Drama cruntă care i-a marcat sufletul Emmei Ștefan. Tatăl ei este orb de 15 ani: „Regret că nu poate vedea cât de mult îi semăn”
Ascultătorii Radio Zu o aud pe Emma Ștefan în fiecare dimineață, iar vocea ei caldă nu trădează drama pe care o are în suflet. Deși este mereu plină de viață și optimistă, soția lui Tavi Colen suferă enorm de fiecare dată când se gândește la părinții ei, ambii încercați de soartă.
Invitată în podcastul lui Cătălin Măruță, vedeta a deschis unul dintre cele mai sensibile capitole ale vieții sale și a povestit despre problemele de sănătate ale tatălui ei. Află ce durere imensă ascunde zâmbetul larg al Emmei Ștefan, în vârstă de 38 de ani!
Emma de la Zu are în spate o poveste de familie dureroasă
Emma Ștefan și Tavi Colen formează unul dintre cele mai urmărite cupluri din mediul online, dar internauții nu au știut până de curând că viața lor nu este tocmai roz, așa cum pare în postările de pe rețelele sociale.
Iar suferința partenerei lui Tavi Colen nu vine doar din boala părintelui său, ci mai ales din faptul că tatăl ei, omul căruia îi seamănă aproape în totalitate, nu îi mai poate vedea chipul, zâmbetul și transformările prin care a trecut de-a lungul anilor.
Emma Ștefan a crescut într-o familie numeroasă
Părinții Emmei Ștefan sunt din Galați și au reușit să își întemeieze o familie numeroasă, din care au făcut parte inevitabil munca și sacrificiile. Vedeta are patru frați mai mari, iar diferența de vârstă dintre ea și cel mai mare dintre ei este de 20 de ani.
„Tatăl meu era maistru pe șantier, maistru instalator. El s-a ocupat de tot ce înseamnă instalații sanitare în Galați la apartamente, cartiere noi, hoteluri și așa mai departe. Mama, pentru că nu a avut parte de educație și studii superioare, vindea lapte, vindea bere, vindea cornuri în școli. Avea o meserie din asta cu care supraviețuia de pe o zi pe alta. Amândoi mergeau la muncă pentru că nu eram numai eu, erau și ceilalți frați ai mei, era un apartament de întreținut, erau foarte multe cheltuieli pe vremea aia.”, a povestit ea în podcastul „Acasă la Măruță”.
„El a renunțat și la școală ca să aibă grijă de mine”
Cum ambii părinți munceau pentru a susține casa, frații Emmei Ștefan au avut un rol important în creșterea mezinei familiei. Cel care a făcut poate cel mai mare sacrificiu a fost Constantin Victor, alintat Cosu. Iată ce dezvăluiri emoționante a făcut pentru aceeași sursă:
„Cel care a fost sacrificat a fost cel mai mic dintre frații mei, pe numele lui Constantin Victor, căruia noi îi spunem Cosu, care a fost însărcinat cu „crește-o pe Emma, ai grijă de ea”.
El a renunțat și la școală pentru că nu putea și să scrie și să aibă grijă de mine. Era un efort mult prea mare pentru el. A renunțat la școală, n-a mai făcut față. Unul dintre frații mei era deja student la facultate, era cu studii superioare, ceea ce era uau pe vremea aia și l-a învățat pe Cosu cum să ajungă la seral și să-și termine studiile.
Cumva noi am fost foarte legați, contrar diferenței de vârstă dintre noi. Cel mai mare frate pe care îl am e mai mare cu 20 de ani decât mine. Era în armată când m-am născut și s-a dus la superior și a zis „Am un nou membru în familie, trebuie să-mi dați permisie!”. Și el a zis: „Felicitări, ți-a născut nevasta.” și i-a răspuns: „Nu, mama.”
Tatăl Emmei Ștefan este orb de 15 ani
Cel mai dificil moment al confesiunii a venit atunci când realizatorul Cătălin Măruță a întrebat-o pe Emma Ștefan despre tatăl ei. De aproximativ 15 ani, socrul lui Tavi Colen nu mai vede, iar Emma mărturisește că una dintre cele mai mari dureri ale sale este că părintele său nu îi poate observa asemănarea fizică.
„Îți mulțumesc că îmi dai ocazia să vorbesc despre asta, că poate sunt oameni în situația mea care nu știu să o gestioneze…Tatăl meu este orb și cel mai mare regret al meu este că nu mă vede cât de mult îi semăn, fizic, în primul rând. Pentru că eu știu cât de mult și-a dorit să aibă o fată. De la prima sarcină a mamei mele el și-a dorit o fată. Ce pot să fac eu mai departe este să-i aduc aminte că lumea este așa cum a lăsat-o el din punct de vedere al vederii.”, a mărturisit aceasta.
Emma încearcă însă să transforme această durere într-un gest de protecție. Spune că îi descrie tatălui său lumea într-un mod care să îi păstreze încrederea în oameni și în bunătate.
„Este icoana vieții mele”
Legătura dintre cei doi este una extrem de puternică, iar Emma nu și-a ascuns emoțiile atunci când a vorbit despre omul pe care îl consideră un reper al vieții sale.
În plus, aceasta susține că partenerul pe care și l-a ales seamănă foarte bine cu tatăl ei. Amintim că Tavi Colen, în vârstă de, este soțul Emmei Ștefan de puțin timp, însă cei doi formează un cuplu de aproape două decenii. După 16 ani de relație au dezvăluit că sunt căsătoriți.
„Acum 15 ani când tatăl meu și-a pierdut vederea, lumea era un pic mai bună. Iar eu mă îngrijesc de chestia asta, să-i spun că lumea e la fel de bună cum a lăsat-o el, cum a trăit-o el. Pentru că tatăl meu este un om extraordinar de bun, este icoana vieții mele. Eu am fost binecuvântată să am un tată atât de bun, atât de blând, atât de înțelept. Și cred că partenerul din dreapta mea îi seamănă foarte mult că de asta l-am și ales și îmi asum ceea ce spun. Nu am cuvinte să descriu cum a fost tatăl meu pentru mine.”, a mai zis ea.
„Am o bucată de inimă foarte frântă”
Poate cea mai apăsătoare mărturisire a venit însă atunci când vedeta a explicat ce îi lipsește cel mai mult în relația cu tatăl său. Iată cuvintele ei dureroase:
„Eu am o bucată de inimă foarte frântă că tatăl meu nu vede zâmbetul ăsta constant pe care îl am în față, că nu vede că am o față luminoasă, pentru că mi-a oferit o perspectivă a vieții bună, că m-a ajutat să înțeleg ce vreau de la viață, cum vreau să arate familia mea. Și mi-ar plăcea să vadă cât de mult îi semăn. Pentru că îi semăn 100% tatălui meu, nimic nu e întâmplător.”
Situația bărbatului a afectat-o și pe mama vedetei, cea care îl îngrijește în prezent.
„Mama mea are grijă de tatăl meu. Mama mea se află într-o depresie puternică, dar este o luptătoare, înțelege foarte bine ce i se întâmplă. M-am supărat un pic pe viață și pe Univers din cauza acestei dimanici, dar sunt recunoscătoare că îi pot vedea cu părul alb pe tâmple.”, a mai zis partenera lui Tavi Colen la podcastul lui Măruță.
Deși provine dintr-o familie numeroasă și a avut exemplul părinților ei care au adus pe lume mai multe suflete, Emma Ștefan nu are copii. Aceasta este însă extrem de apropiată de fiul pe care Tavi Colen îl are din mariajul anterior. Cei doi parteneri au trecut testul timpului la capitolul „iubire” și împreună au învins toate provocările de până acum.
Chiar dacă părinții Emmei Ștefan se află într-o situație grea în prezent, aceasta rămâne optimistă fiindcă are alături un om care o susține și o face fericită.
Surse foto: Youtube, Facebook, Facebook
Surse articol: Youtube, Kfetele, Wowbiz
Tags: Tavi Colen, Vedete Romania, Stiri Romania