swipe

Povestea Corinei Chiriac, artista care a ales să sacrifice viața de familie de dragul carierei: „Sunt un om care a ales să nu aibă o familie”

Povești din copilăria Corinei Chiriac

Corina Chiriac s-a născut pe 26 octombrie 1949, în București, într-o familie de artiști. Tatăl său, Mircea Chiriac, a fost compozitor și profesor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, iar mama, Elisabeta Chiriac, profesoară de pian în cadrul aceleiași instituții.

Își amintește cu drag de copilărie și de familia ei, așa că povestește de fiecare dată cu mândrie despre cele mai frumoase întâmplări.

„Întâmplarea face ca în 1949, anul în care am venit pe lume, să nu fi existat scaner dintr-astea cu tot felul de geluri, din zilele noastre, care-ți indică sexului copilului. Așa că părinții mei nu au știut până în ultimul moment cu ce vor fi binecuvântați! Ca atare, mama și tata au decis ce nume aveau să-i pună primului lor născut înainte de a ști cu exactitate ce vor avea, fată sau băiat. Și așa făceau toți părinții din acea perioadă!
Au ales Radu în cazul unui băiat fiindcă îl admirau pe Radu Lupu, pianistul. Iar Radu Chiriac le-a sunat bine. Și Corina Chiriac are muzicalitatea sa! Trebuie să vă spun că părinții mei au dorit ca primul lor născut să urmeze o carieră artistică. Și se vede treaba că au avut o premoniție foarte bună!”, a declarat pentru Impact.

Și chiar le-a făcut pe plac părinților, căci a urmat cursurile unei prestigioase facultăți și a ajuns să aibă o carieră de succes. În 1967 a fost admisă la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, iar de atunci și-a dedicat întreaga viață teatrului și muzicii.

Anul 1970 a fost unul cu adevărat special pentru Corina Chiriac, pentru că a debutat la concursul TV „Steaua fără nume”, unde a parcurs toate etapele și a obținut nota maximă. Tot atunci a reușit să obțină simpatia publicului român.

Povestea Corinei Chiriac, artista care a ales să sacrifice viața de familie de dragul carierei: „Sunt un om care a ales să nu aibă o familie”

Când era mică nu se gândea că va ajunge cântăreață

Astăzi este extrem de cunoscută datorită carierei artistice și nu se vede făcând altceva. Totuși, cu mulți ani în urmă, pe vremea când era doar un copil, nu s-a gândit că va ajunge să lucreze în acest domeniu. Fetița Corina Chiriac visa să devină...arheolog.

„Știu exact ce aș fi făcut. Aș fi fost un arheolog foarte bun. Tata era un iubitor de muzee și a transmis această pasiune mai departe. În fiecare vară ne opream la Muzeul de Arheologie din Constanța și am prins pe parcurs mai multe noțiuni.
Când eram copil, credeam că o să devin arheolog. De altfel, când am fost în America mulți ani mai târziu, am lucrat ca agent imobiliar, am terminat o școală de ghizi turistici, sunt un om bogat în sensul că am o experiență de viață frumoasă.”, a dezvăluit într-un interviu mai vechi.

Totul despre Fuego și viața lui plină de grele încercări: „Aș da orice ca să-i mai pot asculta sfaturile și să mă pot bucura de prezența lui"

Povestea Corinei Chiriac, artista care a ales să sacrifice viața de familie de dragul carierei: „Sunt un om care a ales să nu aibă o familie”

Nu a avut noroc în dragoste

Deși este o femeie extrem de frumoasă și a avut dintotdeauna numeroși admiratori, norocul în dragoste nu a fost de partea ei. A avut mulți bărbați celebri la picioare, dar soarta a făcut ca toate relațiile sale să fie pasagere.

Pentru scurtă vreme, a format un cuplu cu fotbalistul Alexandru Boc, apoi s-a iubit cu Ovidiu Lipan Țăndărică și mai târziu cu unul dintre cei mai mari cântăreți din Cehoslovacia – Karel Gott.

„M-am îndrăgostit foarte târziu. Prima oară m-am îndrăgostit la 26 de ani. În seara aia mi-am dat seama, aveam nod în stomac, mă fâstâceam, eu care sunt vorbăreață. E tâmpită chestia asta, nu aș vrea să mi se mai întâmple. Într-o viață întreagă o singură dată mi s-a întâmplat.”, a mărturisit Corina Chiriac în trecut.

În vizorul presei a ajuns relația sa cu bateristul Ovidiu Lipan Țăndărică, fiindcă a fost una tumultuoasă, începută pe vremea când el avea numai 19 ani. Pentru ei nu a contat nicio secundă că artista era mai mare cu trei ani, dar, din păcate, totul s-a încheiat când el a fugit din țară alături de colegii din trupa Phoenix.

Se pare că marea ei iubire a fost însă un străin, după cum a declarat chiar artista într-un interviu mai vechi. Nu a dezvăluit numele bărbatului, dar poate fi vorba despre regretatul solist ceh Karel Gott.
Corina Chiriac a făcut multă vreme naveta între România și Republica Cehoslovacia, țara natală a iubitului ei. Nu mergea acolo doar pentru concerte, ci și pentru a se întâlni cu el.

Se zvonea în acea perioadă că ruptura dintre ei s-a produs din cauza oficialilor comuniști de la București, care i-au luat pașaportul vedetei, împiedicând-o să mai plece peste hotare.

Povestea Corinei Chiriac, artista care a ales să sacrifice viața de familie de dragul carierei: „Sunt un om care a ales să nu aibă o familie”

A fost căsătorită patru ani

Deși a iubit de mai multe ori, Corina Chiriac a fost căsătorită o singură dată, cu afaceristul Virgil Anastasiu, care i-a fost soț timp de patru ani. S-a măritat în Statele Unite, în 1993, deși bărbatul era mai mic decât ea cu 11 ani. Corina Chiriac ș-a cunoscut fostul soț în America, la un restaurant românesc, și i-a spus marele „da” în Las Vegas.

„În America am stat câțiva ani, am lucrat ca agent imobiliar, câștigam cât să o duc bine, nu neapărat foarte bine. Acolo m-am și măritat cu Virgil, care se născuse în Constanța. Ne-am întors în România când am aflat că părinții noștri s-au îmbolnăvit.”, și-a amintit cântăreața într-un interviu.

Deși căsnicia lor nu a fost menită să dureze, afaceristul a iubit-o foarte mult și a vorbit întotdeauna frumos despre ea. Iată ce declarație făcea în 2010:

„Era soția perfectă. Cuminte, casnică, avea grijă de gospodărie, făcea curat, mă aștepta cu mâncare. Sunt mândru că am fost singurul soț al Corinei Chiriac.”

Acesta și-a amintit până la sfârșitul vieții sale de prima lor întâlnire, pe care o putea descrie perfect, fără să omită vreun detaliu.

„Am invitat-o să danseze cu mine, dar m-am adresat la persoana a II-a. Ea a ridicat din sprânceană și a trebuit să-mi corectez comportamentul pentru a mă adapta cerințelor ei de protocol ca să reușesc să construiesc o relație.
M-am îndrăgostit pentru că arăta bine, era inconfundabilă, era Corina. O iubeam pe Corina, eram mândru, dar sigur că nu asta era neapărat cartea de vizită cu care doream eu să mă prezint. Eram un specialist în cu totul alt domeniu, nu doar soț al Corinei. Ne-am trezit într-o dimineață și am descoperit că deși ținem enorm unul la celălalt, nici unul nu reprezentam idealul pentru celălalt. Corina își dorea probabil un bărbat care să-i acorde mai multă atenție, care să aibă un program mai redus. Iar eu îmi doream o soție care să participe mai activ la viața mea mondenă. N-am părăsit-o pentru o femeie mai tânără, așa cum au spus gurile rele.”, a povestit Virgil Anastasiu despre căsnicia avută cu superba Corina Chiriac.

Nici artista nu a fost mai reținută în declarații când a venit vorba despre despărțirile prin care a trecut. Aceasta a expus cu asumare motivul divorțului:

„Bărbații suferă de nevoia absolută de putere. Unul dintre motivele pentru care m-am căsătorit târziu și am divorțat repede a fost și acela de a nu intra la un fals stăpân. De a nu mă lăsa de bunăvoie la dispoziția unui bărbat care-și varsă frustrările personale sau profesionale pe mine. De a nu fi mințită, cu o gelozie jucată, pentru a fi manipulată în cele mai nevinovate intenții de a trăi civilizat!”

Povestea Corinei Chiriac, artista care a ales să sacrifice viața de familie de dragul carierei: „Sunt un om care a ales să nu aibă o familie”

În prezent este singură și nu are copii

Corina Chiriac are în prezent 73 de ani, vârstă la care oricine ar vrea să își împartă zilele cu un om pe umărul căruia să se sprijine. În ciuda acestui fapt, este încă singură, căci nu și-a mai refăcut viața după divorț. De mică a crescut cu ideea că trebuie să se descurce pe propriile picioare, așa cum tatăl ei a încurajat-o, iar acum îi prinde foarte bine.

„Eu am vrut să fiu o femeie independentă, cu propria carieră. Tata m-a încurajat să am propria mea independență financiară și mereu îmi spunea că niciodată nu se știe în viața asta. Și bine a zis.
Poți să ai o familie, dar nu poți ști ce se întâmplă. Cred că este mai ușor de suportat viața în doi, dacă partenerul te sprijină.”, a spus Corina Chiriac la Antena Stars.

Deși uneori se întristează când se gândește că nu are copii, a reușit să își asume această alegere. Se pare că toată viața a pus cariera pe primul loc și din acest motiv nu a putut să își întemeieze o familie.

„Câteodată, am regretat că nu am avut copii, au fost multe momente. (…) Nu am părinți, nu mai am soț, nu am copii, nu am nepoți, nu am câine. Am numai meseria mea. Să nu uitam acest detaliu. Sunt un om care a ales să nu aibă o familie, ca să nu fiu nevoită să am constrângeri și astfel să-mi rănesc familia, să o părăsesc plecând în turnee sau călătorii.”, mărturisea Corina în urmă cu câțiva ani.

Povestea Corinei Chiriac, artista care a ales să sacrifice viața de familie de dragul carierei: „Sunt un om care a ales să nu aibă o familie”

Nu mai este la fel de prezentă în lumina reflectoarelor

În 2020, în plină pandemie, a plecat de la Național TV, acolo unde a prezentat în ultimii ani emisiunea „Opriți Timpul”.

„Această pauză de 2 luni mi-a adus o alta perspectivă de viață. Una mai liniștită. Am nevoie de o pauză de resetare personală și profesională (...) Am decis astfel să mă retrag din colaborarea cu Național TV. Mulțumesc tuturor membrilor echipei și colegilor de breaslă pentru o fructuoasă colaborare de mai bine de 12 ani. A fost un privilegiu pentru mine să încercăm să "Ne-amintim Duminica" și să "Oprim Timpul" împreună.”, a explicat la acea vreme.

Vedeta merită din plin pauza pe care și-a luat-o, fiindcă a muncit ani la rând fără oprire. S-a retras în liniștea casei, dar asta nu înseamnă că a stat degeaba, căci a scris o carte în care a adunat cele mai interesante povești din viața ei. Anul 2021 a fost unul plin de emoție pentru Corina Chiriac, fiindcă atunci a lansat opera ce-i însumează memoriile - „Minuni trăite”.

„Deocamdată am luat-o mai încet, particip la anumite evenimente, mă refer la spectacole. Am fost anul trecut invitată la festivalul TIFF la Cluj, la Constanța, la Alba Iulia. Publicul s-a bucurat de prezența mea, pentru că le-am răscolit amintiri cu tot felul de cântece. Atâta timp cât prezența mea va mai continua să aducă un zâmbet și-o bucurie, o voi face.”, a explicat Corina Chiriac pentru Cancan.

Povestea Corinei Chiriac, artista care a ales să sacrifice viața de familie de dragul carierei: „Sunt un om care a ales să nu aibă o familie”

Nu se teme de treburile casnice, chiar dacă unele nu sunt de femeie

Este o femeie elegantă care nu apare niciodată în public neîngrijită sau nearanjată. Totuși, în viața privată rămâne un om normal, pentru că nu a lăsat celebritatea să îi ia mințile. Nu se ferește să se implice în diverse treburi casnice, chiar dacă unele sunt mai degrabă pentru… domni. Se pare că nu spune „nu” când vine vorba de reparat obiectele care se mai strică prin bucătărie.

„Eu mă ocup, așa, cu o șurubelniță câteodată. De exemplu, cratițele astea noi sunt foarte frumoase, au coada prinsă cu un șurub, care în timp se mai lasă și atunci nu e nevoie să chemi pe cineva pentru asta. (…) Eu sunt dintre cei bucuroși să învețe câte ceva care trebuie refăcut la repezeală.”, a dezvăluit interpreta melodiei „Strada Speranței”.

Povestea de viață a Danielei Nane, fostă Miss România: „Nu mă chemau la casting pentru că eram frumoasă”

Povestea Corinei Chiriac, artista care a ales să sacrifice viața de familie de dragul carierei: „Sunt un om care a ales să nu aibă o familie”

Are secretele ei care o ajută să se mențină în formă

Pare că a descoperit secretul tinereții fără bătrânețe și că a convins pe cineva să oprească timpul pentru ea. Oare cum se menține în formă la venerabila vârstă pe care o are? Ei bine, în fiecare dimineață are un obicei care o ajută să se relaxeze și să se simtă mai bine, încărcându-se cu energie din natură.

„Nu aș putea spune (n.r. că are un ritual). Dimineața îmi fac o cafea și îmi citesc știrile pe laptop. Cam ăsta ar fi ritualul, bineînțeles dacă am treburi importante renunț la acest ritual și mă ocup de ceea ce este prioritar. Oricum dimineața, cum în luna mai e frumos afară, e soare, ne bucurăm de fiecare zi.”, a declarat Corina Chiriac pentru Antena Stars.

Tenul ei arată perfect și nu are riduri adânci, tocmai pentru că a avut grijă de el și l-a protejat cum a știut mai bine. Iată ce dezvăluire a făcut în emisiunea Agenția VIP:

„În urmă cu 20 de ani, am făcut o operație majoră, în urma căreia doctorul mi-a zis să am grijă cu pielea. Am fost foarte ascultătoare. Contează foarte mult și ce mănânci. De zeci de ani nu mă mai expun cu fața la soare. Nu m-am simțit niciodată bine la soare. Am fost atentă, sunt atentă în continuare.”

‹ Vezi si