swipe

Secretul tinereții fără bătrânețe, de la una dintre cele mai controversate actrițe din lume, unica Bai Ling

"Sunt o persoană care își asumă riscuri, o aventurieră, o visătoare romantică"

Jucăușă, misterioasă și extrem de controversată, Bai Ling este o adevărată sursă de inspirație pentru femei din întreaga lume. Fotomodelul și actrița de origine chinezo-americană s-a născut în ziua de 10 octombrie 1966, la Chengdu, Sichuan, China, și a fost crescută, în mare parte, de bunica sa.

Tatăl ei, Bai Yuxiang a fost muzician, iar mai târziu a devenit profesor de muzică. Mama ei, Chen Binbin, a fost dansatoare, actriță de teatru și profesoară de literatură la Universitatea din Sichuan. Aceștia au divorțat la începutul anilor '80, iar Chen Binbin și-a refăcut viața alături de scriitorul Xu Chi.

Actrița mai are un frate mai mic și o soră mai mare, pe Bai Chen și Bai Jie.

Bai Ling s-a descris cu diferite ocazii drept "o persoană care își asumă riscuri, o aventurieră, o visătoare romantică".

Secretul tinereții fără bătrânețe, de la una dintre cele mai controversate actrițe din lume, unica Bai Ling

O actriță de excepție

Vedeta și-a descoperit pasiunea pentru actorie încă din copilărie. Ani mai târziu, în 1991, a emigrat în Statele Unite ale Americii și a început să studieze la Universitatea din New York, departamentul de Film și la Institutul de teatru Lee Strasberg.

Marele debut la Hollywood și l-a făcut în 1994, cu rolul lui Myca din "The Crow", iar de atunci a început și ascensiunea sa profesională. În 1998, a primit titlul de "una dintre cele mai frumoase 50 de femei din lume" din partea revistei People. Apoi, în 2004, a câștigat chiar și premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar la Hong Kong Film Awards și la Golden Horse Awards, pentru interpretarea din "Dumplings".

Printre filmele de succes în care a mai apărut se numără și: "Crank: High Voltage", "The Crow" și "Red Corner". 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Bai Ling 白灵 白靈 (@iambailing)

Secretul tinereții fără bătrânețe, de la una dintre cele mai controversate actrițe din lume, unica Bai Ling

Dezamăgită de felul în care este percepută de public

După cum era de așteptat, artista a cucerit, cu ușurință, inimile publicului larg încă de la primele sale apariții, motiv pentru care viața sa a devenit un subiect popular într-un timp foarte scurt. Tocmai de aceea, în ciuda faimei și a recunoașterii de care se bucură, Bai Ling este îngrijorată de imaginea falsă care i-a fost creată, de felul în care este văzută prin ochii Hollywood-ului.

"Am distrus-o din greșeală pe frumoasa Bai Ling pe care toată lumea o iubea, acea actriță drăguță și talentată. În schimb, mass-media a scos în evidență această femeie nebună care obișnuiește să își expună corpul mult prea mult. Am devenit acest personaj pe care l-a creat mașina culturii pop de la Hollywood. Cumva, am devenit o victimă a acestei imagini", a mărturisit ea, în trecut.

Secretul tinereții fără bătrânețe, de la una dintre cele mai controversate actrițe din lume, unica Bai Ling

Trecerea timpului nu și-a lăsat amprenta asupra sa

La momentul actual, actrița își dedică mai mult timp pentru ea însăși, lucru care este vizibil și pe paginile ei de social media. Bai Ling arată extrem de bine pentru vârsta pe care o are și pare că timpul s-a oprit în loc în cazul ei. Fotografiile pe care le postează pe pagina de Instagram sunt foarte apreciate de publicul larg, iar mulți dintre fanii ei se întreabă dacă nu cumva a descoperit mult râvnitul elixir al tinereții fără bătrânețe.

"Timpul ne schimbă, eu aș spune că mai degrabă am evoluat, că suntem tot noi, dar altfel, simțindu-ne diferit în diverse romanțe cu natura, cu viața. Nu ne judecăm, doar ne acceptăm, pentru că este exact ca viața, ca cele patru anotimpuri, există frumusețe peste tot, în fiecare dintre noi, în momente diferite, în anotimpuri diferite", a scris ea, recent, pe pagina personală de Instagram, referindu-se la felul în care resimte ea trecerea timpului.

Secretul tinereții fără bătrânețe, de la una dintre cele mai controversate actrițe din lume, unica Bai Ling

Nu se teme să îmbătrânească

Pe lângă faptul că se îngrijește de sufletul ei, Bai Ling are o viziune specială asupra modului în care își poate menține frumusețea pentru totdeauna. Într-un interviu din trecut, aceasta a vorbit, deschis, despre faptul că nu se teme să îmbătrânească și că acceptă fiecare schimbare cu care se confruntă pe parcursul timpului.

Intervievatorul a întrebat-o pe vedetă: "Subiectul principal al filmului (n.r "Dumplings") este frumusețea. Femeile din film luptă pentru a nu o pierde. Ce înseamnă frumusețea pentru tine?".

Răspunsul actriței a fost: "Pentru mine natura este frumusețea. Să trăiești clipa este frumusețe. Sufletul unei persoane reprezintă frumusețea. Trebuie să accepți schimbarea care apare natural. Totul este ca un cerc, întreaga viață este ciclică. Nu mă tem că voi îmbătrâni. Este în regulă să îmbătrânești, să ai riduri. Este o parte a vieții. Trebuie să te accepți, să fii tu însuți. Atunci ești frumos. Eu nu fac nimic pentru a fi frumoasă. Nu am încredere în lucruri precum cosmeticele. Nu au nicio utilitate".

Secretul tinereții fără bătrânețe, de la una dintre cele mai controversate actrițe din lume, unica Bai Ling

Propria teorie a frumuseții și sănătății

Bei Ling are, de asemenea, propria ei "teorie a frumuseții și a sănătății". Pe site-ul ei oficial, a menționat că:

"Nu este nevoie să fac sport pentru că doar trăind mă antrenez în mod natural. Și chiar mănânc multe deserturi pentru că asta îmi place să mănânc, sunt o bucurie pentru mine, dar cheia pentru a-ți menține corpul sănătos este să gândești sănătos.

Gândurile noastre sunt puternice, pentru că mintea ta este stația centrală care controlează întregul univers al corpului tău. Dacă gândești sănătos, atunci corpul tău va funcționa fără probleme în ritmul său natural.

Știți, cu toții alegem alimente sănătoase pe care vrem să le mâncăm, dar am uitat elementul simplu, dar cel mai important din viața noastră, și anume: să adoptăm o gândire sănătoasă și pozitivă."

‹ Vezi si