swipe

Cine este Daniel Nuță, actorul care îl interpretează pe Vlad Țepeș în noua serie fenomen de pe internet

Nu a știut dintotdeauna că va fi actor

Daniel Nuță s-a născut în anul 1993, în Brănești, județul Ilfov. Este absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Deși acum are foarte multe proiecte profesionale, înainte avea timp și pentru alte pasiuni. A făcut kickbox o bună perioadă, iar acest sport de contact l-a ajutat să aibă corpul bine lucrat din prezent și să fie disciplinat. Bineînțeles, încă face mișcare pentru a se menține în formă, așa că merge la sală și uneori se antrenează alături de cascadorii din filmele în care joacă.

Totuși, gândul lui a fost mereu la teatru și film, căci înainte de a da admiterea la facultate se gândea să plece din țară și să studieze misterele filmului.

„Am făcut patru ani. Eu nu mi-am dorit niciodată să fiu sportiv pentru totdeauna. Nu știam exact ce vreau, dar îmi era foarte clar că nu vreau să practic un sport atât de dur. A fost o decizie de moment. Înainte să dau admiterea la București am vrut să plec în State la o academie de film.”, a povestit pentru Ca Tine.

Pentru că are părul lung și barbă, așa cum avea în trecut Smiley, multă lume îl confundă uneori cu artistul. Dar fanele sale îl recunosc imediat, mai ales dacă i-au văzut aparițiile din serialele românești sau dacă l-au admirat în timp ce era pe o scenă de teatru.

Deși este încă un actor tânăr, Daniel Nuță a crezut întotdeauna în talentul său, așa cum crede în abilitățile multor actori tineri din România.

„România nu a dus niciodată lipsă de actori talentați. Diferența dintre tinerele generații de actori și cea numită „generația de aur a cinematografiei” a fost dată și de șansele care li s-au oferit unora și altora.”, a explicat pentru Hot News.

Dar sigur nu vei ghici niciodată ce a făcut el înainte de a deveni actor! Se pare că a fost pentru o perioadă...DJ. Da, ai citit bine! Daniel Nuță a pus muzică la petreceri când era adolescent.

„N-am muncit așa, dar înainte de facultate eram DJ la petreceri. Mergeam la petreceri, la majorate, tot felul de evenimente private și puneam muzică pentru oameni, eram entertainer. Eram și eu în liceu, aveam nevoie de mai mulți bani, să ies cu fetele în oraș, făceam un ban în plus.”, a povestit pentru Cancan.

Cine este Daniel Nuță, actorul care îl interpretează pe Vlad Țepeș în noua serie fenomen de pe internet

Iubește din tot sufletul ceea ce face

Într-un interviu din trecut a vorbit despre cât de mult înseamnă pentru el ceea ce face în prezent și a subliniat importanța filmului în viața sa.

„N-aș putea să renunț niciodată la ceea ce fac. Știu că aș putea să fac și alte lucruri, noi oamenii în general putem să facem orice, dar să știu că n-aș mai putea să fac asta, probabil ar fi o tragedie. Trăiesc pentru film și cred că sunt pe lume ca să fac film.”, a mai zis pentru Ca Tine.

Ce răspuns crezi că a oferit când a fost întrebat care este cea mai mare temere a lui? Dacă ne raportăm la declarația anterioară, putem să ne dăm seama imediat. Dar mai bine vezi declarația făcută de el:

„Să nu pierd ce am acum. Am temerea asta că s-ar putea ca într-o zi să nu mai pot să fac film.”

Vezi și: Ea este sosia Antoniei! Cine este tânăra care îi seamănă perfect

Cine este Daniel Nuță, actorul care îl interpretează pe Vlad Țepeș în noua serie fenomen de pe internet

A interpretat multe roluri de succes

A absolvit facultatea în 2015 și la numai un an distanță a primit primul său rol într-un episod al unui serial străin – „Tyrant” (2016)

Iată din ce alte proiecte a făcut parte:

  • „High Strung Free Dance” (2016),
  • „Băieți de oraș” (2016-2017),
  • „Sacrificiul” (2020),
  • „Adela” (2021),
  • „Dragonheart Vengeance” (2020),
  • „Eroii de la podul Jiului” (2020)
  • „Watcher” (2021),
  • „Last Tango in Constanta” (2022),
  • „The Jackal Always Rings Twice” (2022),
  • „Gata Oricând!: partea întâi - Eroii de la podul Jiului” (2022),
  • „Egregora” (2022).

Acesta din urmă este filmul românesc în care a intrat pentru prima dată în pielea lui Vlad Țepeș. Acest rol l-a ajutat să obțină și castingul pentru „Ascensiunea Imperiilor: Otomanii”.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Daniel Nuţă (@imdanielnuta)

Cine este Daniel Nuță, actorul care îl interpretează pe Vlad Țepeș în noua serie fenomen de pe internet

De ce îi place atât de mult să intre în pielea unor personaje

Daniel Nuță nu s-a ferit niciodată să discute despre provocările de care are parte în plan profesional, doar că întotdeauna se raportează la partea frumoasă. Din orice experiență are ceva nou de învățat, așa că își îmbrățișează fiecare rol cu aceeași pasiune.

„Îmi place să descopăr lucruri noi despre mine prin personajele pe care le joc. Este ceva fascinant. Mi-am dat seama acum cu rolul lui Lucian din Adela că am foarte multe lucruri în comun cu el, deși acest lucru mă sperie. El nu e tocmai the good guy.”, a dezvăluit.

Rolul de criminal în serie din serialul „Adela” de la Antena 1 i-a crescut numărul de admiratoare. Oricâte rele ar fi făcut Lucian, fanii nu se puteau supăra pe Daniel Nuță, cel din spatele personajului. Foarte multă lume l-a admirat pentru dedicarea de care a dat dovadă în acest proiect.

Apoi, odată cu apariția în docudrama de pe Netflix, a furat inimile a milioane de femei, având în vedere că aproape 200 de țări au acces la episoadele în care îl întruchipează pe Vlad Țepeș.

Cine este Daniel Nuță, actorul care îl interpretează pe Vlad Țepeș în noua serie fenomen de pe internet

Experiența și-a spus cuvântul în interpretarea sa

Apariția lui în serialul de pe Netflix nu a fost luată în calcul de la început. Regizorul s-a gândit ca ambele personaje antitetice - Mohamed al II-lea și Vlad Țepeș - să fie jucate de actori turci.

„Inițial a fost vorba de un actor turc, după care producția a decis să ia un actor din România. Și am dat casting, la Domnica Cîrciumaru și îi mulțumesc pentru treaba asta. Am fost mai mulți actori și, din fericire pentru mine, am luat eu.”, a recunoscut acesta.

Cunoștea bine acest personaj, având în vedere că îl jucase deja în 2018, când s-a filmat o altă producție ce are în centru acțiunile domnitorului Vlad Țepeș.

„Ideea e că eu din 2018 am o oarecare legătură cu personajul acesta, pentru că mai joc Vlad Țepeș și într-o producție independentă din România. Egregora se numește.”

Cine este Daniel Nuță, actorul care îl interpretează pe Vlad Țepeș în noua serie fenomen de pe internet

„Am vrut și cred că am reușit să îl umanizez pe Vlad Țepeș”

Actorul a avut parte și de surprize când a trebuit să intre din nou în rolul domnitorului român, căci proiectul din străinătate a fost gândit total diferit de cel din România. Dar a acceptat provocarea și chiar s-a descurcat de minune. În ciuda faptului că în timpul scenelor de luptă purta o armură foarte grea (de 40 kg), a reușit să le ducă pe toate la bun sfârșit.

„Deși mă pregătisem pentru scene de luptă, mai făcusem asta în România, în Turcia mi s-a spus că trebuie să învăț să lupt cu iataganul. Iar asta a fost ceva complet diferit de tot ceea ce știam eu, pentru că stilul de luptă este cu totul altul.”, a mărturisit el.

Și pentru că fiecare actor își pune amprenta asupra rolurilor pe care le interpretează, Daniel Nuță s-a gândit că s-ar putea folosi de naționalitatea sa pentru a contura trăsăturile personajului său din „Ascensiunea Imperiilor: Otomanii”.

„Am încercat să imprim ceva autentic românesc. Să îl umanizez pe Vlad Țepeș. Există o scenă în care am îngenuncheat, am sărutat pământul Valahiei, încercând să arăt cât de mult își iubise Vlad patria. A fost un mesaj puternic care am vrut să răzbată din acest film.”, a mai povestit actorul român.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Daniel Nuţă (@imdanielnuta)

Cine este Daniel Nuță, actorul care îl interpretează pe Vlad Țepeș în noua serie fenomen de pe internet

Viața lui s-a schimbat după premiera din 29 decembrie 2022

Un astfel de succes înseamnă foarte mult pentru un actor tânăr, fiindcă îl ajută să se facă remarcat. Viața lui Daniel Nuță s-a schimbat complet din ziua de 29 decembrie 2022, când a fost difuzat primul episod al celebrului serial. Iată ce beneficii i-a adus lui Daniel Nuță:

„Proiectul acesta a însemnat ceva și la nivel financiar pentru mine, dar nu despre asta a fost vorba. Pentru mine a fost mai important, i-am spus și regizorului, a fost mai important în momentul în care eu am putut să mă confrunt cu un astfel de personaj, într-o astfel de producție. Nivelul de distribuție e foarte mare și toată lumea vede și se pot naște alte proiecte din acest proiect.”

Deși a început să fie căutat mai des de producătorii de peste hotare, actorul nu are de gând să părăsească România. Va merge la filmări în afara țării, dar se va întoarce de fiecare dată la proiectele pe care le are acasă.

Iată: Cum arăta Pavel Bartoș în tinerețe. Brad Pitt era mic copil pe lângă el!

Cine este Daniel Nuță, actorul care îl interpretează pe Vlad Țepeș în noua serie fenomen de pe internet

„Sunt fidel, am o iubită acasă”

Într-un interviu acordat în aprilie 2023 pentru Cancan, Daniel Nuță a vorbit despre succesul său răsunător și despre popularitatea pe care a câștigat-o în rândul femeilor. A recunoscut că este mai curtat acum, de când este celebru, dar a făcut și o declarație surprinzătoare. Se pare că inima sa aparține unei singure femei, care lucrează în același domeniu cu el. Frumoasa brunetă se numește Cezara Petredeanu și este, la rândul său, actriță.

„Se întâmplă asta, vin și fetele să facem poze, doar poze. Sunt cuminte, sunt fidel, am o iubită acasă, pe care o iubesc.”, a spus el pentru sursa menționată anterior.

Actorul a dat din casă, făcând o dezvăluire plină de umor despre felul în care se raportează partenera sa la scenele de amor pe care le joacă el în diverse filme și seriale. 

„Atunci închide ochii, să nu vadă. Ea e conștientă, știe ce se întâmplă, dar închide ochii. Mai bine să nu vadă.”, a glumit Daniel Nuță.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Cezara Petredeanu (@cezarapetredeanu)

Într-un interviu mai vechi, a enumerat și calitățile pe care trebuie să le aibă o femeie ca să se poată îndrăgosti de ea. Iată ce a zis pentru revista Ca Tine:

„Modul în care mă privește. De cele mai multe ori m-am îndrăgostit după ce am avut un contact vizual. După descoperi lucruri, atenția, curajul. Implicarea, carisma, sexualitatea. Mi se pare că primul contact e aici.”

‹ Vezi si