Constantin Brâncuși s-a născut pe 19 februarie 1876, la Hobița, județul Gorj, la aproximativ 25 de kilometri distanță de Târgu Jiu. Mama sa era casnică, iar tatăl, Nicolae Radu Brâncuși, cioplitor în lemn, singurul care aducea bani acasă.
Acolo și-a trăit copilăria și tot în zonă a absolvit și clasele primare. Pe primele două le-a terminat la Peștișani, dar apoi a fost nevoit să se mute, după ce și-a crestat numele cu un briceag pe banca școlii. A fost pedepsit de învățător și, fiindcă a fost închis într-un coteț pentru fapta sa, a refuzat să se mai întoarcă și următorul an la școală. Mama s-a străduit să îl mute într-un alt sat, Brădiceni, unde a urmat clasele a treia și a patra.
Când avea 9 ani, tatăl său a murit, așa că a renunțat la studii, probabil și din cauza situației materiale precare. A rămas doar cu patru clase absolvite și s-a făcut cioban. Treptat, a preluat și el din îndeletnicirea tatălui și a început să cioplească lemnul, dându-i diverse forme abstracte.
La 11 ani, a fugit pentru prima dată de acasă și a ajuns la Târgu Jiu, unde a lucrat pentru o scurtă perioadă ca vopsitor de lână într-o boiangerie. După o vreme, mama l-a găsit și l-a luat acasă, dar nu a mai rezistat mult pe meleagurile natale. În câteva luni a plecat definitiv, ajungând în Slatina, unde a acceptat să fie servitor într-un han. Ar fi făcut orice pentru a-și câștiga traiul cel de toate zilele. Așa se face că după alte câteva luni a ajuns în Craiova, unde a fost spălător de vase în două restaurante.
Primul moment care i-a scos la iveală talentul înnăscut de sculptor a avut loc la 17 ani. Atunci, a pus un pariu cu patronul restaurantului în care lucra și cu o parte dintre clienți. Le-a spus tuturor că poate sculpta o vioară în două săptămâni. Zis și făcut! A adunat materialele necesare și instrumentul a fost gata la timp, iar toată lumea a rămas impresionantă.
Corpul viorii a fost făcut dintr-o lădiță de lemn, pe care a fiert-o pentru a o putea ciopli și a o aduce în forma dorită. Gâtul instrumentului a fost făcut din lemn de păr, ba chiar i-a pus și corzi și a cântat la el!
Văzând cât este de priceput, patronul s-a oferit să îi plătească profesori particulari ca să își ia diploma pentru încă trei clase și apoi să poată merge la Școala de Arte și Meserii din Craiova. Tot el l-a înscris și la aceste cursuri, pentru că a văzut în el un potențial uriaș.
Talentul său i-a impresionat și pe profesori, așa că a absolvit școala în patru ani, în loc de cinci, iar lucrarea sa finală a fost bustul Vitellius, executat din ghips, care este expus și acum la Muzeul de Artă din Craiova.
A plecat apoi din Craiova și a urmat Școala de Arte Frumoase din București, iar imediat a primit și prima comandă: un monument ce avea să fie expus în curtea Spitalului Militar Central din București. Atunci a cioplit bustul generalului doctor Carol Davila.
Tot atunci a realizat alte lucrări celebre precum „Ecorșeul” sau „Jupuitul”, în cinci exemplare, pentru facultățile de medicină din țară.
La terminarea Școlii de Arte Frumoase din București, a primit post de profesor de caligrafie și desen în orașul Mizil, județul Prahova. Deși putea accepta, nu a dorit să se plafoneze. Avea alte așteptări de la viață, așa că a continuat să își caute adevăratul drum. A vrut să învețe și mai multe, așa că a ales calea străinătății pentru a se bucura de predicile altor experți în sculptură.
La 27 de ani, a plecat pe jos la Paris. A făcut o oprire mai lungă în Elveția, pentru că nu a mai avut bani și a fost nevoit să își vândă hainele din bagaj și ceasul de la mână. Doar așa a putut continua drumul care a durat aproximativ un an. A ajuns la destinație pe 16 iulie 1904 și imediat s-a înscris la Școala de Arte Frumoase, unde a fost primit doar 2 ani, pentru că altfel ar fi depășit limita de vârstă de 30 de ani. În paralel, a lucrat la un restaurant, ca spălător de vase, pentru a-și câștiga existența.
În 1907, a ajuns în atelierul lui Auguste Rodin, unde a petrecut câteva luni. Marele sculptor i-a propus să rămână permanent și să îi fie ucenic, dar l-a refuzat. Cuvintele folosite de el au spus totul despre personalitatea sa puternică: „Maestre, la umbra copacilor falnici nu crește nimic.”
Rodin, care i-a observat ambiția, i-a răspuns: „Brâncuși, ai dreptate. Ești la fel de încăpățânat ca mine” și l-a lăsat să cutreiere lumea în continuare pentru a-și șlefui talentul.
După ce a plecat din atelierul lui Auguste Rodin, s-a întors în țară, unde a realizat opere ce aveau să rămână extrem de importante pentru istoria țării noastre: „Rugăciunea” (1907), care a fost comandată pentru cimitirul din Buzău, „Sărutul” (1908), prima variantă a „Porții Sărutului” de la Târgu Jiu și „Cumințenia Pământului” (1909).
În 1913, cinci dintre sculpturile realizate de el până la acea vreme au fost prezentate în cadrul unei expoziții internaționale care a avut loc la New York. S-a împrietenit cu un sculptor de acolo, care i-a deschis propria expoziție anul următor. Tot atunci a început să-și vândă lucrările americanilor, impresionați de stilul său abstract.
Constantin Brâncuși a mărturisit că din acel moment n-a mai trăit la Paris cu 20 de cenți pe zi, atât cât să nu moară de foame.
A avut prieteni în toată lumea, iar în 1920, unul dintre cei din Paris a avut onoarea să primească de la el prima variantă a „Coloanei Infinitului”, din lemn de stejar, înaltă de 7 metri și 17 centimetri. Aceasta se găsește și astăzi în Centrul Pompidou.
Mai târziu, în 1927, sculptorul român și-a prezentat în America opera „Pasărea Măiastră” care are în prezent 27 de variante. Acum câțiva ani, una dintre ele s-a vândut la o casă de licitație din New York pe 27 de milioane de dolari.
Pentru români, cele mai cunoscute sculpturi ale sale sunt cele din Târgu Jiu, ridicate în 1937 și 1938: „Poarta Sărutului”, „Aleea Scaunelor”, „Masa Tăcerii” și „Coloana Infinitului”.
Totuși, la nivel internațional, cele mai apreciate lucrări ale sale sunt: „Sărutul”, „Cumințenia Pământului”, „Pasărea Măiastră” și „Domnișoara Pogany”.
Fiind unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, acesta a modelat multe materiale de-a lungul anilor. A început cu lemnul, apoi a ajuns să lucreze cu ghips, bronz, piatră și marmură.
Iată topul celor mai scumpe sculpturi realizate de Constantin Brâncuși:
A revenit la Hobița în anul 1922, însoțit de irlandeza Eileen Lane, căreia i-a arătat frumusețile patriei. A îmbrăcat-o în straie populare, i-a dat să mănânce din străchini de lut și a culcat-o pe pături țesute la război. I-ar fi dăruit acesteia câte puțin din „comorile” localității natale, ca să le ducă la Paris, acolo unde era stabilită.
„Să mergi în satul ăla al tău mare, care se numește Paris, și spune-le cum trăiesc prietenii mei la Hobița.”, i-a transmis Brâncuși irlandezei.
Se știe că a avut multe pretendente. A fost într-o relație de scurtă durată inclusiv cu pictorița Margit Pogany și cu prințesa Maria Bonaparte, iar cel mai mult timp l-a petrecut alături de colecționara de artă americană Peggy Guggenheim. Au fost împreună aproximativ două decenii, în care au fost legați de pasiunea pentru artă.
Toate femeile care au trecut prin viața lui i-au devenit, la un moment dat, muze, și unora chiar le-a creat sculpturi ce le poartă numele.
Cea mai controversată dintre toate relațiile sale a fost cea avută cu regretata Maria Tănase. Drumurile lor s-au intersectat când el avea 62 de ani, iar ea 25.
„Brâncuși a cunoscut-o intim pe Maria Tănase. S-au întâlnit pe linia folclorului muzical, a inteligenței și a mondenității. S-au văzut prima dată la Paris. Era fatal ca să se întâlnească la o expoziție din 1938, pe care o serveau sub diriguirea lui Dimitrie Gusti, să se împrietenească fulgerător, să se iubească, să se despartă cu invective din partea neichii Costache.”, scrie Petre Pandrea în cartea „Brâncuși - Amintiri și exegeze”.
Cuvintele pe care Constantin Brâncuși i le-a adresat Mariei Tănase rămân cea mai mare dovadă a iubirii puternice pe care și-au purtat-o:
„Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră!… Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu…”.
Deși a hoinărit întreaga viață, gândul său a rămas tot acasă. Înainte să moară, cu toate că era stabilit în Paris, a vrut să își trimită sculpturile (144 la număr) în țară, să le lase moștenire poporului român. Dar George Călinescu, Alexandru Graur și Mihail Sadoveanu au refuzat să le primească.
Simțindu-se respins de propria patrie, Constantin Brâncuși s-a văzut nevoit să își ia cetățenia franceză și să doneze operele Franței.
„Am fost și eu de mic copil la procopseală în lume. N-am pierdut legătura și nu mi-am scos rădăcinile pentru a umbla năuc pe glob. A profitat și arta mea. M-am salvat ca om.”, spunea Constantin Brâncuși, după mai bine de jumătate de secol petrecut departe de România.
Constantin Brâncuși a murit departe de casă, pe 16 martie 1957, la Paris, Franța, acolo unde a fost întotdeauna acceptat și apreciat la adevărata sa valoare.
