Imaginează-ți că trăiești într-o lume în care realitatea pare mereu în derivă, ca un film care se derulează în fundalul minții tale.
Pentru supraviețuitorii traumelor complexe, disocierea este o modalitate de a face față amintirilor dureroase sau unor realități terifiante. Această separare de sine sau de mediul înconjurător poate oferi o cale de scăpare temporară.
Este un mecanism de adaptare dictat de instinctul de supraviețuire care poate proteja individul de intensitatea traumei și poate ajuta la menținerea unei funcționalități minime în viața de zi cu zi.
Pentru unii supraviețuitori, experiențele traumelor complexe pot crea senzația că au mai multe identități sau „stări de sine" care se manifestă în diferite circumstanțe.
Aceasta poate fi o formă de adaptare la traumă, în care persoana încearcă să gestioneze conflictele interioare și să-și protejeze identitatea principală de durere.
Cu ajutorul terapiei, aceste identități pot fi integrate pentru a crea un eu unitar puternic.
Izolarea socială poate apărea ca o consecință a traumelor complexe, deoarece supraviețuitorii pot avea dificultăți în stabilirea și menținerea relațiilor sănătoase. Ei pot experimenta neîncredere în ceilalți, teamă de abandon sau pot avea dificultăți în exprimarea nevoilor lor.
În plus, pot prefera izolarea pentru a evita potențialele pericole sociale.
Cu toate acestea, deprinderea abilităților sociale și conectarea cu alții poate fi o parte importantă a procesului de recuperare.
Căutarea unui salvator poate apărea ca o încercare de a găsi o persoană sau o situație care să ofere protecție și siguranță.
Această atitudine poate proveni din experiențe anterioare în care supraviețuitorii au fost vulnerabili și au căutat ajutor.
În mod similar, acest comportament poate fi o reflecție a nevoii de a avea control într-o lume percepută ca fiind amenințătoare.
În terapie, este important să se exploreze aceste tendințe pentru a găsi modalități sănătoase de a satisface nevoile de siguranță și sprijin.
Traumele complexe pot lăsa urme adânci în sistemul nervos și pot duce la o dereglare a emoțiilor. Supraviețuitorii pot experimenta stări intense de tristețe, furie, anxietate sau insensibilitate.
Această dereglare poate fi o consecință a modului în care traumele afectează creierul și în care acesta procesează informațiile.
Terapia poate oferi instrumente pentru reglarea emoțiilor și gestionarea stresului.
Auto-vătămarea poate fi o modalitate de a face față emoțiilor copleșitoare și de a exprima durerea interioară.
Supraviețuitorii pot recurge la acest comportament pentru a găsi o formă de eliberare sau pentru a simți că dețin controlul într-o lume care le-a fost adesea amenințată.
Este esențial ca cei care se confruntă cu aceste tendințe să caute ajutor profesional pentru a dezvolta strategii sănătoase de gestionare a emoțiilor și pentru a preveni acest comportament.
