Ion Țiriac Jr. s-a născut pe 22 septembrie 1976, în perioada în care tatăl său se iubea cu modelul american de origine franceză Mikette von Isenberg. Părinții lui nu au rămas împreună, dar s-au ocupat în mod egal de creșterea sa.
Modelul și tenismenul s-au cunoscut în 1974, pe vremea când el era component al echipei României de Cupa Davis. Ea locuia pe atunci în Statele Unite și nu s-a putut adapta la viața din România. Acum, fiul lor este un munte de om, în vârstă de 47 de ani, care le va aminti întotdeauna că au format un cuplu la acea vreme.
Ion Alexandru Țiriac are doi părinți bogați și cunoscuți, ceea ce înseamnă că a avut de mic tot ce și-a dorit. Deși nu s-a plâns niciodată, s-ar putea să-i fi lipsit uneori compania tatălui, care era mai mereu plecat la repetiții sau în turnee. Chiar Ion Țiriac a recunoscut că și-ar fi dorit să fie mai des acasă, alături de copii.
„Singurul lucru pe care totuși pot spune că îl regret este că nu mi-am putut face o familie adevărată. Să merg la serviciu la 8 dimineața, să termin la 17, să am 20 de copii care să alerge în jurul meu și așa mai departe. Pentru că eu am fost tot timpul cu mai puțin talent și cu mai multă muncă. Am încercat întotdeauna să fiu un pic mai bun mâine decât azi. Și asta, la un moment dat, preia controlul asupra ta. Și asta înseamnă că nu îți poți împărți timpul.”, a dezvăluit Ion Țiriac într-un interviu.
În prezent, prin mâinile lui Ion Ion Țiriac trec o mulțime de bani, căci se ocupă de supravegherea mai multor afaceri ale căror baze au fost puse de tatăl său.
În timpul liber însă are cu totul alte activități. Se pare că este pasionat de sport, chiar dacă nu a ales tot tenisul, ca Ion Țiriac. Îi place boxul, înotul și își menține foarte bine echilibrul pe placa de surf.
Sportul l-a ajutat să își construiască și fizicul de invidiat pe care îl afișează astăzi în toată splendoarea pe rețelele sociale. Ion Țiriac Jr. se fotografiază adesea în sala de forță sau pe plajă, la bustul gol, lăsându-și mușchii la vedere.
„Duminică la ora 6 dimineața fac exerciții pentru a fi în formă zi de zi. Nu te uita niciodată în oglindă, te vei obișnui cu imaginea locului în care ești, nu a locului unde vrei să fii!”, scria el pe Instagram în primăvara lui 2023.
View this post on Instagram
Frumoasa Ileana Lazariuc (41 de ani), fiica Anastasiei Lazariuc, i-a furat inima lui Ion Alexandru Țiriac la începutul anilor 2000. Atunci, amândoi erau foarte tineri și sperau să trăiască o poveste de iubire care să dureze până la adânci bătrâneți. După aproximativ un deceniu de relație, și-au unit destinele, pe 22 aprilie 2009.
Actrița s-a retras treptat din lumina reflectoarelor, axându-se pe viața de familie, mai ales după ce a devenit mamă și soție. Din păcate, relația lor de aproape două decenii s-a încheiat în 2017, când au divorțat în mare secret. Acest detaliu din viața lor personală a ieșit la iveală în 2019, când o persoană apropiată a povestit presei ce s-a întâmplat:
„Ileana și Alexandru nu mai sunt împreună de aproape doi ani. Erau străini unul de celălalt. El avea altă viață, ea era mai mult cu copiii. S-a răcit relația și au decis de comun acord să divorțeze. Nu au spus nimic, pentru că la mijloc sunt bani mulți și acesta a fost pactul: discreție totală, dovadă că doar apropiații știau de aceste lucruri. Ea nu se poate plânge, are o viață de regină, copiii au de toate.
Au locuit o vreme la Monte Carlo, Paris, după care s-au întors în România. De-atunci începuse să se strice treaba. Copiii lor au fost protejați, pentru că au decis să se comporte ok, au evitat discuțiile în contradictoriu. Nimeni nu a fost fericit cu decizia asta, dar așa e viața.”
Ion Alexandru Țiriac și Ileana Lazariuc au devenit părinți de două ori în timpul relației de lungă durată. Primul lor născut este Alexandru Țiriac, venit pe lume la Paris, pe 7 martie 2008. Mezinul Nicholas Noah s-a născut în anul următor, pe 19 iunie.
Acum, băieții au 16, respectiv 15 ani și sunt elevi, iar în timpul liber se implică în tot felul de activități extrașcolare, cum ar fi înotul și fotbalul.
Amândoi s-au înălțat destul de mult, semn că la fizic seamănă cu tatăl lor. Acest detaliu a putut fi observat într-o imagine publicată chiar de el pe Instagram în decembrie 2022, într-unul din puținele momente în care își afișează minorii pe Internet.
Nici când erau mici, părinții nu i-au expus pe rețelele sociale și au postat foarte rar fotografii cu ei, de obicei din vacanțe sau de la ocazii speciale. Deși nu mai este împreună cu mama băieților, Ion Țiriac Jr. continuă să aibă o relație civilizată cu ea, pentru că se ocupă împreună de educația acestora.
În ultimii ani, s-a tot vehiculat că Ion Alexandru Țiriac ar avea o relație amoroasă cu tenismena Sorana Cîrstea (33 de ani). Nici până în prezent, cei doi nu au confirmat zvonurile, însă au fost văzuți de câteva ori împreună.
Una dintre aparițiile care le-au dat tuturor de înțeles că au o legătură strânsă a fost cea din mai 2023, din cadrul turneului WTA 1000 de la Roma. Bărbatul a susținut-o pe sportivă din loja sa oficială, când a stat alături de antrenorul Thomas Johannson.
Potrivit prosport.ro, cei doi presupuși parteneri s-ar fi cunoscut la Stejarii Country Club, complexul sportiv în care jucătoarea de tenis se antrenează când se află în România și care îi aparține lui Ion Țiriac. În perioada 2014 - 2017, Sorana Cîrstea a avut o relație cu tenismenul Santiago Giraldo, din Columbia.
View this post on Instagram
Afaceristul are doar doi frați oficiali, pe Karim Mihai Țiriac (28 de ani) și pe Ioana Natalia Țiriac (26 de ani). Totuși, tatăl său a mărturisit într-un interviu că are în total 33 de copii. Probabil aceștia nu se cunosc între ei, fiind făcuți cu femei diferite, dar Ion Țiriac îi știe pe toți și are de gând să lase o parte din moștenire fiecăruia:
„Dintotdeauna mi-au plăcut femeile, nu-mi explic de ce. Din cei 33 de copii ai mei, doar 3 sunt legitimi și au numele meu. Totuși, bunurile mele vor fi împărțite în 33 de felii egale și toată lumea va primi aceeași sumă. Am trei copii oficiali și 30 neoficiali. Cred că merită cu toții să aibă dreptul la aceeași parte.”
Anca Serea si Adi Sînă, despre viața de familie cu șase copii: „Adi a fost salvarea mea”