Ileana Lazariuc, mărturisire neașteptată despre tatăl copiilor ei. Ce a putut spune despre Alexandru Ion Țiriac: „Am fost împreună o jumătate de viață”
Ileana Lazariuc a oferit recent unul dintre cele mai sincere interviuri din ultimii ani, vorbind despre viața pe care o duce în prezent, despre cei doi băieți ai săi și despre relația pe care o are cu fostul partener, Alexandru Ion Țiriac. Deși au trecut câțiva ani de când drumurile lor s-au separat, respectul dintre ei pare să fi rămas neschimbat. Declarațiile sale au atras atenția, mai ales că vedeta a ales să vorbească deschis despre omul alături de care și-a construit o mare parte din viață.
După ce Ileana Lazariuc și Ion Țiriac Jr. au decis să meargă pe drumuri separate, fosta artistă s-a mutat în Dubai împreună cu cei doi copii ai lor. Departe de agitația din România și de lumina reflectoarelor, vedeta și-a concentrat atenția asupra familiei și a creșterii celor doi băieți, Alexandru și Nicholas. Chiar dacă divorțul Ilenei Lazariuc a surprins la momentul respectiv, cei doi foști parteneri au reușit să păstreze o relație civilizată și echilibrată.
Nepotul lui Ion Țiriac a împlinit 18 ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis Ileana Lazariuc
„Copiii sunt mândria mea cea mai mare”
În interviul acordat publicației OK! Magazine, Ileana Lazariuc, în vârstă de 44 de ani, a vorbit cu emoție despre transformarea copiilor săi și despre felul în care timpul pare să fi trecut pe nesimțite.
Aceasta este mândră de evoluția copiilor ei și nu consideră că a sacrificat timp sau resurse pentru ei. A trăit cu bucurie fiecare etapă din viața lor de până acum și se bucură în continuare de transformările prin care trec.
„Da, parcă ieri erau mici, iar acum mă uit în sus la ei și nu-mi vine să cred ce mari s-au făcut. Trecerea timpului se vede cel mai frumos și mai curat prin copii. Fiecare etapă și fiecare vârstă are farmecul ei, cu bune și cu provocări. Am crescut împreună cu ei, am învățat unii de la alții în fiecare zi, iar astăzi sunt doi copii buni, calzi și foarte înțelegători. Sunt mândria mea cea mai mare.
Nu îmi place cuvântul „sacrificiu”. Când faci lucruri pentru copiii tăi sau pentru oamenii pe care îi iubești, le faci din alegere și din asumare, nu cu sentimentul că pierzi ceva. Fiecare etapă a vieții vine cu priorități. Au fost momente când am ales să pun familia pe primul loc și să fiu prezentă acolo unde era cea mai mare nevoie de mine, dar am făcut-o cu toată inima, așa că nu privesc în urmă cu regrete.”, a declarat Ileana Lazariuc despre copiii pe care îi are din căsnicia cu fiul lui Ion Țiriac.
„Va rămâne o parte extrem de importantă din trecutul meu”
Cea mai surprinzătoare parte a interviului a fost însă cea în care Ileana Lazariuc a vorbit despre fostul său soț, Alexandru Ion Țiriac, cunoscut drept Ion Țiriac Jr. Deși relația lor sentimentală s-a încheiat, vedeta a mărturisit că îl consideră în continuare o persoană extrem de importantă în viața sa, în special datorită rolului pe care acesta îl are în viața copiilor.
Declarația sa a fost una sinceră și matură, demonstrând că între cei doi există în continuare respect și comunicare.
„Este un lucru firesc, până la urmă am fost împreună o jumătate de viață și el a fost și va rămâne o parte extrem de importantă din trecutul meu. Este tatăl copiilor mei și este un tată absolut extraordinar, dedicat și implicat, pentru care voi avea întotdeauna un respect profund. Am reușit să păstrăm o relație matură, caldă și liniștită, bazată pe comunicare și pe respect reciproc, punând mereu pe primul loc echilibrul și fericirea băieților noștri.”, a mai adăugat vedeta, pentru aceeași sursă.
Mărturisirea i-a surprins pe mulți dintre admiratori vedetei, mai ales că, după divorț, aceasta a preferat să fie discretă și să vorbească foarte rar despre viața personală.
Ce fată superbă are Ion Țiriac! Vezi cum arată și cu ce se ocupă Ioana, fiica fostului tenismen
Cum arată viața Ilenei Lazariuc în 2026
Față de anii precedenți, în 2026, Ileana Lazariuc are mai puține apariții publice și mai mult timp dedicat familiei. Fosta artistă și-a construit o rutină liniștită în Dubai și evită expunerea excesivă. Totuși, interviurile rare pe care le oferă sunt urmărite cu interes, mai ales de cei care își amintesc perioada în care era una dintre cele mai apreciate prezențe din showbizul românesc.
La fel ca atunci când era foarte tânără, Ileana Lazariuc este o femeie elegantă și discretă, iar aparițiile sale recente demonstrează că timpul pare să fi trecut blând peste ea.
Surse foto: Instagram, Instagram, Instagram, Instagram
Surse articol: Okmagazine, Bzi, Tvmania
Tags: Ileana Lazariuc, Ion Țiriac, Ion Țiriac Jr., Vedete Romania