În această săptămână, îți dai seama că trebuie să lucrezi puțin la exprimare. Trebuie să găsești o cale prin care să spui ușor și direct tot ce simți, dar fără să îi copleșești pe cei din jur. În prima parte a săptămânii, s-ar putea să te simți extraordinar de generos/oasă, dar va fi nevoie să găsești o cale prin care să te stăpânești. Nu le poți da tot ce îți cer oamenilor care profită de tine.
Simți că problemele te copleșesc și alegi să le ignori pe toate, refuzând să ieși din zona de confort. Astrele îți spun că nu este cea mai bună decizie pe care o poți lua acum și îți oferă șansa să te răzgândești. Poți face lucruri mărețe dacă lupți cu energiile negative aduse de Uranus retrograd, așa că trebuie să te ambiționezi mai tare.
O să muncești din greu în această săptămână, iar rezultatele nu se vor vedea din prima, din cauza lui Uranus retrograd. Însă, dacă ai ambiție, cu pași mici poți ajunge departe. Nu renunța la visurile tale și încearcă să te înconjori de persoane care te susțin și te încurajează. Cu ajutorul apropiaților, poți trece peste orice problemă întâmpinată în aceste zile.
În ultima vreme, ți-ai dorit mai mult ca oricând să îți atingi obiectivele și să trăiești viața visurilor tale. Din păcate, evenimentele astrale din această săptămână îți vor pune câteva piedici și va fi nevoie să muncești mai mult. Nu este exclus să apară frustrarea, dar ai toate șansele să treci peste orice obstacol dacă ai încredere în tine.
Încerci să fructifici din plin resursele pe care le ai la dispoziție și investești mai mult în tine. S-ar putea să vrei să urmezi un curs de perfecționare sau să faci alegeri inspirate care te vor ajuta să evoluezi în carieră. Nu te lăsa dus/ă de val, nici dacă laudele superiorilor încep să te copleșească! Poate fi un test al motivației constante, așa că nu trebuie să ți-o pierzi, chiar dacă totul iese bine din prima.
Îți dorești să obții stabilitate financiară, dar nu ești pregătit/ă încă pentru volumul de muncă pe care ar trebui să îl depui. Această săptămână îți oferă lecții prețioase și trebuie să înveți câte ceva din fiecare, mai ales dacă vrei să evoluezi. Nu renunța la planurile pe care le ai, chiar dacă vezi că multe dintre ele nu se concretizează ușor.
Săptămâna acesta, e suficient doar să ceri și vei primi tot ce îți dorești. Universul răspunde cerințelor tale, tocmai pentru că ai muncit mult în ultima perioadă. A venit momentul să-ți primești răsplata cuvenită și să te bucuri din plin de ea. Nu te opri dacă vezi că poți obține mai mult și mai mult în fiecare zi!
În aceste zile, ai ocazia să lucrezi la un proiect drag sufletului tău, care te va face să înțelegi că munca poate fi asociată ușor cu plăcerea. Nu este exclus să îți schimbi viața radical, după ce descoperi că este dreptul tău să faci doar ce îți place. Nu lăsa pe nimeni să îți spună ce ar trebui să alegi în viață!
Deciziile pe care le iei în această săptămână îți vor schimba viața în bine. Nu este exclus să îți vină ideea să aplici pentru un nou job pe care să îl și primești. Dacă visai la un salariu mai mare, este șansa ta să îl obții acum, dacă alegi înțelept și dacă știi ce meriți.
Dușmanii de moarte ai Săgetătorului. Cu cine nu se înțelege niciodată
S-ar putea să pui la cale o strategie menită să te ajute să îți crești veniturile. Indiferent de modul în care încerci să implementezi schimbarea, trebuie să fii atent/ă și la reacțiile celor din jur. Este posibil ca unii oameni să încerce să îți pună anumite piedici.
În această perioadă, vei simți că nu ești pe deplin mulțumit/ă de rezultatele obținute în plan profesional. Deși te străduiești să atingi performanțe de neegalat, energiile lui Uranus retrograd îți pun bețe în roate încă din prima zi a săptămânii. Și cheltuielile suplimentare îți vor da bătăi de cap, așa că trebuie să înveți să fii mai cumpătat/ă.
Parcursul tău profesional cunoaște o ascensiune uriașă în această săptămână, după ce vei întâlni o persoană influentă care te va ajuta să avansezi. S-ar putea ca noile responsabilități să te copleșească și să îți dorești să evadezi măcar pentru o zi într-un univers paralel. Încearcă totuși să nu fugi de provocări, pentru că doar așa îți poți dezvolta abilitățile.