La fel ca multe alte vedete care au avut o copilărie marcată de lipsuri, Mircea Baniciu a trebuit să lucreze cot la cot cu mama sa pentru a-și câștiga existența, dat fiind că cea care l-a născut nu se descurca cu salariul infim. Așa că, pe vremea în care era elev, artistul a trebuit să depună eforturi suplimentare pentru a o ajuta pe femeia care i-a dat viață. În timp ce colegii săi se bucurau de vacanță, el mergea la muncă și strângea bani pentru începutul următorului an școlar.
Într-un interviu acordat revistei Tango în 2007, cântărețul a mărturisit cât de grea a fost copilăria sa:
„Chiar foarte sărac. Am simțit lipsurile astea mult mai tare decât mulți dintre prietenii mei. Maică-mea avea un salariu de vreo 750 de lei, lucrând în trei ture într-o filatură de bumbac din Timișoara, o muncă foarte grea pe bani foarte puțini, ca muncitoare necalificată. (...)
Munceam la un siloz, descărcam saci de cereale, în timp ce colegii mei erau la munte și la mare, vara în vacanțe. Țin minte unul dintre momentele mele cele mai neplăcute, era pe la începutul anilor ’70, venise o formație The Federals în Timișoara, un fel de Beatles, la spectacolul cărora nu am putut să merg pentru că eram de serviciu în după-masa aceea și șefii n-au vrut să-mi dea drumul sa plec, ba chiar m-au amenințat că, dacă plec, mă dau afară. Și nu am plecat, pentru că venea toamna și trebuia să-mi cumpăr uniformă și cele de trebuință pentru școală.”
Așa cum probabil ai înțeles din rândurile de mai sus, Mircea Baniciu a fost crescut doar de mamă. Și-a cunoscut tatăl, dar nu a avut o legătură cu el, așa că în acte poartă numele mamei.
„Dacă tata m-ar fi recunoscut și aș fi purtat numele lui, m-aș fi numit Cancev. Mircea Cancev. Nume de bulgar. El era dintre cei care fugiseră din Cadrilater, era un om foarte frumos și foarte bogat, din câte am înțeles eu. L-am văzut când am început școala, apoi într-a șaptea, apoi după ce am terminat liceul. Sunt doar câteva dăți în care l-am văzut.”
Printre puținele amintiri pe care le are despre tatăl său se numără și detaliile pe care le-a aflat de la cei din familie. Știe de la mătușile sale cât de tare s-au iubit părinții lui și cât de dezamăgită a fost mama sa când bărbatul a părăsit-o, însărcinată fiind.
„Mătușile mi-au povestit că a fost o dragoste foarte mare și că mama a fost foarte dezamăgită că bărbatul ăsta a părăsit-o atunci când ea era însărcinată. Și mi-au mai spus o poveste: că mătușă-mea a dus-o să facă chiuretaj. Dar în fața ușii doctorului, probabil pentru că am fost eu mai puternic, mama a renunțat și s-a întors. Și așa m-am născut eu.”, a declarat artistul.
Deși tatăl nu a vrut să se ocupe de creșterea lui, Mircea Baniciu și-ar fi dorit măcar să știe că există înțelegere între cei care l-au adus pe lume. A mărturisit, în cadrul aceluiași interviu menționat anterior, că l-a durut că părinții săi au dus un război al orgoliilor:
„Am suferit pentru faptul că maică-mea îl dăduse în judecată pentru pensie alimentară și el a rugat-o să renunțe la ideea asta, de a-i cere oficial pensie alimentară, pentru că dacă ar fi avut asta la dosar nu ar mai fi putut să fie avansat. Și mama l-a ajutat, nu l-a mai dat în judecată, dar din momentul în care maică-mea a renunțat să-i ceară pensie, tata nu i-a mai dat bani. Și mama mă trimitea pe mine să-i cer și așa s-a făcut că au apărut și situații în care mi s-a spus: „Iar ai venit să cerșești, cerșetorule?!” Și nu m-am mai dus niciodată să-i cer bani.”
Cu toate că nu au avut o relație tată-fiu normală, Mircea Baniciu a aflat că părintele său se mândrea cu el când a devenit celebru. Nu i-a spus-o niciodată personal, dar s-a bucurat să aibă un așa copil.
Se pare însă că orgoliul a fost moștenire de familie, căci și el a luat o decizie din mândrie când, la maturitate, a avut ocazia să-și viziteze tatăl în azil.
„Țin minte că a venit cineva, după ’90, după un concert, la Timișoara, și mi-a zis că „acolo, la azil, taică-tu se laudă peste tot că ești fiul lui”. Și m-a întrebat dacă nu vreau să mă duc să-l vad. Era la un azil mai bun, pe lângă Timișoara, din ăsta cu fonduri Phare. Iar eu am zis „Nu”, din păcate. Acum îmi pare rău, dar atunci asta a fost prima reacție. Tot dintr-un soi de orgoliu.”, și-a amintit fostul solist al trupei Phoenix.
Inspirat fiind de un prieten din copilărie, Mircea Baniciu alesese o altă formă de artă. A crezut că va reuși să devină pictor sau arhitect și chiar s-a înscris la facultate pentru a se pregăti în această direcție. Totul s-a schimbat însă când și-a dat seama că drumul său este altul. Întâlnirea cu marele chitarist Nicu Covaci l-a ajutat să înțeleagă că trebuie să se alăture trupei Phoenix.
„Am avut un prieten care desena foarte bine, era un tip super înzestrat din naștere, desena de parcă se născuse cu creionul în mână. Radu Duma. Acum e plecat pe undeva prin State. Iar eu m-am luat foarte tare după el. Aveam și muzica, îmi plăcea mult. Dar îmi plăcea foarte mult și să desenez.
Iar atunci când am terminat liceul, mi-am spus că asta mi-ar plăcea să fac, știam perspectiva foarte bine, cu matematica nu m-am înțeles prea bine, noroc că la Arhitectură nu se cere sau nu se cerea prea multă matematică. M-am pregătit foarte tare pentru examen și am intrat așa cum mi-am dorit.
Și, înspre schimbarea destinului meu, nici n-am apucat să termin anul I că a venit Covaci, m-am întâlnit undeva cu el și mi-a spus că ar fi timpul să vin să cânt cu ei. Phoenix era în mare vogă pe atunci, eu eram fan Phoenix. Moni Bordeanu, fostul solist, plecase la începutul lui ’70. Eu terminasem anul I și cântam pe la ștrand, în diverse ocazii, și m-au observat unii dintre cei care le erau lor apropiați. Și m-a invitat Covaci la el și mi-a spus: „băiete, o să ai treabă”.
Pentru mine a fost surpriza surprizelor, pentru că nu mă așteptam să ajung în contextul ăla pe care și l-ar fi dorit oricine. Era o trupă cu foarte mulți fani, o gașă închisă, cu fani profesori, studenți la Litere, la Medicină, la toate facultățile, era o trupă de elită în jurul formației de bază, bineînțeles că erau și fetele pe-acolo, care nu erau de neglijat. Era, în orice caz, o gașcă extraordinară, în jurul căreia roiau foarte mulți care voiau să pătrundă și nu aveau cale de acces.”, a povestit el pentru revista Tango.
Deși acum este împlinit, iar cariera solo i-a adus multe beneficii, artistul nu poate uita de anii de glorie, cei din perioada Phoenix.
„Au fost cei mai frumoși ani, cu Phoenix. Șapte ani, din ’70 până-n ’77, când au plecat din țară. Au fost anii cei mai frumoși și studenția, toate discurile le-am scos în paralel, când toți eram studenți. Covaci era la Arte plastice, eu și Kappl eram la Conservator și eram doi arhitecți în trupă, Costin Petrescu și eu.”
Când trupa a plecat în Germania, el a ales să se desprindă de restul colegilor și să își înceapă cariera solo. Nu regretă nici acum această decizie, chiar dacă a urmat o perioadă extrem de grea și nici măcar nu a câștigat bani pentru primul album lansat.
„Imediat atunci eram pur și simplu deznădăjduit, bulversat de plecarea lor, la care nu mă așteptam. Într-o discuție cu Nicu Covaci, eu i-am spus clar că nu sunt de acord să plec undeva unde nu m-așteaptă nimeni, în Germania, unde nu știam nici limba foarte bine, era o aventură peste capacitatea mea de înțelegere. Și s-a adeverit că am avut dreptate. Șansa mea a fost să rămân aici.
La foarte scurt timp după plecarea lor, cei de la securitate s-au gândit că ei au plecat, dar m-au lăsat pe mine ca un vârf de lance în țară. Și atunci și-au spus „ia să vedem ce-i cu ăsta”. Tudor Vornicu a spus și el: „Baniciule, ia să vii în Televiziune și să vedem ce-i cu tine”. Și am dat examen, o probă, pentru că spuneau „noi știm cum ești cu trupa, dar nu te știm singur. Hai să vedem ce știi”. Și-am imprimat patru piese de probă cu care mi-au făcut și-un recital într-o duminică după-amiază, la o oră de maximă audiență, iar după asta le-au trimis la Electrecord. Și ăia m-au chemat: „vino, să-ți faci copertă, că ai disc”. „Din ce să am disc?” Erau cele patru piese! Lucru foarte important, ei m-au relansat la Televiziune și pe piață fără ca eu să fac nici o mișcare. Probabil că cineva s-a gândit la asta.
După aceea, le-am cerut celor de la Electrecord banii, pentru că s-a vândut foarte mult discul ăsta, mulți îl mai au și-n ziua de astăzi, s-a vândut foarte, foarte bine. Și mi-au zis că banii sunt ai Televiziunii pentru că ea a făcut înregistrările. Deci banii de pe primul meu disc s-au vărsat la Televiziune, iar Televiziunea a ridicat din umeri. (...)
De unul singur am cântat până în ’93, când a apărut contextul cu Pasărea Colibri. Care a durat zece ani.”
În perioada 2002-2007 a reluat colaborarea cu Phoenix, iar în cele din urmă s-a întors tot la cariera solo.
De-a lungul anilor, artistul a cântat și peste hotare, nu doar în țara noastră. Peste tot pe unde a fost a primit ropote de aplauze și a reușit să promoveze muzica românească.
Drept urmare, pe 10 decembrie 2004, Ion Iliescu, președintele României de atunci, i-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler pentru activitatea sa muzicală și contribuția avută la cultura țării.
În plan personal nu a avut întotdeauna succes. Când este întrebat despre momentele grele din viața sa, își amintește întotdeauna de cearta cu prima soție și de divorțul dureros prin care a trecut.
„Au fost mai multe momente. Două, de răscruce, după despărțirea de Phoenix, în care am rămas fără prieteni pentru că eram foarte legați unii de ceilalți, și al doilea moment trist, de care m-am debarasat foarte greu, a fost cel al primului divorț în care tribunalul și avocații care au fost în jurul acestui lucru mi-au creat o panică de nedescris.
Un divorț implică avocați, implică declarații, știi cum era pe vremea lui Ceaușescu, plus că am fost și amenințat de diverse persoane care se aflau în preajma fostei soții, rămăsesem și fără casă, am stat o perioadă în gazdă la niște prieteni.”, a spus el în cadrul unui interviu din trecut.
La mulți ani după acest eveniment neplăcut, artistul a avut curajul să vorbească despre impactul pe care l-a avut asupra sa. În urma acelei despărțiri furtunoase, a luat decizia de a sta departe de relațiile serioase. Totul s-a schimbat însă când a întâlnit iubirea vieții lui. Până atunci însă, a rupt inimile multor femei.
„După anii ’88 -’89, după una dintre despărțirile mele cele mai ciudate, aceea de fosta mea soție, n-am prea mai acceptat sau dorit o relație stabilă, așezată, cu casă, cu copii, cu neamuri, cu socri, cu rude. Mi-a fost chiar teamă. Între timp, începuse să-mi placă degringolada în care trăiam și în care încercam să iau cât mai mult de la viață. Dar, încet, încet, mi-am revenit.”
Pentru că îi era frică să mai iubească și să se implice 100% într-o relație, a refuzat să o ia de soție pe Adina, femeia care i-a dăruit o fetiță, pe cunoscuta Ana Baniciu, în vârstă de 31 de ani. Povestea lor s-a terminat la un moment dat, dar au rămas în relații bune de dragul copilei în educația căreia s-au implicat în mod egal.
Femeia a murit în anul 2022, din cauza unei boli grave, așa că Mircea Baniciu este singurul sprijin pe care îl mai are tânăra artistă.
„Ana, primul meu copil, a apărut ca un moment foarte frumos în viața mea și îmi propusesem să mă liniștesc și să-mi fac un rost, așa cum e firesc. Dar nu s-a putut, din cauza neînțelegerilor cu mama ei. La început, lucrurile au mers bine, dar mai apoi am simțit că mă îndepărtez din ce în ce mai tare. Ana a rămas, în schimb, una dintre marile mele iubiri și sunt convins că relația noastră va continua în felul acesta până la adânci bătrâneți.”, a declarat el.
Iată ce declara solistul trupei Phoenix în urmă cu mulți ani despre mama fiicei sale:
„E o femeie frumușică. Frumușică îi spun eu pentru că ăsta e cuvântul care i se potrivește și e isteață, se ocupă intens de ea, mă mai ocup și eu, dar ghinionul nostru a fost să nu ne înțelegem.”
În ciuda relațiilor eșuate, Mircea Baniciu a avut norocul să își întâlnească și marea iubire. A cunoscut, în cele din urmă, o femeie care l-a făcut să creadă din nou în valoarea căsătoriei. Numele ei este Alina Nemeș, devenită Baniciu în 2014, după aproape 10 ani de relație. Se pare că nici pe ea nu a luat-o din prima de soție, ci a așteptat să fie convins că merită să mai încerce o dată.
Cântărețul s-a căsătorit pentru a doua oară la vârsta de 65 de ani, iar partenera sa l-a făcut și tată de băiat. Rodul iubirii lor poartă numele Victor, dar nu se cunosc multe detalii despre el în spațiul public. Spre deosebire de sora lui mai mare, care calcă pe urmele tatălui, Victor este la fel de discret ca mama sa. Niciunul nu dorește să apară în lumina reflectoarelor.
„Întotdeauna am mers pe ideea că e păcat să sacrifici un copil atunci când el e pe cale să se nască. Și-atunci am zis „da”, adică am aprobat ideea de a duce sarcina până la capăt, pentru că pe undeva chiar îmi doream să am copii. Acum câțiva ani de zile, cineva mi-a ghicit că o să am doi copii, o fată și un băiat.
O fată s-a născut la puțin timp după aceea, și-am zis într-un târziu, când împlinisem deja o vârstă, că lipsește băiatul. Și iată că, totuși, el a apărut, fără să-mi dau seama, dintr-o relație despre care pot spune că e cea mai frumoasă, cea mai consistentă de până acum, o relație cu o fată care are și o slujbă destul de importantă, se ocupă de un portal de internet, are toate datele pe care mi le doream. Și, în primul rând, este o fată deșteaptă.”, a povestit despre familia sa în urmă cu mai mult timp.
Bucuria de a fi tată pentru a doua oară a fost și mai mare în cazul său, când a aflat că va avea un fiu. Iată ce și-a amintit despre momentul în care a primit vestea:
„Apariția lui a fost cumva neașteptată, eu nu mă mai așteptam să mi se nască un băiat. Și cred că din motivul ăsta m-au trecut fiorii atunci când am fost anunțat.”
