Teodora Mareș a fost crescută în primii ani de viață de bunicii materni, într-un sat din județul Buzău. Când avea 7 ani, mama ei a luat-o la Brăila, unde a înscris-o la școală. Apoi, a făcut prima treaptă a liceului în Ploiești, după care s-a întors în Brăila. În toți acești ani, a experimentat mai multe domenii, până ce a ajuns să își găsească drumul în viață.
A făcut atletism, iar acest sport de performanță a ajutat-o să își cultive disciplina. A urmat câteva cursuri de arhitectură, fapt ce i-a dezvoltat simțul artistic. După terminarea liceului se gândea să dea la Medicină, dar s-a răzgândit brusc și a dat de două ori admiterea la Facultatea de Teatru din Târgu Mureș. Din păcate, niciuna dintre aceste încercări nu a ajutat-o să își îndeplinească visul.
Totuși, au fost primii pași către o carieră strălucită.
„Am dat în ’81 și ’82 la Teatru în Târgu Mureș pentru că aveam impresia că la București se intră numai pe pile, că sunt mulți copii de actori, de regizori, cunoscuți; și mă gândeam că nu am șanse. Și aveam impresia că acolo, la Mureș, nu se intră pe pile. Și m-am dus, dar erau foarte puține locuri.”, a povestit ea într-un interviu mai vechi.
Nu a renunțat la visul ei, așa că a încercat și a treia oară, de această dată la IATC București. În anul 1983 s-a văzut admisă prima pe listă.
A trecut pe la Teatrul de Stat din Sfântu Gheorghe, apoi la cel din Ploiești. Doi ani a jucat și la Nottara. Dar de mai bine de 30 de ani poate fi văzută pe scena Teatrul Național din București.
A debutat în lumea filmului în 1985, înainte de terminarea facultății, când regizorul Nicolae Corjos i-a remarcat frumusețea și carisma, convingându-se apoi și de talentul impresionant.
Într-un interviu publicat pe teenpress.ro în 2011, găsim relatarea ei despre momentul în care a fost aleasă în distribuția acestui film devenit fenomen în rândul tinerilor de la acea vreme:
„Nicolae Corjos, regizorul filmului, avea un dar nemaipomenit. La examenul de admitere, la înscrieri, el stătea zile în șir în gangul acela de la Facultatea de Teatru cu un carnețel în mână și un pix și-și nota toți copiii care se înscriau. Deci, avea carnețele cu sute, mii de copii, cu numere de telefon și de unde sunt. Unii nu treceau de eliminatorii, dar el îi avea acolo. Și dacă cineva îi plăcea, avea o anumită fizionomie, nu-știu-ce, îl ținea minte. Nu cred că a mai făcut cineva așa ceva și nu cred că am mai auzit de cineva atât de interesat de distribuții.
Când a făcut filmul ăsta, a sunat de pe carnețelele lui o grămadă de copii, de tineri. Și ne-am dus unde se dădeau probele, la Buftea, cu operatori și au fost peste o mie de copii la probele acelea. (...) Așa s-a întâmplat. Și am avut eu șansa să primesc rolul acela.”
„Declarație de dragoste” (1985) a avut priză la public, ceea ce înseamnă că Teodora Mareș a câștigat atunci mii de fani. Deși avea doar 22 de ani la acea vreme, a reușit să nu se lase dusă de val, în ciuda numărului mare de admiratori.
„Eu sunt un om destul de echilibrat și succesul de la vremea respectivă nu mi-a luat mințile. Aveam 22 de ani de ani pe care i-am împlinit chiar în timpul filmărilor, pentru România anilor '84-'85 a fost ceva deosebit, pentru că nu mai auzisem să se fi întâmplat ca actorii să fie scoși prin spate cu armata, că publicul era atât de numeros și toți voiau să ne atingă, să le dăm autografe, făceam cu greu față la lucrurile astea și eram ajutați. Am avut proiecții prin țară, oamenii în provincie erau și mai dornici de a ne vedea atât de aproape, a fost așa... a fost ca-n filme.”, a povestit ea pentru Digi24.
Era încă pe băncile facultății când a primit rolul Ioanei din „Declarație de dragoste”. Deși a interpretat un personaj extrem de apreciat și de iubit, toată viața a simțit că spectatorii și regizorii i-au comparat celelalte interpretări cu prestația de debut. Ba mai mult, s-a simțit permanent asociată cu acea tipologie umană în care se încadra Ioana Popa (o tânără inocentă care trăiește primii fiori ai dragostei).
„Uneori mă deranjează (asocierea cu personajul din acel film n.red.), sunt sinceră când vă spun asta. Alteori îmi face plăcere, pentru că a fost un film care a marcat o generație sau chiar mai multe generații, într-adevăr.
Vă spun sincer că nu mă așteptam ca după 30 de ani să vorbim tot despre filmul acesta. Unde mă deranjează ar fi în faptul că multă lume a crezut că eu nu pot să fac altfel de roluri și am rămas cantonată într-un anumit gen, într-un anumit tipar.
Asta pe mine m-a deranjat un pic, pentru că cred că trebuia să am o evoluție mult mai frumoasă ca actriță, ceea ce nu cred că s-a întâmplat.”, a declarat Teodora Mareș în urmă cu ceva vreme, pentru Digi24.
De-a lungul celor patru decenii care s-au scurs de la lansarea filmului „Declarație de dragoste”, Teodora Mareș a pășit pe scena mai multor teatre și a jucat în numeroase filme.
În anul 1990 a debutat pe scena Teatrului Municipal Ploiești, a jucat apoi, până în 1994, la Teatrul „Constantin Nottara” din București, iar din 1994 poate fi văzută la Teatrul Național din București.
Nu a renunțat nici la film, deși niciun alt personaj pe care l-a avut de interpretat nu a fost privit cu aceiași ochi. Ioana a rămas în sufletele tuturor. Iată în ce alte producții poate fi văzută actrița:
Munca și talentul său au fost încununate de premii și distincții importante, pe care nu oricine le poate obține. Iată câteva dintre cele strânse în palmares:
„E o meserie grea, pentru care trebuie să fii bine pregătit, este chiar o meserie de umilință la un moment dat... Trebuie să știi să treci peste toate lucrurile astea, trebuie să știi să-i respecți pe cei din jur, să-ți respecți colegii și momentele lor de slăbiciune, dacă nu știi să le respecți și să-l lași pe om să se liniștească, să-i treacă, să nu te cerți, să nu se ajungă la conflicte…”, a spus pentru Digi24.
Din păcate, cariera înfloritoare nu a putut compensa lipsa unei vieți amoroase reușite. A fost căsătorită o singură dată cu actorul și omul de televiziune Felix Totolici și nu și-a refăcut viața după divorț. Nu are copii și a evitat întotdeauna să vorbească despre acest aspect al vieții sale private.
După despărțirea de fostul soț, și-a găsit liniștea pe scenă, asumându-și în totalitate statutul de femeie singură și independentă.
Se poate spune că și-a dedicat viața teatrului, căci este locul în care își petrece mare parte din timp.
„Este meseria pentru care m-am pregătit. Nu știu altceva să fac. Nu-mi rămâne decât să fiu un bun profesionist și să mă perfecționez, să-mi învăț textul, să respect programul, să-mi respect colegii mai mari, mai mici. Și să-mi văd de treaba mea.”, declara în trecut.
Încă de la momentul lansării filmului „Declarație de dragoste”, s-a zvonit că între ea și Adrian Păduraru, celălalt protagonist, ar fi fost o relație și în viața reală. De-a lungul anilor, cei doi au negat însă toate supozițiile apărute cu privire la această posibilă iubire.
Teodora Mareș a ținut să dezvăluie cum au stat lucrurile, de fapt, din dorința de a nu mai fi asociată cu personajul interpretat în 1985 și implicit cu partenerul său din film.
„Am refuzat să mai joc alături de el. „Declarație de dragoste” a avut un impact atât de mare încât nu am mai vrut să fiu asociată cu personajul de atunci, nici cu el, ca și cuplu. Drept pentru care am declinat toate ofertele.”, a mărturisit ea.
Și actorul și-a exprimat punctul de vedere cu privire la această „relație” creată de imaginația telespectatorilor.
„Nu ne suportam la vremea aceea. Era o oarecare țâfnă între noi. În pauzele de la filmări nu ne vorbeam, ne ignoram. Dacă lumea a crezut într-o poveste de dragoste dincolo de scenariul din film, atunci poate că a fost doar meritul jocului nostru de pe micile ecrane. Când repetam fiecăruia dintre noi i se părea că celălalt nu face exact ceea ce trebuie.”, a destăinuit, în 2017, Adrian Păduraru, potrivit libertateapentrufemei.ro.
Ajunsă la 61 de ani, împliniți pe 27 octombrie 2023, Teodora Mareș încă joacă pe scena Teatrului Național din București. S-a alăturat echipei de actori în 1994 și a reușit să rămână acolo, pentru că publicul o iubește și îi apreciază munca.
Spectacole în care poate fi văzută sunt: „Dineu cu proști”, „Dumnezeu se îmbracă de la second-hand” și „Noii infractori”.
Și-a trăit tinerețea pe scenă și, deși s-a gândit să încerce și altceva, a rămas tot la actorie pentru că la asta se pricepe cel mai bine.
„M-am gândit să intru în afaceri, dar nu-mi merge mintea la așa ceva. De fiecare dată când am vrut să fac o mică afacere, vorba vine, de genul „am văzut ceva frumos și i-am spus unei prietene că i-ar sta frumos, iar ea-mi spune cumpără-mi și mie”, mi se întâmplă ca a doua zi, când mă duc să cumpăr, lucrul ăla s-a scumpit și mi-e jenă să-i spun că s-a scumpit cu doi lei (n.r. – râde). Deci, așa sunt… păguboasă. Nu sunt făcută pentru afaceri… sau, nu știu, poate că dacă aș juca rolul bine… Dar, n-am avut bani pentru asta și n-am avut oameni în jurul meu care să mă corupă.”
