Gheorghe Turda, mesaj dureros după moartea lui Ion Cernea, soțul Irinei Loghin. „Când Irina era în turnee, el era și mamă și tată pentru cei doi copii ai lor”

Solistul Gheorghe Turda, în vârstă de 77 de ani, a făcut declarații încărcate de emoție după decesul lui Ion Cernea, soțul cântăreței Irina Loghin. Artistul l-a descris pe fostul mare campion la lupte greco-romane drept un om cu o inimă generoasă, mereu alături de familie în toate cele peste cinci decenii petrecute sub același acoperiș cu Irina Loghin, în vârstă acum de 86 de ani.
Declarația făcută de Gheorghe Turda pentru click.ro arată că prietenii și colegii de breaslă ai interpretei de muzică populară știau ce soț bun a avut aceasta și cât de mult a iubit-o. Află ce dezvăluiri a făcut Gheorghe Turda despre căsnicia Irinei Loghin cu Ion Cernea!
„Când Irina pleca în turnee, prin America, el era și mamă și tată, pentru cei doi copii”
Iată ce a spus Gheorghe Turda pentru sursa menționată:
„L-am cunoscut bine pe Ion Cernea, pentru că eu, fiind la Ansamblul Ciocârlia, am colaborat cu toți sportivii veterani de la Dinamo. A fost unul dintre marii sportivi ai României, a fost și campion olimpic la lupte. Îmi amintesc că numai în turneele din țară o mai însoțea pe Irina, o ajuta cu bagajele și cu tot ce avea nevoie, era foarte atent și manierat.
Iar când Irina pleca în turnee, prin America, el era și mamă și tată, pentru cei doi copii ai lor, Irinuca și Ciprian, pe care i-a crescut foarte frumos. Se uita la Irina ca la o zeiță, a iubit-o enorm, s-au înțeles foarte bine. Era și bunic, fiica lor, Irinuca, le dăruise o nepoțică, tare drăgălașă.
E o mare tragedie, o imensă suferință pentru biata Irina. Transmit condoleanțe familiei îndurerate, voi participa la înmormântare, voi fi alături de Irina, în aceste momente atât de dureroase.”
Amintim că Ion Cernea a murit în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2025, după ce a petrecut aproximativ o lună în spital. Problemele sale de sănătate nu au fost făcute publice de familia Irinei Loghin, care a ales să păstreze discreția cu privire la acest subiect.
O poveste de iubire ce a durat până la adânci bătrâneți
Irina Loghin și partenerul ei s-au căsătorit în 1975 și au rămas împreună până când moartea i-a despărțit - este povestea clasică de iubire pe care oricine vrea să o trăiască. Și, în cazul lor, lucrurile chiar au decurs ca în basme: „Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Din iubirea lor s-au născut doi copii, Irina Cernea și Ciprian Cernea, iar fiica le-a dăruit și o nepoată.
Cei doi soți nu ar fi ajuns să cunoască împlinirea absolută în cuplu dacă nu îl aveau ca prieten comun pe Benone Sinulescu, omul care le-a făcut cunoștință.
„Sportiv fiind, mergeam la Centrul de pregătire 23 August. Vizavi de centru locuia cântărețul Benone Sinulescu, pe care l-am cunoscut și ne-am împrietenit, mergeam împreună la spectacolele de la Ansamblul Ciocârlia. Irina venise cam de un an-doi la Ansamblul Ministerului de Interne. Așa ne-am cunoscut.”, a povestit Ion Cernea în urmă cu ceva timp.
De când s-au cunoscut și până când moartea i-a separat, Ion Cernea și Irina Loghin au fost de nedespărțit și s-au sprijinit reciproc în lupta cu provocările vieții.
De ce are Irina Loghin pensie specială? Ce avere a strâns în atâtea decenii de carieră



Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Click, Wowbiz, Phonline
Tags: Irina Loghin, Vedete Romania