×
swipe
A primit un diagnostic dur A primit un diagnostic dur
↓ citeste mai jos ↓
7 / 7
Vezi si »

Alte subiecte care te-ar putea interesa

Viață de film și în spatele camerelor de filmat. Lucruri mai puțin cunoscute despre Eric Braeden

Și-a pierdut tatăl la o vârstă fragedă

Eric Braeden s-a născut în ziua de 3 aprilie la 1941, în Bredenbek, Germania (actualul Schleswig-Holstein) cu numele de Hans-Jörg Gudegast. Da, Eric Braeden este doar un nume de scenă pe care nu și l-a însușit niciodată în acte, deși a fost sfătuit deseori să o facă.

"M-am născut în 1941 într-un oraș numit Kiel, la Marea Baltică. Și acela era un centru pentru construcția de nave de război și submarine și, prin urmare, era evident o țintă a bombardierelor", a mărturisit el în timpul unui interviu.

Pe tatăl său l-a pierdut, din păcate, pe când avea doar 12 ani, iar atunci viața sa s-a schimbat pentru totdeauna. Cu greu a putut face față durerii de atunci.

"A făcut parte din Partidul nazist și a fost primarul orașului în care am crescut, care era în afara orașului Kiel. Și, din câte știam eu, era o un om foarte iubitor. Nu l-am văzut niciodată în uniformă. Am fost pur și simplu devastat când a murit.", a mai mărturisit el.

Viață de film și în spatele camerelor de filmat. Lucruri mai puțin cunoscute despre Eric Braeden

Este unul dintre supraviețuitorii MV Wilhelm Gustloff

Pe când era doar un copil, în ziua de 30 ianuarie 1945, artistul a avut parte de un eveniment teribil, din care, din fericire, a scăpat cu viață. Acesta se afla pe un vas de transport militar armat german, MV Wilhelm Gustloff, care a fost scufundat de submarinul sovietic S-13, în Marea Baltică.

Mii de refugiați civili și militari germani au încercat să se salveze atunci, însă aproximativ 9400 de persoane și-au pierdut viața. Acesta este considerat cel mai mare dezastru din istorie în cazul scufundării unei singure nave. Despre acestă tragedie, artistul a vorbit în autobiografia sa, intitulată "I'll Be Damned" ("Voi fi blestemat").

Viață de film și în spatele camerelor de filmat. Lucruri mai puțin cunoscute despre Eric Braeden

Chiar dacă a locuit în Germania timp 18 ani, nu a avut nici cea mai mică idee despre epoca nazistă și despre Holocaust

După ce și-a petrecut întreaga copilărie în Germania, la 18 ani a hotărât să se mute în Statele Unite ale Americii și să își continue studiile acolo. Asta se întâmpla în anul 1959.

El a urmat cursurile Universității din Montana, Missoula, însă nu se știe dacă a și absolvit. Pasiunea pentru actorie nu și-a descoperit-o încă de la vârsta aceea, ci a început cu... disecatul cadavrelor. Ulterior, s-a mutat în Los Angeles.

"În primul rând, am disecat cadavre la Spitalul John Sealy din Galveston, Texas, unde un văr de-al meu, un văr german de-al meu, era medic. Apoi m-am aventurat în Montana. Am fost cowboy la o fermă din afara orașului Missoula.

Apoi am făcut acea călătorie pe râul Salmon, în Idaho, cu promisiunea că vom face un film documentar și cu acel film vom ajunge în California. Și am spus: "Mă bag", fără să mă gândesc că nu degeaba se numea "The River of No Return". Așa că, cu autobuzul Greyhound, am ajuns la Los Angeles, cred că în toamna anului '60", a mărturisit el.

Chiar dacă a locuit atâția ani în Germania, actorul nu a avut nici cea mai mică idee despre epoca nazistă (ideologie rasistă al cărei scop era eliminarea evreilor și a altor grupuri nedorite din societatea germană) și despre Holocaust (cel mai mare masacru din istorie, în urma căruia și-au pierdut viața circa șase milioane de evrei de toate vârstele). A cunoscut istoria patriei sale abia după ce s-a mutat în Los Angeles, în 1961 sau 1962.

"M-am dus la un cinematograf și au pus un documentar numit "Mein Kampf", un documentar suedez. Și m-am dus pentru că mi-era cam dor de casă. Mi-am spus: "Oh, ăsta e un titlu german".

Sincer, am crescut fără să știu nimic despre Mein Kampf sau chiar despre epoca nazistă, cu excepția faptului că Germania pierduse războiul. Așa că acela a fost, fără îndoială, cel mai șocant și, aș spune, epifanic moment din viața mea și mi-a trezit un interes enorm pentru istorie și politică.", a mai povestit el.

Viață de film și în spatele camerelor de filmat. Lucruri mai puțin cunoscute despre Eric Braeden

Marele debut în actorie

Deși serialul "Tânăr și neliniștit" a fost difuzat pentru prima oară în data 26 martie 1973, Eric Braeden și-a făcut prima apariție abia în 1980, atunci când a început să-l interpreteze pe Victor Newman.

La început, rolul său a fost construit ca un personaj episodic care urma să apară pe micile ecrane timp de trei luni, însă lucrurile s-au schimbat rapid căci Victor Newman a prins foarte bine la public.

Deși a fost prezentat ca un om josnic pentru prima dată, William J. Bell, pionierul telenovelelor, l-a redresat și l-a transformat într-unul dintre cei mai respectabili locuitori din Genoa City.

Artistul a mai jucat și în alte filme și seriale până să apară în "Tânăr și neliniștit", însă nu a cunoscut succesul până să-i dea viață personajului Victor Newman, la 39 de ani.

Ajuns acum la o vârstă venerabilă, publicul larg s-ar aștepta ca Eric Braeden să renunțe la interpretarea din serial, însă el nu are nici cea mai mică intenție de a face asta. Face parte din această familie de 42 de ani, iar rolul său rămâne unul de mare importanță în distribuție.

"Sunt foarte loial față de serialul "Tânăr și neliniștit", am foarte multe îndatoriri față de Victor și multe altele față de publicul care ne-a susținut în toți acești ani. Intenționez să rămân cât de mult timp pot. Îmi iubesc viața. Îmi iubesc colegii. Îmi iubesc familia și prietenii. Așa că mă văd retrăgându-mă în curând? La naiba, nu!", a povestit el în anul 2021, în cadrul unui interviu.

Pentru rolul lui Victor Newman, actorul a câștigat premiu Emmy în anul 1998.

Viață de film și în spatele camerelor de filmat. Lucruri mai puțin cunoscute despre Eric Braeden

Rolul care l-a îngrozit

Credeai că nimic nu l-ar putea speria pe un actor de anvergura lui Eric Braeden? Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. În urmă cu mulți ani, el a interpretat rolul colonelului John Jacob Astor IV din faimosul "Titanic" și, deși a făcut o treabă excelentă, a avut mari rețineri atunci când a filmat. Momentul în care a trebuit să se înece a fost unul dintre cele mai terifiante episoade din viața lui.

Platoul de filmare a fost umplut cu apă rece ca gheața, iar vedetele din film au fost rugate să facă lucruri pe care, în mod normal, nu și-ar fi dorit să le încerce, tocmai pentru ca totul să pară cât mai realist.

De menționat este și faptul că artistul a primit rolul respectiv tocmai pentru că seamănă foarte mult cu bărbatul care a fost, cu adevărat, pe vas.

Viață de film și în spatele camerelor de filmat. Lucruri mai puțin cunoscute despre Eric Braeden

Este căsătorit de peste cinci decenii

Eric Braeden și frumoasa sa soție, Dale Russell Gudegast, sunt căsătoriți din anul 1966 și se iubesc la fel și în prezent, chiar dacă au trecut deja de "nunta de aur". Partenera lui este, de asemenea, actriță și a intrat în atenția publicului în anul 2001, după ce a apărut în filmul "Holiday In The Sun".

Cei doi s-au cunoscut în anul 1964, pe platourile de filmare ale "Combat". Inițial, au fost simpli prieteni, iar apoi s-au îndrăgostit nebunește unul de celălalt. Nunta lor a avut loc în data de 9 octombrie 1966, ceremonia fiind una restrânsă, unde au participat doar rude și prieteni.

Dale Russell Gudegast, care a împlinit 79 de ani la data de 17 septembrie 2021, a fost încă dintotdeauna cel mai mare susținător al soțului ei chiar înainte ca acesta să devină faimos și a făcut tot posibilul să mențină un echilibru în relația lor.

Eric Braeden și soția sa au împreună un singur copil, care acum are 52 de ani. Christian Gudegast a moștenit pasiunea pentru actorie a părinților săi, iar în prezent este scriitor, producător de film și regizor. A devenit faimos pentru că a scris un film cu Vin Diesel, "A Man Apart" și l-a transpus în ceva uimitor.

La rândul său, Christian Gudegast are trei copii și este un tătic dedicat.

Viață de film și în spatele camerelor de filmat. Lucruri mai puțin cunoscute despre Eric Braeden

A primit un diagnostic dur

Se pare că trecerea anilor și-a pus amprenta asupra sănătății sale, fiindcă nu mai este la fel de în formă cum ni-l amintim. După ce a suferit o operație la genunchi, în plin proces de recuperare, a descoperit că are încă o problemă serioasă pe care trebuie să o trateze.

A aflat că are cancer, după ce s-a prezentat la medic pentru o problemă ce părea banală – urinarea frecventă. Actorul s-a confesat fanilor săi prin intermediul unui videoclip încărcat pe Facebook. Iată ce dezvăluiri a făcut:

„Urăsc să fiu atât de personal, dar cred că acest lucru ar putea fi bun pentru unii bărbați mai în vârstă care ar putea sau nu să asculte ce am de spus. Li se va întâmpla și lor. Prostata îți crește pe măsură ce îmbătrânești.”, a spus actorul, ajuns la vârsta de 82 de ani.

Diagnosticul l-a luat prin surprindere, dar acest lucru nu l-a împiedicat să lupte cu boala și să își dorească să se facă bine într-un timp cât mai scurt.

„Inutil să spun că am fost surprins, dar am fost hotărât să mă descurc.”, a mai declarat Eric Braeden.

A trecut deja printr-o operație de îndepărtare a tumorii, iar acum merge regulat la medic pentru a primi tratament specializat. Iată ce mărturisire le-a mai făcut urmăritorilor:

„Încă sunt fericit că pot merge la muncă. Îmi place. Îmi distrage atenția. Îmi place actoria. Îmi place să știu că asta distrează oamenii”.

Are de gând să învingă această maladie cumplită și chiar și-a încheiat mesajul într-o notă manieră optimistă.

„Am învățat acum să-mi ascult mai mult corpul și să nu mă dau peste cap. Voi fi din nou în formă maximă în curând.”, a mai zis.

‹ Vezi și