swipe

Vă mai aduceți aminte de trupa și serialul fenomen "Rebelde"? Ce mai fac astăzi actorii

Serialul a fost rampă de lansase pentru cei șase protagoniști 

Deși a fost difuzată doar doi ani, din 2004 până în 2006, drama muzicală de succes a avut cu un total de 440 de episoade. În fiecare dintre ele se analiza comportamentul unui grup de studenți de la un colegiu prestigios și modul în care rebelii puteau rupe orice barieră pentru a se simți liberi.

Cei șase membri ai trupei RBD au continuat să lucreze împreună până în 2009 și au adunat numeroase premii. Apoi, fiecare și-a urmat destinul, pornind pe calea spre împlinirea personală. Unii au ales actoria, în timp ce alții și-au dezvoltat cariere solo în muzică. Dar să-i luăm pe rând! 

Vezi și: Ce face și cum arată astăzi Daniela Aedo, actrița principală din "Îngerașul"

Vă mai aduceți aminte de trupa și serialul fenomen "Rebelde"? Ce mai fac astăzi actorii

Anahí (Mia Colucci)

Mia era cunoscută drept fata bogată și populară, dar răsfățată și egocentrică. Avea o inimă de aur, în ciuda comportamentului ușor diferit.

După ce a ieșit din acest rol, Anahi (născută pe 14 mai 1983) nu a renunțat nici la muzică, nici la actorie și imediat după ruptura formației a jucat în telenovela „Dos Hogares” (2011-2012). De când a interpretat-o pe Mia Colucci în Rebelde, a devenit extrem de populară în toată lumea. De-a lungul anilor, a strâns peste 10 milioane de urmăritori pe Instagram, iar asta înseamnă că este foarte iubită de public. A lansat două albume solo după despărțirea de RBD - „Mi Delirio” (2009) și „Inesperado” (2016). Ambele s-au clasat sus în Top Latin Album Billboard, făcând-o să devină cel mai bine vândut fost membru RBD din SUA.

În 2015 s-a căsătorit cu fostul guvernator al Chiapasului, Mexic, Manuel Velasco Coello (42 de ani). Au doi fii: Manuel (născut în ianuarie 2017), și Emiliano, (născut în februarie 2020).

Pentru a se reinventa, a început să creeze muzică nouă, realizând inclusiv un remix al melodiei „Nuestro Amor” cu trupa rock mexicană Moderatto.

Vă mai aduceți aminte de trupa și serialul fenomen "Rebelde"? Ce mai fac astăzi actorii

Dulce Maria (Roberta Pardo) 

Roberta era cea mai rebelă din grup, iar dorința ei de a se face remarcată o împingea întotdeauna să recurgă la gesturi extreme. Dulce Maria (născută pe 6 decembrie 1985) a intrat perfect în acest rol, dar și în multe altele după aceea. A continuat să joace în telenovele, printre care se numără „Verano de Amor” (2009), „Mentir Para Vivir” (2013), „Corazón Que Miente” (2016) și „Muy Padres” (2017).

Nu a renunțat nici la muzică și rezultatele muncii sale au putut fi văzute în albumele pe care le-a lansat după 2009. Acestea sunt numele unora dintre albumele ei solo: „Extranjera” (2010), „Sin Fronteras” (2014) și „DM” (2017).

Între timp, și-a găsit împlinirea și în plan personal. A născut în decembrie 2020, iar tatăl fetiței este Paco Álvarez (47 de ani), actualul ei soț. Este cunoscut și faptul că în trecut a avut o relație tumultuoasă cu actorul Alfonso Hererra (39 de ani), fostul coleg de trupă, de care s-a despărțit în 2006.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Dulce Maria (@dulcemaria)

Vă mai aduceți aminte de trupa și serialul fenomen "Rebelde"? Ce mai fac astăzi actorii

Maite Perroni (Lupita Fernandez) 

Lupita era eleva dulce și timidă, care a urmat cursurile de la Elite Way School după ce a obținut o bursă. Provenind dintr-o familie săracă, a muncit din greu pentru a-și găsi un loc în societate. 

Maite Perroni (născută pe 9 martie 1983) este extrem de talentată și interpretarea ei a fost una de succes, la fel ca toate rolurile pe care le-a obținut mai apoi. A devenit o cunoscută actriță de telenovele și a cucerit milioane de fani cu frumusețea ei aparte. „Triunfo del Amor” (2010-2011), „Cachito de Cielo” (2012), „La Gata” (2014) sunt doar câteva dintre producțiile din care a făcut parte.

În 2013, a scos primul ei album solo, „Eclipse de Luna”, și de atunci a lansat single-uri precum „Bum Bum Dale Dale” (2018), „Soltera” (2019), „Sin Ti” (2019) și „Roma” (2019). Continuă să apară pe micile ecrane cu proiecte remarcabile, după ce a semnat un contract cu Netflix. Are peste 11 milioane de urmăritori pe Instagram, iar interacțiunea ei cu oamenii din online este constantă.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Maite Perroni Beorlegui (@maiteperroni)

Pe 9 octombrie 2022 s-a căsătorit cu producătorul Andrés Tovar (29 de ani), pe care l-a cunoscut cu două decenii în urmă. Îi despart 10 ani, dar vârsta nu contează, nu? Sunt împreună de doar un an, dar lucrurile au avansat rapid între ei. Pe 19 septembrie și-au anunțat logodna și în mai puțin de o lună și-au unit destinele. Cuplul nu are copii încă, dar fanii lor așteaptă cu nerăbdare o veste despre o posibilă sarcină.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Maite Perroni Beorlegui (@maiteperroni)

 

Vă mai aduceți aminte de trupa și serialul fenomen "Rebelde"? Ce mai fac astăzi actorii

Alfonso Herrera (Miguel Arango)

În serial, Alfonso Herrera (născut pe 28 august, 1983) a fost Miguel, un elev cu picioarele pe pământ, care era plăcut de multe colege și care a ajuns la Elite Way School prin intermediul unei burse.

„Acest proiect a avut un succes uimitor. Am putut să întâlnim și să distrăm oameni din toată lumea, Europa, America de Sud și Centrală și o mare parte a SUA. A marcat o generație și a fost o mare onoare pentru mine.”, a spus el pentru ET.

După ce a ieșit din trupă, a continuat să joace în telenovele precum „Venezzia” (2009), „Espectro” (2013), „La Dictadura Perfecta” (2014). A umplut multă vreme și scena teatrului, iar în prezent apare în producții celebre de pe Netflix. În muzică nu se mai regăsește și le-a dezvăluit jurnaliștilor că mai cântă doar când se află la duș.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Alfonso Herrera (@ponchohd)

Actorul are doi copii cu jurnalista Diana Vázquez de care s-a despărțit la finalul anului 2021. Zvonurile despre infidelitatea lui au început să circule rapid, mai ales după ce și-a făcut publică relația cu Ana de la Reguera (45 de ani). Oamenii cred că actrița a fost motivul separării celor doi soți.

Vă mai aduceți aminte de trupa și serialul fenomen "Rebelde"? Ce mai fac astăzi actorii

Christopher Alexander Luis Casillas von Uckermann (Diego Bustamante) 

În „Rebelde”, l-a interpretat pe bogatul și pretențiosul Diego, ce avea o mulțime de iubite pentru a o face geloasă pe Roberta. La fel ca mulți dintre colegii săi, a îmbinat apoi ambele pasiuni – muzica și actoria. Christopher von Uckermann (născut pe 21 octombrie 1986) și-a început cariera solo odată cu lansarea albumului „Somos”. Unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale a fost cel din serialul „Kdabra” (2009-2012). După o pauză, a revenit în televiziune în 2016 în emisiunea „2091” și a continuat să joace în filme precum „Casi Una Gran Estafa” (2017), „How to Get Over a Breakup” (2018), „El Hubiera Sí Existe” (2019).

Ultima lui relație amoroasă de care presa a aflat este aceea cu actrița mexicană Danna Paola Rivera Munguía (27 de ani). În prezent, se ocupă de cariera lui aflată în plină ascensiune și își umple timpul liber cu multe călătorii.

Vă mai aduceți aminte de trupa și serialul fenomen "Rebelde"? Ce mai fac astăzi actorii

Christian Chávez (Giovanni Méndez López) 

Giovanni era comediantul grupului, care provenea dintr-o familie săracă și a fost întotdeauna rușinat de originile sale. Acest rol i-a revenit lui Christian Chávez (născut pe 7 august 1983), artistul care și-a confirmat homosexualitatea în anul 2007. A fost și căsătorit cu un bărbat, dar a divorțat în 2009, după patru ani de mariaj. De asemenea, este prima figură din showbiz-ul mexican care și-a recunoscut orientarea.

După ieșirea din trupa RBD și-a început cariera solo. În aprilie 2011, a lansat videoclipul muzical provocator pentru single-ul său „Libertad”, cu fosta colegă Anahí, care a devenit viral pe internet, adunând peste un milion de vizualizări în primele trei zile de la încărcare. A scos primul său album de studio, „Almas Transparentes” în 2013. A jucat mai rar în filme, dar de curând a făcut parte din distribuția celui de-al treilea sezon al serialului Netflix „La casa de las flores” (2020).

Viața lui personală a născut întotdeauna curiozitate, iar presa a scris foarte mult despre acest subiect.
În martie 2012, Christian Chávez a confirmat că se întâlnește cu agentul imobiliar din Los Angeles, Ben Kruger, după ce au apărut fotografii cu ei împreună în tabloidul TV Notas. Cei doi s-au despărțit după ce artistul a fost acuzat de infidelitate, minciuni și violență domestică. În 2020, și make-up artistul olandez Maico Kemper a susținut că actorul din „Rebelde” ar fi fost violent cu el, dar acesta a negat acuzațiile.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Christian Chávez (@christianchavezreal)

Ce părere ai despre evoluția celor șase actori? Care dintre ei a ajuns mai bine?

Află totul despre Vera Fischer: Ce mai face și cum arată astăzi efervescenta Yvete din "Clona"

Vă mai aduceți aminte de trupa și serialul fenomen "Rebelde"? Ce mai fac astăzi actorii

Trupa s-a reunit în 2020, spre bucuria fanilor

Patru dintre membrii trupei au urcat din nou împreună pe scenă după 12 ani de pauză. Le-au făcut un cadou de Crăciun fanilor, căci reuniunea a avut loc pe 26 decembrie 2020. Concertul a fost un maraton de șase ore, pe care publicul din toată lumea l-a putut urmări de acasă, fiindcă s-a desfășurat în mediul virtual.

Iată imagini de la marea întâlnire dintre Anahi, Maite Perroni, Christian Chavez și Christopher Von Uckermann:

O altă reuniune a trupei a avut loc în 2022, chiar în ziua nunții lui Maite Perroni. I-au fost alături Anahí, Christian Chávez și Christopher von Uckermann, iar filmările de la marele eveniment au ajuns virale pe internet:

Oamenii care îi iubesc au avut ocazia să îi vadă și în alte ipostaze, față de cele în care apăreau în mod obișnuit. Distracția de la petrecere a fost încă o dovadă a prieteniei lor.

„Ce nostalgie! Vă iubesc, frați de suflet.”, a scris Anahi în dreptul fotografiei postate de la nunta colegei și prietenei sale.

Nostalgicii se pot bucura de un reebot al serialului „Rebelde”, care se difuzează pe Netflix. Din distribuția noului proiect fac parte Azul Guaita, Sergio Mayer Mori, Andrea Chaparro, Jeronimo Cantillo, Franco Masini, Lizeth Selene, Alejandro Puente, Giovanna Grigio.

Surpriza este Estefanía Villarreal, care a jucat și în seria originală. În prima versiune ea a interpretat-o pe Celina Ferrer, iar acum, Celina se întoarce la Elite Way School în calitate de directoare a instituției. Foarte tare, nu-i așa?

O mai știi pe Celina din „Rebelde”? Uite cum arată acum 

Vă mai aduceți aminte de trupa și serialul fenomen "Rebelde"? Ce mai fac astăzi actorii

Grupul RBD a pregătit o surpriză pentru anul 2023

Fanii trupei așteaptă cu nerăbdare data de 19 ianuarie 2023, după ce o ilustrație cu o numărătoare inversă a apărut pe site-ul oficial soyrebelde.world. Mesajul scris deasupra cronometrului este: „Pregătiți-vă cravatele!” (simbolul grupului).

Se pare că la acea dată, membrii trupei îi vor surprinde pe toți oamenii care îi iubesc. Nu au dezvăluit încă despre ce este vorba, dar în mediul online deja se fac presupuneri.

Micul indiciu pe care l-au oferit pe Instagram le-a dat multora de înțeles că formația se va reuni pentru un concert sau pentru un turneu. Este vorba despre un videoclip cu imagini de la ultima lor întâlnire de grup, iar pe fundal se aude vocea lui Anahi care spune:

„Știi la ce visez? Visez să mă pot întoarce în timp și că într-o zi totul ar putea fi ca înainte.”, este o replică a personajului ei din serialul „Rebelde”.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by RBD (@rbd_musica)

În același timp, artiștii și-au schimbat pozele de profil cu logo-ul grupului și au republicat același clip video, însoțit de sloganul lor: „Soy Rebelde!”

Oare ce să însemne asta? Să aibă dreptate oamenii care s-au gândit la un nou turneu legendar pentru 2023? Aceștia au mers atât de departe încât au creat și un hashtag pe Twitter, prin care le arată celor din trupă că așteaptă un nou turneu - #RBDTour2023.

Citește și: Celebrități care detestă Crăciunul. Nu sărbătoresc niciodată și unii chiar ar vrea să șteargă complet data din calendar

‹ Vezi si