Pe când avea 11 ani, în luna august 1988, Liv Tyler a aflat ceva ce avea să-i zguduie întreaga existență. Steven Tyler, solistul trupei "Aerosmith", era tatăl său biologic, lucru de care și-a dat seama abia după ce a analizat cu mare atenție un poster de-al lui, pe care îl ținea pe peretele dormitorului ei. Asemănarea era, pur și simplu, izbitoare.
"Mama mea are un jurnal sau ceva de genul acesta în care am scris: "Cred că Steven este tatăl meu"", a explicat ea în 1997.
La scurt timp după marea descoperire, fetița de atunci și-a confruntat mama pentru a afla dacă artistul este, cu adevărat, tatăl ei. Ei bine, suspiciunea ei s-a adeverit. Modelul și cântăreața Bebe Buell, acum în vârstă de 69 de ani, avut o scurtă aventură cu Steven la sfârșitul anului 1976. Astfel că, un an mai târziu, în luna iulie, micuța Liv Tyler venea pe lume într-un spital din New York.
View this post on Instagram
Actrița americană a crezut mult timp că Todd Rundgren (74 ani), cântărețul din "Utopia", îi este tată biologic. Artistul știa, totuși, că Liv Tyler nu i-ar fi fiică, dar i-a semnat certificatul de naștere și i-a oferit numele său de familie. Bineînțeles, a crescut-o și s-a comportat ca și cum i-ar fi fost copil biologic tocmai pentru că făcuse o înțelegere cu mama sa, "un pact că el va fi tatăl lui Liv și că, dacă va deveni vreodată o problemă, îi vom spune la 18 ani".
Bebe Buell, Miss Playmate Playboy în noiembrie 1974, a decis a decis să păstreze secretul paternității față de fiica sa deoarece, la vremea aceea, Steven are renumit pentru dependența sa de substanțe interzise.
View this post on Instagram
Înainte de a afla, în mod oficial, că faimosul Stever Tyler îi este tată, Liv a simțit, totuși, o conexiune specială cu acesta. Ea l-a întâlnit pe artist pentru prima dată pe când avea 8 sau 9 ani, la unul dintre concertele lui Rundgren, iar el i-a cumpărat un Shirley Temple de la bar. Deși nu avea nici cea mai mică idee cine era pe atunci, fetița "s-a îndrăgostit nebunește de el". Mai mult de atât, i-a cumpărat posterele și a început să vorbească cu ele.
"Trebuie să fie cumva o legătură chimică - în ADN și gene. Am simțit o puternică atunci când l-am întâlnit când eram mică și nu am știut de ce la început, dar mi-am dat seama destul de repede", a explicat Liv.
În plus de asta, vedeta a observat o asemănarea ei izbitoare atât cu el, cât și cu fiica lui, Mia Tyler (43 de ani), a cărei mamă este Cyrinda Foxe. Modelul american s-a născut la scurt timp după sora sa vitregă, la mai puțin de un an după nașterea ei.
"Am văzut-o stând în picioare pe marginea scenei la un concert și literalmente parcă mă uitam la geamăna mea", a spus Liv, menționând că se comportă la fel.
View this post on Instagram
După ce a descoperit adevărul, ea și Steven Tyler, care acum are 74 de ani, au hotărât să lucreze la relația lor tată-fiică. Liv și-a schimbat, în cele din urmă, numele de familie din Rundgren în Tyler. Mai mult de atât, pe când era în liceu, ea a apărut alături de Alicia Silverstone în videoclipul "Crazy" al trupei Aerosmith din 1994. Apoi, în 1988, Steven a contribuit cu balada rock "I Don't Want to Miss a Thing" la filmul ei, "Armageddon".
Din fericire, Liv nu s-a supărat niciodată pe mama sa pentru că i-a ascuns adevărul în legătură cu tatăl ei biologic. Buell și Rundgren s-au și despărțit între timp, însă artistul a continuat să se implice în viața fetiței pe care o crescuse.
Actrița din "The Incredible Hulk" a declarat, la un moment dat, că a crescut cu "un amestec frumos și eclectic de figuri parentale". Aceasta și-a petrecut întreaga copilărie trăind în casa mamei sale, a bunicii, Dorothea Johnson, și, de asemenea, a locuit și cu cu mătușa, unchiul și verii ei din Maine.
"Este o poveste destul de emoționantă, sincer. Mama mea era foarte tânără când m-a născut și a existat puțină confuzie cu privire la proveniența mea, dar am fost foarte iubită și foarte bine îngrijită de toată familia mea, ceea ce a fost minunat.", povestea actrița în 2015.
View this post on Instagram
În prezent, deși și-a schimbat numele de familie, ea îl consideră, în continuare, pe Rundgren tatăl ei.
"Îi sunt foarte recunoscătoare lui Todd pentru că a ales să fie o figură paternă pentru mine. Este un lucru important pentru un bărbat să spună: "Știu că acest copil s-ar putea să nu fie al meu, dar tot vreau să fiu tatăl lui. Deși el și mama mea nu erau împreună, el a fost întotdeauna o putere foarte stabilă și iubitoare în viața mea", mai declara artista, adăugând că l-ar fi vizitat pe cântăreț la Woodstock în anii '80.
De asemenea, Liv are o relație foarte strânsă și cu tatăl ei biologic. Steven Tyler a devenit foarte implicat în viața fiicei sale și a copiilor ei: Milo (cu fostul soț, Royston Langdon), Sailor și Lula (cu agentul sportiv britanic Dave Gardner). El chiar a participat la nașterea lui Sailor, care a venit pe lume prematur, cu șase săptămâni mai devreme decât era stabilit. De asemenea, și Mia, cealaltă fiică a sa, a fost prezentă la spital în acel moment.
"Nu m-am așteptat niciodată să nasc cu sora mea și cu tatăl meu în cameră. Am sunat-o pe Mia și ea a venit direct la spital și l-a sunat și pe Steven. El a intrat în cameră cu câteva momente înainte ca Sailor să se nască și i-a tăiat cordonul ombilical. A fost o nebunie". a declarat artista, explicând că soțul ei călătorea în acel moment, aflându-se într-un avion.
La momentul actual, toți copiii ei sunt apropiați de bunicii lor, inclusiv de vedeta de la "Aerosmith". Milo William Langdon are 17 ani, Sailor Gene 7, iar Lula Rose 6 ani.
View this post on Instagram
"Este foarte drăguț, este atât de distractiv pentru el, pentru toți bunicii să se joace. Se pricepe la a face zgomote ciudate cu gura, zgomote de animale, o mulțime de zgomote de animale! Este foarte jucăuș și amuzant și drăguț, este un fel de vrăjitor magic, are lucruri în păr și tot felul de bijuterii și este foarte amuzant.", mai spune Liv Tyler despre relația pe care o au copiii ei cu tatăl ei.
View this post on Instagram