E timpul să ridici ochii din butoiul cu deznădejde, pentru că Luna Oamenilor, respectiv în cel mai umanitar semn al zodiacului, Vărsătorul, alungă umbrele de post-retrograd și îți arată ce înseamnă să trăiești iar din plin. O să ai duminica perfectă, ideal petrecută în compania celor mai dragi și mai apropiați prieteni ai tăi. Revederea cu ei e un izvor de oxitocină, mai ales după perioadele mai dark prin care ai trecut.
Ce vrem să remarcăm e că acum singurul pericol e să cazi în capcana înclinației către bârfe. Te rugăm, nu risipi aceste ore frumoase discutând pe seama lui x sau a lui y. Mergeți să culegeți via la cineva la țară, plimbați-vă printr-o livadă, ba chiar reuniți-vă la un film „emoțional” ca să puneți în sfârșit în mișcare acele sentimente stagnante.
Luna în Vărsător îți activează mâine sectorul profesional și îți poate aduce o revelație legată de carieră. Poate realizezi că ești pregătit/ă să conduci o echipă sau că ai putea prelua responsabilități mai importante decât cele trecute acum în fișa postului. Nu e exclus să simți nevoia să demonstrezi cât de mult valorează contribuția ta la serviciu.
Ei bine, fă-o! Implică-te într-un proiect dificil, arată-le superiorilor de ce ești capabil/ă și pregătește-ți argumentele pentru o promovare. După ce le-ai oferit dovezi concrete ale competenței tale, cere funcția pe care consideri că o meriți. Nu ne rămânem decât să îți ținem strâns pumnii!
„Luna Oamenilor” risipește umbrele de post-retrograd special pentru tine! Parcă e motiv suficient să ridici ochii din butoiul cu deznădejde și speri iar la mai bine, nu? Luna în Vărsător, în a noua ta casă, îți dă curajul să porți o conversație importantă, pe care ai amânat-o fiindcă nu știai ce să crezi despre situația respectivă. Gata cu incertitudinea, e timpul să afli adevărul, mai ales că știi cum se spune, adevărul eliberează! Iar a noua casă e cea mai norocoasă, deci chiar nu mai ai de ce să fii trist/ă!
O persoană aflată la distanță te poate contacta cu o oportunitate interesantă sau poate chiar tu simți impulsul să îi scrii pe WhatsApp. Ai încredere în intuiție! Dacă cineva îți tot revine în minte, s-ar putea să aveți ceva important de discutat.
Ce crede EL despre tine când te scanează prima dată, în funcție de zodie
Nu vrem să te speriem, dar se anunță un test de loialitate, iar întrebarea este: oare ești pregătit/ă să îl treci cu brio? Luna în Vărsător invită în calea ta pe cineva care îți oferă acces într-o parte mai intimă a vieții sale. Poate partenerul îți înmânează un rând de chei de la apartamentul său sau un prieten îți împărtășește un secret pe care nu l-a mai spus nimănui. E onorant... dar și un pic scary, știm.
Înainte să jubilezi la încrederea ce ți-a fost oferită, pentru că așa ar face orice Rac, asigură-te că înțelegi cu ce așteptări vine la pachet. Cheile de la apartament aduc cu ele și responsabilități noi, nu numai libertatea de a veni oricând în vizită. Iar secretele... nici nu mai adăugăm câte atrag după ele. Nu e nimic rău în asemenea angajamente, atât timp cât ți le dorești și tu!
O privire schimbată languros poate evolua rapid într-o îmbrățișare pasională și de acolo la cele mai fierbinți fantezii mai e doar un pas! Luna în Vărsător îți favorizează relațiile, fie că e vorba despre iubire sau despre colaborări profesionale. Poate întâlnești persoana ale cărei talente le completează perfect pe ale tale și descoperi că ați putea realiza împreună un proiect extraordinar.
Dar ce faci dacă omul de care ești îndrăgostit/ă ezită să se apropie, deși tu ai fost cât se poate de disponibil/ă? Retrage-te puțin și arată-i că te descurci foarte bine și singur/ă. Independența ta îl/o poate convinge să facă, în sfârșit, un pas spre tine!
Trupul tău e un templu, de acord cu asta? Și partea și mai bună e că Luna în Vărsător, aflată în sectorul sănătății, îți amintește cât de important e să îl îngrijești! Mâine poți începe prin a-ți umple frigiderul cu alimente de sezon, de la mere și rodii până la cartofi dulci și varză kale, amintindu-ți că o alimentație echilibrată îți poate reda energia de care ai nevoie. Dar nu te oprești aici!
Dacă te-ai plictisit să faci aceleași exerciții în sufragerie sau să alergi singur/ă pe bandă, înscrie-te la un antrenament de grup! Clasa aceea de barre parcă e mai ușor de traversat când ai lângă tine câțiva oameni care se chinuie la fel de tare să arate grațioși ca o balerină. Măcar ai cu cine să suferi la unison de febră musculară după!
Veste bună, veste bună, „Luna Oamenilor” risipește umbrele de post-retrograd și pentru tine! Ridici ochii din telefon... hm... din butoiul cu deznădejde și speri iar la mai bine! Luna în Vărsător îți luminează a cincea casă și te „aruncă” direct în centrul atenției. Poate ieși să cumperi o cafea și cineva te oprește pe stradă ca să îți complimenteze ținuta sau chiar să îți ceară o fotografie. Da, atât de magnetică poate fi prezența ta!
Se poate ivi și o ocazie profesională neașteptată, poate chiar la un brunch, unde întâlnești o persoană influentă căreia îi poți prezenta o idee cu potențial wow. Așa că îmbracă-te pentru rolul pe care visezi să îl ocupi și nu, în niciun caz nu ne referim la un tricou și blugi.
Familia te cheamă la apel, dragul/a nostru/a! Luna în Vărsător trece prin sectorul tău domestic și te îndeamnă să iei legătura cu rudele și prietenii cei mai apropiați. Poate cineva simte nevoia să îți mai audă glăsciorul sau să primească din partea ta câteva vorbe de încurajare, mai ales dacă trece printr-o perioadă dificilă.
Dar să nu te mire dacă te întâmpină și cu reproșuri! Se poate ca absența ta din ultima vreme să fi provocat supărări pe care nu le-ai bănuit. Ascultă-i până la capăt, chiar dacă nu îți convine tot ce au de spus. Ca să vă împăcați, trebuie să le dai ocazia să își verse oful.
Ți-ar sta bine la stand-up comedy, iar Luna în Vărsător „s-a prins” deja și îți scoate în cale oameni care îți gustă glumele și îți împărtășesc felul de a privi viața! Poate stârnești hohote de râs cu o replică livrată exact la momentul potrivit sau trimiți un meme atât de inspirat, încât ajunge să circule prin tot grupul de prieteni. E clar, umorul tău devine viral.
Lăsând gluma deoparte, la propriu și la figurat, dacă ai cunoscut recent un coleg simpatic sau ai descoperit că te înțelegi neașteptat de bine cu prietenul unui amic, profită de această compatibilitate și invită-l la o cafea! N-ar fi păcat să lași o conexiune atât de promițătoare să se piardă printre enșpe mii de conversații banale?
Hm... panică, panică! Dacă până acum ai asistat impasibil/ă la buzunarele care ți se goleau cu viteza luminii, Luna în Vărsător te îndeamnă mâine să îți refaci relația armonioasă cu soldul contului tău. Dacă salariul dispare cât ai zice „criză financiară”, anxietatea nu va rezolva mai nimic, dar un buget șlefuit cu atenție, poate!
S-ar putea să fie nevoie să strângi cureaua câteva săptămâni, însă gândește-te și cum ți-ai putea suplimenta veniturile. Poate înveți să folosești un program nou, urmezi un curs oferit de angajator sau începi o activitate online. Ban la ban trage, știi cum se zice!
Scena îți aparține, dragă Vărsătorule! Luna se află în semnul tău în cea mai mare parte a zilei de duminică și, indiferent ce mesaj dorești să transmiți, cuvintele îți vor fi pur și simplu sorbite de pe buze, numai să și iei cuvântul, da? Poate ai trecut recent printr-o experiență care te-a maturizat sau ai înțeles ceva important despre tine, iar acum simți nevoia să împărtășești această descoperire și celorlalți. Fă-o, lumea întreagă te ascultă!
Nu subestima cât de mult îi poate inspira povestea ta! Tot mâine poți avea o revelație despre următoarea schimbare majoră pe care îți dorești să o faci în viață. Fii atent/ă la ideile care îți vin și încearcă să înțelegi încotro te îndreaptă.
Ai oferit destul, acum e timpul să te gândești și la tine! Luna în Vărsător îți traversează a douăsprezecea casă, a vindecării și eliberării, și te îndeamnă să nu îți mai consumi energia cu oameni care nu îți oferă nimic în schimb sau cu proiecte care nu duc nicăieri. Poate ai insistat să păstrezi o prietenie în care numai tu sunai sau ai muncit la ceva ce nu îți mai aducea nicio satisfacție, cert e că e momentul să înțelegi mesajul: nu erai valorizat/ă.
Dacă simți nevoia să plângi lacrimi amare, să țipi într-o pernă sau să îți verși oful în fața unui prieten, fă-o! E normal, până la urmă e vorba de un adio. Dar după această ultimă descărcare, îndreaptă-ți atenția spre ceea ce îți poate face viața mai bună.