Emma Ștefan, pe numele ei real, este o femeie cu o voce inconfundabilă, pe care orice român a auzit-o măcar o dată la radio. Când l-a cunoscut pe artist era doar o adolescentă care îi admira munca și se declara fan al trupei din care acesta făcea parte. În schimb, el era deja adult în toată firea și era căsătorit cu partenera de la acea vreme.
„Eram foarte mult timp plecat de casă şi ea nu a mai suportat. Veneam o dată la o lună acasă şi d-asta am divorţat. Era tânără şi frumoasă, ne înţelegam bine, dar nu aveam o familie. Şi a zis să ne despărţim şi am înţeles-o.”, a declarat el despre fosta sa soţie, potrivit Spy News.
Optimismul Emmei l-a făcut pe cântăreț să se îndrăgostească iremediabil și, după mai bine de un deceniu, încă este fascinat de calitățile ei.
Vrei să știi mai multe despre Emma Ștefan? Iată o listă cu detalii despre ea:
Unul dintre cele mai grele momente din viața lui Tavi Colen a fost despărțirea de colegul său de trupă, Alin Oprea. Ca printr-o minune, acest episod greu a coincis cu începuturile relației sale de iubire cu frumoasa Emma Ștefan. A avut norocul de a fi susținut în permanență de ea, după cum a mărturisit chiar el într-un interviu. Iată ce a povestit despre acea perioadă critică a parcursului său profesional:
„Eu am rămas în fundul gol, cum s-ar spune. Nu aveam nimic, nu aveam contracte, spectacole, piese, scule, formație, absolut nimic. Am luat-o de la minus 3, cu Emma care stătea lângă mine și plângeam că uneori nu aveam bani să băgăm motorină să ajungem la cântare. Aveam foarte puține cântări. Nu mai eram Talisman, eram Tavi Colen. Abia acum culeg roadele muncii mele. Am muncit la chestii înjositoare. Cântam printre ceaune, oale. A fost foarte greu, dar nu îmi e rușine. Foarte important, eu nu mă dau bătut atât de ușor.”
Nu există ocazie specială pe care fostul membru al trupei Talisman să nu o marcheze printr-un mesaj emoționant postat pe rețelele sociale. De ziua partenerei întotdeauna scrie câteva cuvinte frumoase prin intermediul cărora vrea să o facă să se simtă specială. Dar aniversarea ei nu este singurul moment din an în care îi arată dragostea în acest mod. Uneori, fără un motiv anume, scrie despre ea și despre cât de mult o admiră.
„Stau câteodată într-un colț și mă uit la făptura asta frumoasă, care pare firavă și chiar nu mă prind de unde e atâta energie în ea. De unde atâta ambiție și voință de a reuși și cum naiba face să o iubească absolut toată lumea. O admirație de necuprins mă face să mă înclin în fața ei văzând câte a reușit în viață până acum și mândria că a ales să stea lângă mine atâția ani e de nedescris! A învățat să devină doamnă, copil zgubilitic fiind, câteodată mamă. A învățat că a dărui e un har, a învățat să cânte beton, dacă mă întrebați, deși, aici, n-am lăudat-o ca să nu și-o ia în cap. A învățat să țină o familie unită și chiar și o formație unită… Pentru toate astea îți mulțumesc, te prețuiesc și te iubesc! La mulți ani, pipoțica mea.”, a scris artistul pe Facebook.
Frumoasa vedetă este o persoană discretă și nu îi place să își expună viața personală în mediul online. Oamenii știu despre ea doar cât lasă să se vadă sau mai bine zis...să se audă pe radio. Pe Facebook și Instagram încarcă mai mult fotografii în care este singură sau alături de colegii de la Radio Zu. Pozele de familie sunt păstrate cu mare grijă în telefon și foarte rar mai scapă câte una pe internet. Nu este prea generoasă nici în privința declarațiilor de iubire, căci vorbele folosite pentru a descrie fotografiile de cuplu sunt puține. Mai jos găsești un exemplu concret:
Artistul are un fiu de 15 ani, pe nume Mario, din relația cu fosta iubită Elena Grădinaru. Spre bucuria lui Tavo Colen, Emma se descurcă de minune în rolul de mamă vitregă, după cum a lăudat-o chiar el de mai multe ori.
View this post on Instagram
„Astăzi și întotdeauna va fi despre tine!
Cred că e foarte greu să te iubească toată lumea și să fii cel mai frumos om de pe pământ.
Ca sa fii numai zâmbet și să oferi bucurie tuturor din jurul tău și să fii iubită de toată lumea cred că e un dar divin.
Ai devenit natural, prietenă, iubită, soție, mamă adoptivă, artistă, radiospikeră, organizatoare de evenimente, leac la rană pentru prieteni la necaz, distribuitor de voie bună, bunătate și râsete...
Te iubesc pentru toate astea...
Nu-mi ajunge mie Facebook-ul să-ți pot mulțumi pentru că familia noastră e în echilibru datorită ție.
La mulți ani, te iubesc știi tu până unde...”, a scris Tavi Colen pe Facebook, în data de 15 iunie 2022.
View this post on Instagram
Cuplul comunică de minune și în plan profesional, fiindcă de ceva vreme cei doi urcă împreună pe scenă și susțin concerte memorabile. Fac parte din trupa numită „Tavi Colen Band” și în prezent, amândoi publică fotografii pe Facebook în care anunță locurile în care vor cânta, dar și modalitățile de procurare a biletelor.
Se pare că relația lor funcționează, deși petrec foarte mult timp împreună, atât acasă, cât și în cadrul evenimentelor la care cântă. Să fie romantismul lui Tavi Colen responsabil pentru echilibrul din viața lor sau să conteze mai mult realismul de care dă dovadă Emma Ștefan? Din postările bărbatului se înțelege că ea este persoana care ține familia unită, pentru că știe cum să gestioneze fiecare situație.
Sătul să tot fie întrebat de o viitoare nuntă cu aleasa inimii sale, Tavi Colen a făcut o dezvăluire de senzație. Deși nu sunt „legați” cu acte, cei doi sunt deja uniți în fața lui Dumnezeu! Acesta a spus adevărul despre relația sa într-o emisiune de la Antena Stars. Iată declarația lui:
„Eu îi spun că este iubita mea frumoasă și bună, pentru că este foarte bună la suflet. (...) Suntem căsătoriți în fața lui Dumnezeu, ne-am logodit, avem verighetele sfințite, ne-am cununat la preot. (...) Emma nu m-a presat niciodată și nici nu spune că-și dorește. (...) Vrem să facem un fel de petrecere de nuntă, toată lumea să vină pe malul unei mări, nu știu, am vorbit despre asta, vorbim mereu, sau pe malul lacului, la Bittman de exemplu.”
Acum, toți fanii celor doi artiști se întreabă dacă îi vor vedea curând îmbrăcați în mire și mireasă și așteaptă cu nerăbdare acest moment special.