Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Transformarea dramatică a unui zeu al muzicii. Cum a ajuns să arate astăzi Paul McCartney

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro
Realizări artistice spectaculoase

Realizări artistice spectaculoase

În cei peste 60 de ani de carieră, Paul McCartney a produs și coprodus nu mai puțin de 50 de piese de top 10, mai multe decât oricare alt producător, și este recunoscut ca interpret, chitarist, toboșar și compozitor, fapt ce l-a încadrat și în "The Guinness Book of Records".

Paul McCartney a fost distins cu numeroase premii din industrie de-a lungul anilor, dintre care amintim titlul de Cavaler al "Ordinului Imperiului Britanic", "Premiul Grammy" pentru întreaga carieră, iar în 2010 fostul președinte Barack Obama i-a acordat "Premiul Gershwin", cel mai prestigios trofeu pe care un muzician îl poate primi în SUA. Paul McCartney a fost primul artist care nu este cetățean american ce a primit această onoare. Doi ani mai târziu, a fost numit "Persoana Anului" de către fundația americană MusiCares în onoarea realizărilor sale artistice și a dedicării sale pentru filantropie.

Sursa foto: Instagram

Surse foto: Instagram, Imgur

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!