilă de sărbătoare înaintea fiecărui spectacol, zumzetul sălii care se auzea în difuzoarele din cabină, glasul regizorului tehnic care ruga publicul „să-și ocupe locurile în sală”, agitația cabinierelor cu costumele… iubeam mirosul acela de proaspăt călcat ce păstra izul de fard și transpirație și naftalină… și actorii preocupați, emoționați păreau niște gâze ce așteaptă gongul care vestește ceasul de seară când vor dobândi puterea de a lumina feeric și a deveni licurici.”
Mama ei a fost persoana care i-a transmis pasiunea nebună pentru actorie, căci femeia a jucat pe toată perioada sarcinii, pe când o avea în pântecul său.
Norocul a dat peste Catrinel Dumitrescu devreme, la numai 16 ani. Se pare că a fost omul potrivit la momentul potrivit: regizorul Alexandru Tocilescu a văzut în ea potențial și i-a oferit ocazia să își dovedească talentul. Căuta o tânără care să joace în spectacolul „Svanevit” și a ales-o fără să stea pe gânduri.
Acest prim pas spre cariera de actriță la care visa i-a dat încredere să susțină admiterea la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale. A intrat din prima încercare, ajungând la clasa lui Octavian Cotescu, de la care a învățat tot ce știe astăzi.
„De la el am învățat că pe scenă se spune necondiționat adevărul, că arta e senină, că vocația artistică e ceva ce e înăuntrul tău de când te naști și trebuie să-i consacri toată viața fără să aștepți nimic în schimb.
De la el am învățat să refuz drumurile ușoare, să nu dau vina pe alții și să-mi asum eșecurile și mai ales că teatrul se face cu dragoste și încredere și că noi, actorii, încercăm prin „arta noastră” să facem oamenii mai buni.”, a povestit actrița despre profesorul care a îndrumat-o și a sprijinit-o.
Înainte de 1990, an în care a intrat în echipa teatrului Nottara, a avut ocazia să joace și la Teatrul Bulandra, alături de Octavian Cotescu, pe când încă era pe băncile facultății.
A jucat în zeci de piese celebre, iar cele mai cunoscute roluri ale sale sunt: Viviana din „Un regat pentru un asasin”, în regia lui Tudor Mărăscu, Lizzie din „Omul care aduce ploaia” și Liza din „Fierarii”, în regia lui Horațiu Mălăele.
Nu este străină nici de lumea filmului, chiar dacă a apărut în prea puține astfel de producții, după cum ar spune cei mai înfocați fani ai săi. Interpretarea Silviei în „Buletin de București” și „Căsătorie cu repetiție” a fost un real succes.
Pentru că a fost fascinată de tot ce au învățat-o profesorii ei, în frunte cu Octavian Cotescu, a dorit să dea mai departe informațiile prețioase pe care le-a învățat ca studentă și, mai apoi, ca tânără actriță. Astfel a ajuns să fie pentru o vreme și profesoară de actorie în cadrul Universității Hyperion din București, la Facultatea de Arte.
După cum recunoaște la rândul său, a sacrificat multe de dragul carierei, dar a făcut totul cu plăcere și dedicare. Se pare că nu regretă nimic, fiindcă toată viața și-a ascultat inima când a venit vorba de parcursul profesional.
„Aceasta este o meserie pe care ori o faci foarte bine, ori nu o faci deloc. Cât am fost profesor universitar, în primul rând le-am spus studenților să iubească această meserie mai mult decât orice și să nu urmărească, de la început, succesul și gloria, căci acestea se plătesc în avans. Trebuie să muncești mult pentru această meserie, cu credință, să te dedici și să fii în stare să sacrifici multe.”, spunea într-un interviu.
Deși a trăit toată viața pe scenă, a reușit să păstreze discreția când a venit vorba de relația amoroasă cu regretatul actor Emil Hossu. Colegii și spectatorii știau că sunt căsătoriți, dar ei s-au axat întotdeauna pe relația profesională când se aflau la teatru și nu au amestecat „afacerile cu plăcerea”.
Pentru a petrece cât mai mult timp împreună, au profitat de orice ocazie ivită și nu au refuzat să joace cot la cot. Au împărțit aceeași scenă timp de 10 ani și de fiecare dată au umplut sala cu piesa „Doi pe o bancă”.
S-au iubit, s-au respectat și s-au înțeles, deși între ei era o diferență de 15 ani, el fiind mai mare. Au fost de nedespărțit în cei 20 de ani de căsnicie, până când el și-a dat ultima suflare, pe 25 ianuarie 2012, pe când se pregăteau să urce pe scenă, unde aveau de jucat piesa „Aniversarea”. Chiar înainte de ora începerii, Emil Hossu a suferit un infarct în foaierul teatrului.
„Îmi aduc aminte că era lume multă, a venit salvarea. Filmul meu e rupt și nici nu am încercat să mă întorc la momentele acelea pentru că au fost cumplite. M-au secerat.”, a mărturisit actrița.
Oamenii care au asistat la această scenă tragică povestesc că Emil Hossu, înainte de a se stinge, i-a spus un ultim „Te iubesc” soției sale, semn al dragostei necondiționate pe care i-o purta. Până în ultima clipă a vieții lui s-a gândit la ea. Impresionant, nu?
„Toată viața noastră o păstrez vie. Pentru mine nu s-a întâmplat nefericitul eveniment. Simt mereu pierderea ca și cum s-ar fi întâmplat recent. Sigur că timpul a mai atenuat puțin din intensitatea durerii, dar toate amintirile sunt vii. Iar cea mai vie amintire este cea a momentului în care am realizat că el nu mai e. Amintirea asta rămâne vie și intensă în fiecare zi a vieții mele.”, a mai declarat „doamna teatrului”.
Catrinel Dumitrescu a ales să rămână singură după ce marea ei iubire s-a stins. Durerea i-a fost mângâiată de compania celor doi câini pe care ea și Emil Hossu i-au crescut împreună. Deși a suferit enorm, nu s-a lăsat învinsă de această pierdere și a continuat să urce pe scenă, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
„Este cumplit, dar asta-i meseria. Uneori nici timpul nu vindecă rănile. În curând intrăm în vacanță și, dacă pot din punct de vedere financiar, îl voi duce câteva zile la mare pe Alun, unul dintre cei doi câini ai noștri. Are nouă ani și suferă de displazie de șold, iar Milu l-a dus în fiecare an pe Litoral, pentru că îi face bine.”, a spus actrița într-un interviu.
Emil Hossu s-a căsătorit cu frumoasa Catrinel Dumitrescu după ce a divorțat de prima lui soție, violonista Ana Hossu, alături de care are un fiu, pe Dan Mihai Hossu.
Într-un interviu din 2007, acordat pentru revista Taifasuri, actorul a dezvăluit ce l-a atras la Catrinel Dumitrescu.
„Am descoperit că avem în comun relațiile sociale, dar și profesia, avem aceleași lucruri care ne plac și, în primul rând, suntem foarte deschiși. Nu trebuie să o mint, de exemplu, ca să merg să joc o partidă de pocher, cum se mai întâmplă uneori, să am relaxări din acestea mai zburdalnice și să fiu nevoit să spun că mă duc la bibliotecă. Nu…
Ce se întâmplă aia facem. Reciproca este valabilă. Comunicăm și, foarte important, ne place tot mai mult să stăm acasă, dar nu pentru că am fi devenit comozi…”, a povestit artistul, potrivit Newsweek.
După moartea artistului, timp de doi ani, actrița și fiul răposatului ei soț s-au războit în instanță pentru o poliță de asigurare, drepturile lui de autor, un autoturism, un apartament cu două camere în București și câteva proprietăți pe care le avea în comuna Copalnic-Mănăștur, din Maramureș.
Potrivit revistei Unica, neînțelegerile au pornit în momentul în care Dan Mihai Hossu a dorit să primească o parte din apartamentul în care Emil Hossu a locuit cu soția lui și jumătate din autoturismul acestora. Bunurile menționate au fost cumpărate în timpul căsniciei celor doi, dar legea spune că Dan Hossu avea dreptul la o parte din această avere, fiind fiul lui legitim.
Din fericire, războiul a încetat după doi ani, moment în care cei doi au ajuns la un acord.
