Adrian Păunescu se simțea cel mai bine când punea în versuri trăirile pe care le avea. A trăit pentru versurile pe care le-a scris și pentru promovarea culturii, sub toate formele ei. Dedicarea lui l-a ajutat să se facă remarcat și la nivel internațional, astfel că a ajuns să fie numit „cel mai faimos poet al României” într-un articol publicat de Associated Press (agenția de presă americană).
Succesul său nu a fost pe placul tuturor celor din jur, mai ales după ce a pus bazele „Cenaclului Flacăra”, cunoscu și sub alte denumiri: „Cenaclul lui Păunescu” sau „Flacăra lui Păunescu” (care a activat între 1973 și 1985).
În cadrul acestei mișcări culturale s-au lansat numeroși poeți, dar și muzicieni rock și folk. Evenimentele pe care le organiza Adrian Păunescu în cadrul cenaclului includeau concerte de muzică populară și pop, recitaluri de poezie și discursuri susținute chiar de el.
Această mișcare a devenit un adevărat fenomen național, care l-a făcut pe artist să nască păreri pro și contra în mințile celor din jur. De ce? Pentru că în cadrul întâlnirilor erau nelipsite elogiile adresate Partidului Comunist.
Practic, Adrian Păunescu a promovat poezia și muzica românească, folosindu-se de un ton naționalist, care încuraja comportamentul lui Nicolae Ceaușescu.
În opinia scriitorului Val Tălpălaru, cenaclul era doar o distracție pentru mulți dintre participanți, pe care Adrian Păunescu în influența într-un mod negativ:
„Era gratis, nu plăteai nimic, iar la final băutura și mâncarea erau mană cerească. Adolescenții provocau pagube majore și erau influențați de cel care le era „discipol”. Dacă în faza inițială erau chemați și forțați să participe, mai apoi s-au obișnuit.”
Mii de tineri participau la aceste manifestări, fiindcă se simțeau liberi să se exprime și se puteau bucura de experiențe complet noi, așa cum era ascultarea muzicii folk și rock.
„Generația în blugi”, cum era numită chiar de poet, a adoptat rapid stilul de viață nonconformist pe care el îl promova, iar Partidul Comunist a început să se simtă sfidat de aceste practici.
Activitatea cenaclului a luat sfârșit si brusc în 1985, dar în 1990, a reușit să pună bazele cenaclul „Totuși iubirea”, încercând să revină în atenția tinerilor artiști.
Adrian Păunescu a intrat în politică la 23 de ani, ca secretar U. T. C. la Uniunea Scriitorilor Romani. Apoi, la doi ani distanță, în 1968, a devenit membru cu drepturi depline al Partidului Comunist Roman.
Dar nu a fost un comunist obișnuit, căci a avut și multe momente în care a criticat regimul pentru nedreptățile pe care le făcea asupra oamenilor. Astfel, poetul a rămas în istorie pentru poziționarea sa, când de o parte, când de cealaltă a regimului politic. Această dualitate este în continuare neînțeleasă de mulți, iar el era conștient că a stârnit vâlvă în rândul oamenilor.
„În vremea lui Ceaușescu, mi se făceau reproșuri grave că nu sunt corect și disciplinat conform cu linia partidului. După moartea lui Ceaușescu am suportat ani și ani de reproșul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceaușescu își recâștiga un loc de merit în istoria națională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunța în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul nu trebuia să cadă.”, a declarat Adrian Păunescu într-un interviu publicat în Jurnalul Național.
După prăbușirea regimului comunist, Adrian Păunescu s-a alăturat Partidului Socialist al Muncii, la conducerea căruia se aflau foști activiști comuniști.
În 1996 a candidat la președinția României, ca reprezentant al acestui partid. A obținut atunci doar 0, 96% din voturi. Apoi, între 1992 și 1996 a fost senator de Dolj din partea aceluiași partid. În 2001 s-a înscris în PSD, iar in perioada 2000-2004 a fost din nou senator de Dolj. Ulterior, în 2004 a fost devenit senator în circumscripția electorală Hunedoara și a obținut funcția de președinte al Comisiei de Cultură.
Adrian Păunescu a fascinat o mulțime de femei cu farmecul său și a recunoscut că s-a îndrăgostit, la rândul lui, de nenumărate ori. A avut mai multe relații, chiar dacă a fost căsătorit de două ori. Doar avea nevoie de muze pentru versurile sale, nu?
„Nu cred că știu să număr, nu în sensul că ar fi foarte multe. Cred că trei. Deși consider că sunt nedrept. Trei și 14 – pi (n.r. – valoarea numărului 3,14, considerat număr irațional, nu poate fi calculată exact, șirul cifrelor de după virgulă fiind infinit). Aproape că n-aș putea hotărî. E cețos totul.”, spunea el într-un interviu acordat revistei Tango în 2009.
Avea 17 ani când s-a îndrăgostit de poeta Constanța Buzea, care era cu doi ani mai mare decât el. Ar fi vrut să o ia de soție chiar atunci, doar că nu a putut, fiindcă nu era major.
„Nu mai puteam unul fără altul. Aveam 17 ani, ne-am îndrăgostit, eu și Constanța Buzea, și ne-am dus la primărie. Și acolo ăla, când a aflat că aveam 17 ani și câteva luni, a spus să aduc de la tata hârtie că e de acord, că eu nu eram major. Și-am zis: „De l-aș putea găsi eu pe tata…”. Tata era în pușcărie (n.r. – Constantin Păunescu, tatăl poetului, a fost deținut politic în perioada 1949 – 1964). Am avut răbdare și, la 18 ani, ne-am dus și ne-am căsătorit. Simplu.”, a declarat Adrian Păunescu.
În 1967 a venit pe lume primul copil al poetului, o fetiță, pe nume Ioana. Următorul născut al cuplului a fost Andrei, care a văzut pentru prima dată lumina zilei în 1969.
Din cauza vieții profesionale tumultuoase pe care o ducea artistul în paralel cu viața de familie, relația lui cu soția s-a răcit.
„Eu am început o viață socială foarte palpitantă, cu pierderea nopților, cu plecări prin țară, probabil că s-a petrecut ceea ce era aproape firesc să se petreacă. A apărut o neîncredere, la început nemotivat, o înstrăinare și, probabil, eu, după aceea, m-am străduit s-o motivez.”, a recunoscut acesta...
Constanța Buzea a oferit mai multe detalii despre căsnicia sa eșuată cu Adrian Păunescu în cartea „Creștetul Ghețarului”, un jurnal al său din anii 1969-1971. Se pare că a îndurat multe umilințe, fiind înșelată de mai multe ori de soțul său.
„La începuturi, îmi păruse ca un gladiator. Luptând cu sărăcia lucie, cu foamea lui masivă, ardoarea de a se afirma ca poet... La orizont, în devenire, era omul-spectacol cu două-trei fețe.”, a mărturisit poeta Constanța Buzea.
Aceasta l-a acuzat pe fostul soț, tot în scrierile sale, că i-ar fi fost infidel și că ar fi avut și alți copii din relațiile extraconjugale.
„Câteva luni după nașterea Ioanei, stând noi de vorbă, încercam să-l asigur că următorul nostru prunc o să fie băiatul pe care și-l dorește. Dar îi scapă o remarcă aiuritoare, că lui i se vor naște numai fete. Cum așa?! Fără să-i pese de efect, mi se spovedește cu orgoliu că este tată și la altă casă. Că o nebună îndrăgostită de el i-ar fi născut gemene. (...)
Rănită, mințită, nu mă văd iertând. (...) Pe ea n-o condamn. Himerele ei, iluziile ei sunt ca și firești, ca și ale mele oarecând. Dar pe el nu-l absolv de vinovăție.”, a mai scris Constanța Buzea.
În cele din urmă, s-a dovedit că Adrian Păunescu a avut cel puțin o fiică dintr-o relație extraconjugală. Andreea Mihaela Păunescu, născută în 1968, a luptat un deceniu în Instanță pentru a fi recunoscută de poet ca fiind fiica lui legitimă.
„Marea răsplată, după decenii de tăceri și incertitudini de fiică secretă a lui Adrian Păunescu și după alt deceniu de drumuri nesfârșite la instanțe, ca fiică legitimă, este că mi s-a făcut dreptate, știu cine sunt și sunt vindecată sufletește.”, a declarat Andreea Păunescu.
În 1990, scriitorul s-a căsătorit cu femeia care i-a furat mințile în 1983. Este vorba despre folkista Carmen Antal.
„În cazul domnișoarei Carmen Antal, eu sunt o victimă. Ea m-a întâlnit pe mine, ea m-a căutat pe mine, ea m-a oprit din drum. Sigur, eu, când m-am oprit, am constatat că e o fată divină, și era chiar o fată divină, cum e acum: o femeie minunată, chiar dacă au încercat-o drame insuportabile. A fost nemaipomenit de diafană. Avea niște ochi halucinanți. Cunoașterea noastră s-a petrecut în 83, la Deva.”
Aceasta i-a dăruit încă o fiică, pe Ana-Maria, care s-a născut în 1990, chiar în ziua de Crăciun. Pe atunci, poetul avea deja 47 de ani. Nu s-a ferit să declare de mai multe ori că, dintre toți copiii săi, pentru fata cea mică simte o dragoste aparte.
„O iubesc cu disperare, mai mult decât orice pe lume.”, a spus el într-un interviu acordat pentru Tango.
Se pare că și în timpul acestei căsnicii a fost infidel. Ba mai mult, și-ar fi înșelat cea de-a doua soție și înainte de nuntă, după cum a recunoscut chiar el. Într-o confesiune mai veche, a povestit cum folkista, conștientă fiind de infidelitatea lui, i-a permis să își aducă una dintre amante acasă.
„Eu aș face, așa, pentru istorie, o mărturisire: într-o altă situație de viață, când mi s-a întâmplat să fiu împreună cu o fată, care era draguță și despre care Carmen, pe vremea când nu devenise soția mea, știa, mi-a zis: „Uite ce te rog, pentru că am impresia că trebuie să umbli prin tot felul de locuri ca să te întâlnești cu ea, uite ce e, plec eu pentru o jumătate de zi și vede-te cu ea aici”. Sigur că așa ceva e aproape imposibil și de gândit, dar a făcut-o.”, și-a amintit el.
Sătulă să tot fie înșelată, cea de-a doua soție l-a părăsit în 2003. Acesta a fost unul dintre cele mai dureroase episoade din viața artistului, care a recunoscut că l-a durut foarte tare plecarea marii sale iubiri.
„În 2003 am suferit enorm. De fapt, în 2003 a fost singura situație în care eu n-am avut un rol decisiv în separare, în sensul că, după ce ființa la care vă referiți a înțeles că mi-e imposibil să sparg unitatea de familie în care trăiam și să mă despart de soția mea și de fetița mea, ea a acționat. Trebuie să recunosc, a avut tăria de caracter, nebunia și, aș spune eu, nedreapta inițiativă de a mă părăsi. (…)
S-a grăbit. De aceea am fost, în plus, amărât. Dar nu pot să o condamn, nu pot să murdăresc un episod lung din viața mea, care mi-a dat foarte multă forță de creație.”, a mai povestit acesta.
În ultimii ani din viață, Adrian Păunescu s-a luptat cu mai multe probleme de sănătate: cardiace, renale, hepatice și respiratorii. Epuizat fiind, și-a dat ultima suflare pe 5 noiembrie 2010.
„N-am crezut niciodată, în mod serios, că mă amenință moartea. Dar văd, în prea multe ziare și la prea multe televiziuni, așezarea numelui meu între viață și moarte. Și nu pot să nu mă emoționez. Chiar așa?! Da, chiar așa. Și eu sunt unul dintre muritorii care nu-și înțeleg condiția...”, spunea el cu puțin timp înainte de a se stinge.
Una dintre persoanele care nu îl vor uita niciodată este chiar fiica sa cea mică, Ana-Maria Păunescu. Iată ce declarații emoționante a făcut într-un interviu acordat pentru Jurnalul Național:
„El a fost lumea mea! Chiar și acum cred că el e lumea mea! Nu reușesc să-l scot nici măcar din realitatea de astăzi! Realitățile de-atunci nu mi se păreau complicate. Cred că am avut o copilărie aproape normală.”
Aceasta își amintește ce viață plină cu de toate a avut alături de tatăl său. Deși a stat mult departe de el, din pricina meseriei lui, aceasta își amintește cu plăcere de momentele lor speciale.
„Cum să fie liniște lângă el? Nu-mi aduc aminte să fi fost prea multă liniște deși noi, de multe ori, stăteam fără să vorbim. Stăteam în aceeași cameră și tăceam. Dar cred că redefiniserăm împreună tăcerea. Nu era o simplă tăcere. Nici măcar atunci nu era liniște.
O zi întreagă nu prea-mi amintesc foarte clar pentru că el pleca mult. Vorbesc acum de anii de plină activitate. El călătorea foarte mult. De multe ori, mergeam și eu cu el. Mai lipseam de la școală, se întâmpla. Dar, o zi lângă el era îngrozitor de agitată, de cele mai multe ori și alte zile erau cum ți-am spus, în tăcere.”, a mai zis ea.
Ana-Maria Păunescu este de părere că seamănă cu tatăl său, mai ales când vine vorba de stilul de viață agitat pe care îl are și pe care l-a avut și el.
„Nopțile pierdute sunt sigur moștenirea de la el pentru că și acum pierd nopți foarte multe! Îmi plăcea și sunt sigură că la partea asta semăn cu el și nu cu mama!
Erau mesele de după spectacole, care erau cele mai frumoase, întotdeauna. Îmi plăceau cel mai mult. Nu pentru că mâncam, ci pentru că se cânta cel mai mult acolo și se cântau piese de interior. Cântam toți, acolo nu mai conta cine cântă bine, cine cântă prost. Cântam și eu, mai cu curaj.
El era plecat mult, când eram eu mică. Mă lua cu el uneori, alteori nu putea să mă ia sau nu puteam eu să merg. De asta, absența lui fizică, cel puțin, e ușor de păcălit în mintea mea. Dar în cele mai multe moment nu-mi iese. (...)
Și mă cunoștea extrem de bine. De multe ori, nici nu trebuia să-i spun dacă voiam să merg undeva.
Ne mai și sfătuiam. Ne sfătuiam când scria ceva, de exemplu când trebuia să aleagă un titlu de carte. Făcea, așa, un fel de consiliu de familie și ne-ntreba ce titlu e mai potrivit. Noi am discutat în mai multe situații, despre o groază de lucruri.”
Copiii se mândresc și astăzi cu tatăl lor, care a fost exemplu de curaj și devotament, căci indiferent ce a făcut, nu a renunțat nicio secundă la visul său. A scris fără încetare, a găsit inspirație în orice și nu și-a pierdut integritatea.
Deși a fost implicat adesea în tot felul de situații controversate, modul în care se apăra a făcut-o pe mezina familiei să îl admire și mai mult. Aceasta a observat că tatăl ei a fost un om puternic și că s-a descurcat în orice situație, devenindu-i astfel model.
„Îmi plăcea foarte mult să văd că lumea îl iubește. Și îmi plăcea și să văd că în conflictele care mai apăreau – pentru că nu toată lumea l-a iubit – ieșea învingător, cel puțin așa mi se părea întotdeauna. Reușea întotdeauna prin vorbe. Dacă îl ataca cineva, uneori, printr-un simplu cuvânt, îl făcea pe omul ăla să nu mai spună nimic și să plece. Îmi plăcea. Eram însă și geloasă pe toți oamenii ăia cu care trebuia să-l împart pentru că totdeauna a trebuit să-l împart cu foarte mulți oameni și cred că de asta mi-am dat seama cel mai bine atunci, în noiembrie, cu cât de mulți oameni l-am împărțit.”
Talentul său nu a fost apreciat doar de criticii literari, ci și de oamenii care nu aveau nicio legătură cu acest domeniu. Drept dovadă, Adrian Păunescu a ajuns să creeze imnurile unor echipe de fotbal: Rapidul și Universitatea Craiova.
Cu puțin timp înainte să moară, acesta a cerut câte 100.000 de euro de la cele două cluburi sportive, pentru imnurile compuse.
Atunci, în 2010, i-a avertizat pe George Copos și Adrian Mititelu că îi va da în judecată dacă nu îi vor plăti cât a cerut. În plus, i-a acuzat pe aceștia că l-ar fi păcălit cu sume importante de bani, sume pe care i le datorau pentru cele două imnuri ale echipelor.
„Fiecare club are să-mi dea câte 100.000 de euro! Sunt grav bolnav, am familie, copii, îmi vreau drepturile! Îi voi da în judecată, vreau cei 200.000 de euro restanți, plus banii pe perioadă în care l-au folosit abuziv!”, a spus Adrian Păunescu în 2010, conform Adevărul.
După moartea sa, copii au permis oricui să fredoneze și să difuzeze imnurile. Iată ce a declarat fiul lui, Andrei Păunescu:
„Tata nu a vrut niciodată nimic: niciun drept de autor, niciun ban, niciun contract. De aceea astăzi îl poate cânta cine dorește, orice formație care face fotbal în Craiova. Acum câțiva ani, când Craiova, pe care o știam noi, „a implodat” și s-a desființat, a apărut o nouă echipă. Și când CS U Craiova ne-a cerut acceptul să difuzeze acest cântec noi am înțeles.
Nu ne interesează unde sunt actele, cine este „clona”, ce probleme sunt… Dacă vor exista în Craiova nouă echipe, nu două, vom fi de acord să-l cânte toate.”
