Nu Skin

O mai știi pe Tanța? Uite ce viață grea a avut Nuami Dinescu înainte de a deveni celebră

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro
A jucat-o pe Tanța

A jucat-o pe Tanța

Nuami Dinescu a absolvit Facultatea de Teatru a Universității Hyperion din Capitală și a jucat mai întâi ca actor amator, apoi ca profesionist pe scenele unor teatre din București, Craiova, Brașov sau Ploiești. A fost protagonista unor numeroase spectacole de teatru, iar debutul în televiziune a avut loc în anul 2000, când a început să o joace pe "Tanța", în emsiunea lui Teo Trandafir de la Pro Tv. Chiar dacă multă lume o știe drept "Tanța", actrița a încercat timp de aproape zece ani să scape de această titulatură și chiar a scris o carte pe această temă, intitulată "Eu nu sunt Tanța".

"Tanta s-a născut așa, de azi pe mâine, și a crescut frumos, de la o zi la alta, fără nicio intervenție, fără nimic forțat, fără constrângeri. A fost un personaj care uneori făcea ce nu puteam eu, care avea o sinceritate pe care eu nu-mi permiteam să o am, care avea liniștea să pună întrebări care în gura altora ar fi fost lipsite de tact. M-am străduit ani de zile să le explic celor care mă confundau cu ce vedeau la televizor că nu sunt ce vad ei, că eu nu sunt Tanța! Ea e mereu veselă și e haioasă, râde tot timpul, eu nu sunt așa... ", se arată în cartea actriței.

Sursa foto: Imgur

Surse foto: Facebook, Imgur

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (1)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro - vedete

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Prințul Harry face noi declarații tulburătoare: "Am avut parte de durere și suferință pentru că și părinții mei au suferit" (34641 vizite)
    2. Cum se pregătește Kate Middleton să devină regină (17785 vizite)
    3. Andreea Bălan și George Burcea au îngropat, în sfârșit, securea războiului. Ultima declarație a Andreei ne-a lămurit! (15640 vizite)
    4. Motivul tragic pentru care Shannen Doherty nu a devenit niciodată mamă, deși și-a dorit cu toată ființa asta (13551 vizite)
    5. Totul despre cetăţenia fiicei prinţului Harry şi a lui Meghan Markle, Lilibet Diana Mountbatten-Windsor (12924 vizite)
    1. De ce Kate Middleton are mereu degetele bandajate. Ce i se întâmplă ducesei de Cambridge (nota 4.6)
    2. Prințul Harry face noi declarații tulburătoare: "Am avut parte de durere și suferință pentru că și părinții mei au suferit" (nota 4.1)
    3. Camelia Șucu face dezvăluiri incredibile despre divorțul său. "Noi nu am fost buni..." (nota 3.7)
    4. Totul despre povestea de dragoste ca-n filme dintre Ion Dichiseanu și divina Sara Montiel (nota 3.6)
    5. Prințul Harry, cu sufletul pe masă: dezvăluirile brutal de sincere despre cele mai intense și dureroase momente ale vieții lui (nota 3.6)
    1. Ce nu știa nimeni despre Narcisa Birjaru, câștigătoarea "Chefi la cuțite" din sezonul 9 (0 comentarii)
    2. EURO 2020. Cei mai sexy fotbaliști de la Campionatul European de Fotbal (0 comentarii)
    3. Cum arată și ce face acum Ana, fosta soție a lui Alex Velea. Are o meserie extrem de nobilă! (0 comentarii)
    4. Oana Zăvoranu a vrut să își ia viața! Motivele din spatele acestui gest extrem: "ceva în interiorul meu a clacat. Am simțit că nu mai pot să..." (0 comentarii)
    5. Prințesa Diana a fost asasinată? Ce a dezvăluit Michael Mansfield, avocatul familiei regale (0 comentarii)

    LIKE si intra in universul divelor!